Comentariu după aprobarea Cartei albe privind viitorul apărării europene
Carta albă privind viitorul apărării europene a fost prezentată, în data de 12 martie, în tandem de Înaltul Reprezentant / Vice-președintele Comisiei Europene, Kaja Kallas, și Comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, la limita termenului de 100 de zile stabilit de Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.
Documentul de politică europeană de apărare a fost elaborat la solicitarea Parlamentului European, reafirmată la preluarea mandatului noii Comisii, după mai mult de un deceniu de dezbateri instituționale și cu experții, cu privire la viitorul securității și apărării UE. De altfel, una dintre cele trei priorități strategice de pe „agenda strategică a UE pentru perioada 2024-2029” stabilită de liderii europeni în urma alegerilor din iunie 2024 este „o Europă puternică și sigură” prin „consolidarea securității și apărării UE și protejarea cetățenilor europeni”.
Premisele strategice pentru adoptarea Cartei albe privind viitorul apărării europene:
În primul rând, UE este sub atac; războiul de agresiune împotriva Ucrainei reprezintă un război la adresa ordinii europene, a păcii instaurate după al Doilea Război Mondial.
Ucraina nu este doar în vecinătatea imediată a Uniunii, ci trebuie considerată parte integrantă a unui veritabil sistem European de securitate. Cu toate acestea, se poate remarca absența unei mențiuni referitoare la calitatea de viitor membru al UE a Ucrainei!
Totodată, în document se arată că statele membre au viziuni și abordări diferite ale securității, există un deficit major la nivelul capacității de apărare și a producției industriale de armament și echipamente militare la nivel comunitar, iar Statele Unite ale Americii au anunțat o posibilă normalizare a relațiilor cu Rusia, interpretată ca o retragere din grupul statelor care susțin Ucraina.
În al doilea rând, fără a fi menționată o rupere totală de SUA, securitatea europeană este principalul obiectiv al demersului de realizare a unei capacități europene de apărare și a unei baze industriale și tehnologice de apărare a UE (EDTIB) competitive și autonome. Sunt folosite argumente financiare din Raportul Draghi din 2024 privind viitorul competitivității europene, precum și raportul Niinisto privind pregătirea pentru cele mai grave scenarii de criză intersectorială sau multidimensională.
În rândul premiselor strategice este de remarcat punctul M, introdus, sperăm, la insistența României, privind transformarea Mării Negre din teatru secundar în teatru militar principal pentru UE și NATO, devenind, astfel, regiune de interes strategic pentru securitatea europeană.
Un impact strategic fără precedent
Documentul este în același timp un act juridic programatic, deoarece a fost aprobat de Parlament (probabil va fi validat și de Consiliu), un mesaj politic important pentru principalii actori geopolitici, respectiv SUA, China și Rusia, precum și pentru partenerii care „împărtășesc aceeași viziune”[i].
Spre deosebire de documentele similare anterioare, actuala Cartă albă a apărării europene utilizează un ton direct și neechivoc, care iese din cadrele limbajului tradițional european ultra-diplomatic și neangajant. Cea mai mare amenințare imediată, Rusia, este nominalizată fără ambiguitate, iar dobândirea autonomiei strategice față de Statele Unite este clar enunțată.
Reducerea semnificativă a dependenței față de SUA este asociată cu termenul de „partener imprevizibil”.
Ucraina este considerată parte a securității europene și „reiterează convingerea că viitorul Europei va fi decis pe câmpurile de luptă ucrainene”, iar afirmația că „Europa se confruntă în prezent cu cea mai profundă amenințare militară la adresa integrității sale teritoriale de la sfârșitul Războiului Rece” este extrem de dură, nu întâmplător fiind considerată o veritabilă declarație de război de către Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Acest mesaj este consolidat cu Planul de ReArm Europe, devenit între timp Readiness 2030, deși unele state extrem de importante din punct de vedere militar și economic, așa cum sunt Spania și Italia, își doresc să se limiteze limitarea la o poziție de descurajare.
Principala amenințare pentru securitatea europeană este Rusia, sprijinită de aliații săi, aici fiind menționați alături de Belarus și Coreea de Nord, actori implicați indirect, precum China și Iranul.
Poziția Administrației Trump este văzută ca o îngrijorare, iar amenințările împotriva Groenlandei sunt condamnate cu fermitate.
