COVID-19, o provocare la adaptare

Atunci când m-am hotărât să îmi deschid un blog eram foarte sigur pe mine, chiar neatent la ce făceam, dornic să ajung cât mai repede la pagina albă, la fel cum își dorește copilul să ajungă la apă atunci când părinții îi povestesc despre cât de minunat va fi să înoate în mare (chiar dacă nu a avut niciodată contact cu mai multă apă decât cea din cadă!).

Aveam pagina mea de facebook, unde îmi aruncam remarcile sau comentariile, dar unele au început să fie prea lungi. Prietenii mei de pe această rețea au atins limita maximă, de 5000 (nu știu să îmi extind pagina și să îmi extind posibilitățile, spre rușinea mea), iar mesajele și dinamica rețelei de socializare tinde să îmi mănânce prea mult timp.

Am avut și o oarecare activitate în media, punând bazele unui proiect interesant, cu analize și opinii în domeniul securității naționale și internaționale, „Monitorul Apărării și Securității”, împreună cu o echipă de analiști militari, cu sprijinul și pe platforma media a grupului Mediafax. Am organizat conferințe, am editat câteva reviste (trimestriale), am coordonat și chiar am scris câteva articole. Câțiva cititori avizați consideră acest produs profesionist, iar eu nu pot să îi contrazic.

M-am alăturat unui grup entuziast de profesioniști în retragere, într-o formulă asociativă denumită „I2DS2”, cu scopul de a împărtăși din experiența noastră cu cei care ne vor asigura viitorul, în administrația românească sau ca reprezentanți ai României în organizațiile și instituțiile internaționale din care facem parte. Împreună am organizat ateliere de lucru, dezbateri, am participat la realizarea câtorva documente de inițiere a unei „Analize Strategice a Apărării”, la solicitarea Ministerului Apărării Naționale.

Un mare lider militar, generalul (r) Martin Dempsey, fost chairman al șefilor statelor majore americane, colegul meu pentru o perioadă de aproape patru ani (așa cum Președintele Băsescu a fost coleg cu Președintele Obama!) spunea în Strategia Militară a SUA din 2015 că viitorii lideri militari trebuie să fie „open mind and adaptable”. Realitatea ne demonstrează că noi toți trebuie să fim adaptabili, așa cum a fost specia umană de sute de mii de ani, adaptabilitate care i-a permis supraviețuirea și supremația pe Pământ.

Așadar, mă adaptez noilor vremuri, îmi reduc activitatea fizică, fără să o neglijez, concentrându-mă pe ceea ce pot să fac de aici, din fața unui laptop, la fel ca mulți dintre voi. Acesta este începutul, un nou drum pe care îmi propun să îl parcurg, de data aceasta împreună cu cei care sunt mai inteligenți decât mine, care mă vor ajuta să găsesc cele mai bune recomandări pentru cei care sunt responsabili de diverse domenii de activitate. În general, atunci când ești implicat în rezolvarea unor probleme curente ai sarcini operaționale, nu ai timp să te autoanalizezi, cu toate că prima condiție pentru reușită este evaluarea permanentă, corectarea și adaptarea la noile condiții. De cele mai multe ori, tendința este chiar de a respinge ajutorul celorlalți, deoarece complexitatea problemelor care trebuie gestionate nu ar putea fi înțelese de cineva din afară, neimplicat efectiv.

Conștient de dificultățile cu care se confruntă cineva într-o poziție foarte înaltă, pentru care nu a avut suficient timp să se pregătească și despre care știe prea puțin, m-am străduit să prezint miniștrilor, prim-ministrului sau Președintelui propuneri cât mai simple, bazate pe descrierea reală a situației, fără cosmetizări inutile și periculoase. Uneori am fost ascultat, alteori nu, așa cum este și firesc, deoarece responsabilitatea este a celui de pe funcție, nu a consilierilor săi.

Pericolul pandemiei mi-a fost semnalat pe 21 ianuarie de prietenul meu, Octavian Trofin, un fost inginer de aviație care cunoaște mai bine realitatea din Italia. Am semnalat, la rândul meu, acest pericol, pe care, sincer, nici eu nu îl percepeam la dimensiunea actuală.

Ce a urmat, ce măsuri s-au luat știm cu toții, iar cât de oportune au fost, vom vedea mai târziu. Poate nu prea târziu. De la început, mi-am propus să sprijin, atât cât pot identificarea soluțiilor și evitarea greșelilor sau, măcar corectarea lor. Am propus unui prieten, care are resursele necesare să construim o platformă, dincolo de orice partizanat politic, o platformă de sprijin civic.

Ideea mea suna așa:

Propunere: Inițierea unei platforme online, de inițiativă civică.

Scopul: traversarea crizei cu pierderi minime și relansarea economică a României.
Măsurile de prevenire, tratament și stopare a răspândirii necesită acțiuni și măsuri actualizate în ritm alert, în funcție de situație, dar și în funcție de loc. Criza economică asociată pandemiei (provocată de pandemie) necesită măsuri și acțiuni rapide, cu relevanță pe termen scurt, mediu și lung. Nu se poate aștepta sfârșitul crizei.