Turcia este invitată să se alăture, dar solicitarea expresă privind retragerea trupelor și recunoașterea Republicii Cipru nu compensează promisiunea de a deveni membru al Uniunii. Mesajul transmis pare mai mult unul de separare de Turcia, decât unul de cooperare. Rămâne de văzut care sunt limitele în care statele membre pot să colaboreze cu companiile turcești în domeniul capabilităților de apărare.
Relevanța pentru România
Viziunea exprimată de Comisarul european pentru apărare privind necesitatea revizuirii modului de acțiune și a investițiilor în securitatea și apărarea statelor membre, necesitatea de a planifica, inova, dezvolta, achiziționa, menține și desfășura capabilități împreună, coordonat și integrat ar trebui să fie salutată și aplicată imediat de autoritățile române.
Pentru aceasta am două argumente. Primul, capacitatea de apărare a României este în construcție, cu nevoi de achiziții majore și cheltuieli mari. Al doilea, România este la granița Uniunii, în apropierea teatrului militar menționat la Marea Neagră, adică unul dintre statele care ar trebui sprijinite cu capabilități comune.
România poate găzdui cel puțin două baze militare europene, ca parte a sistemului de apărare integrat al UE, dar și ca parte a NATO, unele dintre investiții se pot realiza și prin NSIP.
Discrepanțele, diferențele de viziune la nivelul statelor sunt menționate, dar se solicită unitate și acțiuni în comun, un nivel de ambiție, planuri și obiective comune. Din această perspectivă, aș spune că este definit un deziderat, dar mai este drum lung până la concretizarea lui, în special în ce privește EDTIB.
Pe termen scurt, principalul obiectiv este apărarea Ucrainei, amenințarea Rusiei fiind considerată „existențială la adresa securității Europei”. Aici au fost identificate principalele căi de acțiune, respectiv, sprijinul militar, fără restricții în utilizarea împotriva țintelor militare a armelor furnizate Ucrainei, instruirea personalului, sprijinul financiar (condamnă vetoul Ungariei), implicarea și integrarea DTIB ucraineană în EDTIB, întărirea sancțiunilor aplicate Rusiei și confiscarea imediată a activelor rusești înghețate (împreună cu toți membrii G7) și utilizarea acestora ca subvenție pentru Ucraina.
Dronele și sistemele anti-dronă au fost identificate ca principale capabilități ale războiului modern, alături de războiul electronic.
Capacitatea militară de planificare și conducere (MPCC) a UE se va transforma în structura de comandă și control pentru operațiuni militare a UE, adică va deveni un fel de SHAPE al UE, va fi dotată cu spații și personal, cu sisteme adecvate C4I2 pentru toate misiunile PSAC, inclusiv pentru cele ale Capacității de desfășurare rapidă.
Deoarece statele membre NATO au aprobat deja un Concept strategic în care sunt prevăzute forțe cu capacitate de reacție ridicată, forțele europene cu capacitate de desfășurare rapidă și acest comandament european ar putea fi subiecte de discuție la viitorul summit NATO de la Haga.
În contextul incertitudinii tot mai accentuate a aplicării necondiționate de către Statele Unite a art. 5 al NATO, Carta reamintește că Uniunea dispune de mai puțin cunoscutul articol 42 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) referitor la asistența reciprocă, dar menține linia deschisă pentru cooperarea cu SUA prin cooperarea UE-NATO, menționând domenii cheie, precum „schimbul de informații, planificarea, mobilitatea militară și schimbul de bune practici, descurajarea, apărarea colectivă și interoperabilitatea”.
Din Carta albă a viitoarei apărări europene mai aflăm că încă nu există, dar se dorește un „mecanism de ordonare a priorităților pentru producția de apărare”, adică o planificare centralizată, pentru a stabili ordinea de livrare și de fabricare a unor produse, precum și politica de resurse umane în domeniul acestei componente economice importante.
Recunoașterea unor lacune și deficite critice de capabilități este orientată mai mult spre armamente și echipamente militare, fără să menționeze structuri organizatorice sau problemele de încadrare cu personal. Pare că statele nu se confruntă cu aceleași probleme, iar deficitele din echipamente sunt singurele recunoscute oficial. Am putea deduce că întreaga strategie europeană de ReArm este orientată către înlocuirea sistemelor de arme americane cu cele europene, dar procesul este de durata și dificil de acceptat de toate statele.
Abordarea europeană unificată a forțelor cibernetice presupune crearea de capabilități cibernetice europene comune și a unui centru al UE pentru coordonarea apărării cibernetice în timp real.
Un alt palier este cel al comunicării strategice comune, prevăzut în decizii anterioare, dar încă nerespectat. Rolul Înaltului Reprezentant a devenit tot mai șters după ce a fost predat de lady Catherine Ashton.
Un punct important în care România trebuie să se implice rapid este cel care privește mobilitatea militară, cu transformarea sa în logistică militară. Poziția geografică impune ca România să dezvolte facilități portuare și aeroportuare, depozite și spații de încartiruire adecvate, complementar cu cele realizate prin NSIP, dar și infrastructura feroviară.
Acordarea priorității proiectelor de succes din cooperarea structurată permanentă (PESCO) nu este în avantajul României, implicată destul de timid în aceste proiecte, deocamdată. Dar este o speranță și ar putea fi o bună oportunitate ideea dezvoltării echilibrate din punct de vedere geografic a EDTIB. Producția de muniții, sisteme de apărare aeriană și tehnologiile dronelor și în statele de prima linei, așa cum este România, poate fi o direcționare utilă pentru noile investiții.
Prioritățile pentru finanțarea comună sunt definite în document și ar trebui să fie avute în vedere de către autoritățile române care au aprobat și vor să operaționalizeze o Strategie pentru industria de apărare din toamna anului trecut.
De fapt, după un eveniment desfășurat pe 20 martie în clădirea Parlamentului, organizat de către asociația nonguvernamentală Political Research Group, împreună cu grupul Kearney a rezultat că, în același timp cu aprobarea acestei Strategii, independent și obiectiv a fost realizată o evaluare și s-a redactat un raport de către compania Kearney, care ar trebui să fie avut în vedere de cei care au responsabilitatea coordonării, planificării și susținerii industrii de apărare din România. Așadar, ceea ce ar trebui făcut urgent, ar fi Revizuirea Strategiei ținând cont de observațiile și concluziile din Raportul Kearney, precum și prevederile Cartei Albe pentru o viitoare apărare europeană.
Propunerea realizării unui Consiliu al Miniștrilor Apărării și trecerea de la votul în unanimitate la votul cu majoritate calificată pentru deciziile din cadrul Consiliului European, al Consiliului UE și al Agențiilor, cu excepția celor privind operațiunile militare poate fi percepută ca o cedare de suveranitate, dar și ca o recunoaștere a neputinței unui stat de a răspunde solitar unei amenințări majore de securitate.
„Piața unică a apărării” nu favorizează România, în acest moment, deoarece nu are capacități de producție relevante și este în situația de a cumpăra aproape tot. Orientarea dezvoltării de facilități industriale noi, care să aibă prioritate la finanțarea din fonduri comune, cu sprijinul marilor producători europeni, eligibili, ar trebui să fie direcția principală de acțiune.
România trebuie să convingă celelalte state că este în situația construirii celor mai „extreme contingențe militare” ale Uniunii, pentru a beneficia de liniile de finanțare comune, dar pentru aceasta trebuie să definească rapid ce vrea să facă.
Concluzii pentru industria de apărare din România
În primul rând, trebuie să definim clar ce ne propunem să producem. Nu putem să producem de toate și nu avem capacitatea de a produce niciun sistem complex de armament independent și în integralitate. Pentru aceasta este necesar să fie definite cele mai urgente (prioritare) nevoi operaționale (produsele critice), dar trebuie să se țină cont și de oportunitățile pe care le avem, respectiv parteneriate, acces la tehnologii, contractele în derulare, transferurile de tehnologii obținute prin achiziții trecute și viitoare.