Obiective:

  • identificarea, validarea/confirmarea experților pe domenii de activitate
  • colectarea ideilor și validarea/confirmarea lor pentru fiecare domeniu de activitate
  • validarea publică a ideilor importante
  • transmiterea propunerilor de măsuri, în sensul ideilor validate, către autoritățile competente, pe cea mai scurtă cale. Birocrație minimă

Principii:

  • valorile autentice sunt cele validate de realitatea prezentă și de viitor. Excluderea tuturor referirilor la „valorile ancestrale ale poporului român”, ca nocive și neconcludente
  • valoarea individului și a ideilor trebuie permanent evaluată și revalidată, pentru a nu produce monștri
  • practicile valoroase din alte locuri ale lumii trebuie însușite rapid, propagate  și utilizate în masă
  • nimeni nu deține adevărul absolut, dar mai mulți experți în domeniu pot ajunge la un rezultat bun pentru toată lumea
  • expertiza pe domeniu trebuie să primeze. Există posibilitatea ca o idee valoroasă să vină din rândul maselor sau a unui expert în alt domeniu, dar trebuie validată/confirmată de mai mulți experți în domeniu
  • autoritățile sunt responsabile de managementul activității sociale, dar comunitatea intelectuală (de experți) trebuie să contribuie la construcția societății, începând de la planificare
  • viitorul nostru depinde de ceea ce facem astăzi, acum
  • există activități utile, dar și activități inutile. Este momentul să le identificăm și să le separăm. Cele utile trebuie încurajate și sprijinite, cele inutile trebuie eliminate.
  • există funcții necesare și funcții inutile în aparatul bugetar. Trebuie identificate și procedat în consecință
  • munca trebuie plătită corect, nemunca nu trebuie plătită. Ajutorul social trebuie să fie acordat celor care au nevoie de el, atât cât este nevoie
  • corectitudinea raporturilor din societate și repartiția corectă a muncii sunt esențiale pentru menținerea ordinii sociale
  • legile trebuie să fie necesare, să ofere regulile de urmat corecte pentru întreaga societate, pentru a asigura libertatea fiecărui cetățean, urmate de pedepse pentru cei care nu respectă regulile. Legea trebuie aplicată oricui, indiferent de poziție, corect și cu celeritate

Premise de lucru:

  1. România este într-o situație avantajoasă:
    • pandemia se manifestă cu întârziere de aproximativ o lună față de cele mai afectate state din Europa
    • conducerea statului este concentrată în mâna Președintelui, care are la dispoziție un guvern docil și construit conform dorințelor sale
    • producția economică nu este foarte dezvoltată, este sub potențial
    • agricultura are un potențial important
    • internetul are o arie largă de răspândire și viteză destul de mare
    • comunicațiile sunt răspândite pe întreg teritoriul, acoperire mare a telefoniei mobile
    • potențial uman nevalorificat
    • acces la viața internațională
    • membră în Uniunea Europeană, acces la resursele Uniunii
    • membră în NATO, apărare colectivă
    • parteneriat cu SUA, acces la tehnologii
    • parteneriat cu Israel, acces la tehnologii
    • resurse energetice și minerale care permit dezvoltarea
  2. Societatea, experții din fiecare domeniu trebuie să se implice
  3. Autoritățile trebuie să accepte contribuția societății civile
  4. Nimeni nu deține adevărul absolut
  5. România are șansa de a deveni „tigrul Europei”

Etape de lucru:

  1. Generarea platformei în mediul online – specialiștii IT voluntari. Se poate upgrada în timp
  2. Crearea Formularului de înscriere a contributorului
  3. Lansarea Platformei civice „ROMÂNIA MODERNĂ
  4. Înscrierea contributorilor și constituirea grupurilor de experți
  5. Colectarea, validarea/confirmarea ideilor și ordonarea pe domenii
  6. Transmiterea ideilor ca măsuri de aplicat către autoritățile responsabile, pe calea cea mai scurtă, pentru reducerea birocrației
  7. Evaluarea rezultatelor aplicării, la nivel de grup de experți

După activarea platformei, etapele 5-7 se vor succeda pe o perioadă netederminată de timp, astfel încât să se realizeze scopul propus. Etapa 4 va avea un caracter permanent.
Desigur, și acest plan se poate îmbunătăți permanent.

Această propunere este încă deschisă, încă se mai pot reuni eforturile celor care vor să transforme această perioadă dificilă din istoria omenirii într-una de renaștere și progres pentru România.

Publicat de Ștefan Dănilă

Adaptabil la situații neprevăzute, cu o experiență în conducere la nivel înalt, optimist realist, critic la lucrul prost făcut

12 gânduri despre „COVID-19, o provocare la adaptare

  1. Jos pălăria, va felicit pentru curaj si îndrăzneala, daca nu Dvs. atunci cine putea sa faca o asemenea analiza, desi eu speram ca un militar aduce intr-o analiza, cum spunem noi, punctele tari si normal punctele slabe ale fenomenului. Sint convins ca puteti reveni pe subiect, inca o data felicitari!

    Apreciază

  2. Poate reușiți să aduceți în online, aici pe blog, categorii de specialiști(vârste 45-70 de ani), care s-au plictisit de vorbă multă, pe alte rețele sau canale tv. și au încă ceva, concret, de spus, de demonstrat. Succes!

    Apreciază

Lasă un comentariu