În al doilea rând, cum ar trebui să producem? Deoarece nu avem licențe proprii, trebuie să producem sub licențe existente, ceea ce presupune alegerea produselor celor mai performante, dar care oferă și acces la tehnologii și la implicarea în procesul de modernizare. Aceasta se poate realiza prin atragerea principalelor companii din domeniile vizate, prin parteneriate, asocieri cu companii de stat sau private, fără constrângeri sindicale sau politice. Pentru fiecare produs rezultat din primul punct, trebuie evaluate avantajele, posibilitățile de cooperare pentru producție, costuri și implicații. Parteneriatele importante în industria de apărare reprezintă și trebuie să aibă la bază acorduri politice strategice, implicit garanții de securitate.
Principalele cerințe pentru ceea ce se va produce în domeniul apărării trebuie să fie competitivitatea și deschiderea pentru modernizare, respectiv participarea la programe de modernizare.
În al treilea rând, investițiile ar trebui făcute în linii tehnologice moderne, importul de tehnologie de vârf, cu impact în dezvoltarea industrială. Sunt investiții pe termen lung, cu impact în dezvoltarea economică și socială. Tehnologiile de vârf implică și calificarea forței de muncă, iar adaptarea și îmbunătățirea învățământului tehnologic sunt importante. Inteligența artificială va fi parte a proceselor tehnologice, va fi inclusă în produsele destinate apărării și va fi utilizată în cercetarea și dezvoltarea de noi produse sau în modernizarea celor existente. Învățarea folosirii eficiente a produselor AI, precum și dezvoltarea de produse proprii este o necesitate. Orientarea cercetării în domeniul AI ar putea fi către criptare/decriptare, întrucât acestea vor fi principalele vulnerabilități.
Nu în ultimul rând, un rol important îl va avea cercetarea, cu condiția stopării sau diminuării cercetării fără finalități relevante. Pentru aceasta, cercetarea ar trebui orientată către produsele ale căror linii tehnologice sunt în România, pentru perfecționarea și modernizarea celor existente, în directă legătură cu operatorii economici. Valorificarea cercetării este deosebit de importantă, iar aceasta este posibilă doar cu implicarea celor care au capacități de producție.
Cercetarea care implică inventarea (proiectarea) unui produs trebuie să includă și dezvoltarea liniei tehnologice pentru realizarea acelui produs. Costurile reale ale oricărui echipament includ cercetarea și dezvoltarea, nu doar prețul componentelor sale.
Există exemple de succes în privința unor mari companii europene care au facilități în România, precum Thales sau Damen. Există și companii private românești, precum AEROSTAR sau BlueSpace Technology, dar există și multe memorandumuri nerealiste și irealizabile, semnate doar pentru capital politic și menținerea unei stări de falsă siguranță pentru nuclee de sindicaliști care au fost amăgiți un timp prea îndelungat. Revederea și anularea celor inutile ar fi un pas necesar pentru a nu se mai repeta aceste false soluții periculoase.
Posibila trecere a unor companii în coordonarea Ministerului Apărării Naționale nu va însemna un beneficiu pentru aceste companii, nici nu va aduce o creștere a capacității de apărare a României. Ar fi o altă preluare neinspirată a unor active cu situație incertă, așa cum a fost transferul Institutului Cantacuzino. Ministerul va prelua o nouă sarcină, care va greva activitatea resursei umane tot mai reduse și cu tot mai multe obligații de serviciu. Lipsa de personal calificat pentru conducerea activității acestor companii se va resimți. Avantajele acestei mutări pot fi efemere, dacă se are în vedere însumarea fondurilor investite pentru facilitățile din industria de apărare cu cele deja stabilite prin legea Bugetului de stat. Anul acesta și posibil anul viitor, investițiile ce se vor face ar putea să fie raportate ca o creștere a PIB pentru apărare cu peste un procent. Dar trebuie să se știe că actualul mecanism de evaluare a cheltuielilor pentru apărare nu include aceste posibile investiții, cum nu cuprind cheltuielile cu pensiile militare (incluse în bugetul ministerului). Așadar, umflarea cheltuielilor pentru apărare nu va avea efectul scontat, iar creșterea eficienței conducerii este îndoielnică.
Parteneriatele cu companii mari din domeniu, stabilirea de obiective și transferarea responsabilității conducerii către acestea ar putea simplifica procesul, dar contraexemplul cu Șantierul naval Mangalia și Damen ar trebui înțeles și să se elimine posibilitatea repetării.
[i] https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-10-2025-0034_RO.html. Textele marcate cu ghilimele sunt preluate din acest document.
Recomandari 