Conferința de Securitate de la Munchen, fără AI

Evenimentul lunii februarie din ultimii ani, Conferința de Securitate de la Munchen, cunoscută și prin acronimele MSC (la fel ca renumita companie de croaziere), a început furtunos, confirmând așteptările teoreticienilor relațiilor internaționale și starea tensionată la nivel diplomatic.

Agenda și temele conferinței au fost făcute public de către Christoph Heusgen, Președintele MSC, înainte de convorbirea dintre președinții Trump și Putin, cea care a sporit nervozitatea la nivelul liderilor politici europeni. Prezența anunțată a vicepreședintelui american, James David Vance, precum și discursul acestuia de la Conferința pentru Inteligența Artificială de la Paris au generat tensiuni pe care doar prezența președintelui Putin le mai producea în primul deceniu al acestui secol.

Convorbirea telefonică din 12 februarie 2025 se dorește a fi un moment istoric și presupun că nu a avut loc întâmplător înainte de MSC, într-o demonstrație de forță umilitoare pentru liderii politici europeni și canadieni. Frustrările resimțite de președintele Ucrainei, dar și de președinți, prim-miniștri, cancelar sau miniștri europeni participanți la cel mai important eveniment al anului în domeniul securității, au fost mari și era de așteptat să se regăsească în discursurile lor de la Munchen.

Cu câteva zile înainte, la Paris, tânărul vicepreședinte a transmis printr-un discurs dur, dar foarte coerent un prim criteriu de selecție al partenerilor SUA: utilizarea tehnologiei AI (Artificial Intelligence) americane. Aceasta este sigură și nu trebuie îngrădită prin reglementări restrictive.

Parcă am revăzut celebra to do list (contra șapcă!), în care un punct important era tehnologia 5G. Declarația finală a acestei conferințe a fost semnată de 61 de state participante, inclusiv India și China, dar nu a fost semnată de SUA și Regatul Unit, fiecare din cele două din motive diferite. Am putea spune că s-a remarcat o primă falie între SUA și partenerii săi tradiționali, într-un eveniment internațional important.

La Munchen nu sunt așteptări pentru a se rearmoniza relațiile, dimpotrivă. Doar că atacul vicepreședintelui american a vizat direct actuala conducere politică a statului gazdă, folosind anularea alegerilor din România ca exemplu de democrație slabă, pentru a întări sprijinul actualei administrații americane pentru partidul german radical (mă abțin să spun de extremă dreaptă). Momentul ales a fost bine gândit, înaintea alegerilor generale din Germania, pe fondul creșterii relevanței AfD. Reacțiile gazdelor nu au întârziat, fiind deja pregătite să întărească discursul mobilizator al președintei Comisiei Europene, de la Paris. Dar unii dintre vorbitori ar putea să nu mai fie atât de relevanți după aceste alegeri!

Conferința de la Munchen pare o continuare a evenimentului găzduit de președintele Macron, cu poziționări dure, care transmit din partea actualei administrații americane că tot ce are legătură cu administrația Biden va fi anulat sau denunțat, orice relație trebuie reconstruită pe principii și argumente noi, pragmatice, în interesul SUA.

Pentru România mesajele sunt mai mult decât îngrijorătoare, parteneriatul strategic este în aer, disprețul pentru conducerea actuală, pentru instituțiile fundamentale ale statului este evident, deoarece s-au dovedit incapabile să apere democrația. Corupția, justiția subordonată politic, poliția politică, liderii slabi și sărăcia („o democrație care poate fi pusă în pericol cu câteva mii de dolari”) sunt principalele calități ale unui stat aflat în apropierea zonei de interes a Rusiei. Iluzia unui parteneriat strategic mai este enunțată de diverși analiști români, deși mesajul actualei administrații americane este destul de clar. Orice asociere cu fosta administrație americană ne este defavorabilă, iar prezența militară nu mai este o certitudine.

Sistemul american antirachetă balistică a constituit un element important de descurajare și dorința de a fi amplasat la sol, în poziții fixe a constituit un element important în politica de securitate națională americană din primul deceniu al secolului XXI. După refuzul unor state din Estul Europei de a accepta amplasarea pe teritoriul lor, acceptul României a însemnat un moment important pentru întărirea relațiilor dintre România și SUA. Această concesie făcută de România a fost fructificată în Parteneriatul strategic pentru secolul XXI, semnat în septembrie 2011, la Washington D.C. Anterior, România oferise forțelor armate americane facilități d,e cazare și instrucție, precum Baza de la Mihail Kogălniceanu, ulterior și cea de la Câmpia Turzii și câteva poligoane, prin Acordul pentru apărare, cunoscut ca DCA.

Nu este clar dacă administrația Trump va mai considera importante sau necesare aceste acorduri, dacă nu cumva va condiționa prezența militară americană de o eventuală plată, considerând că sunt servicii de securitate pentru statele beneficiare. O astfel de abordare este posibilă, iar noi ar trebui să fim pregătiți să negociem.

În primul rând, ar trebui să facem o evaluare concretă a situației de securitate și a necesității unei prezențe militare străine, la ce nivel, pentru cât timp și în ce condiții. Neglijarea sistematică a capacității proprii de apărare sub pretextul că „ne apără NATO” sau „ne apără americanii” se va resimți și va fi costisitoare. Este momentul în care să ne trezim, să clarificăm, actualizăm și concretizăm toate parteneriatele strategice, să revedem tratatele bilaterale și relevanța noastră reală în organizațiile de securitate (inclusiv în NATO).

Într-o lume a echilibrului de putere, un stat slab este în bătaia vânturilor, iar furtuna este aproape. În opinia mea, doar construirea unei economii solide, în parteneriat cu statele dezvoltate europene care au sprijinit formarea statului român poate fi garanția realizării unei capacități de apărare credibile, fundamentul existenței noastre unitare și a integrității teritoriale. Deficitul de securitate ar putea fi compensat prin tratate bilaterale mai solide, cu garanții reciproce, inclusiv cu SUA. Ideea că SUA se poate baza pe România, că SUA are un interes strategic la Marea Neagră, ar trebui concretizată într-un fel sau abandonată și regândită relația bilaterală în noii termeni.

Știm că SUA a avut un rol important pentru acceptarea României în Uniunea Europeană, dar acum ar trebui să facem tot ce este necesar pentru a consolida marea familie în care am intrat, căreia îi datorăm realizările din ultimele două decenii. România nu poate face față singură noilor șocuri din relațiile internaționale, generate de pragmatismul dur al SUA și de competiția dintre SUA și China. Ideile năstrușnice ale pivotării oportuniste între SUA și China sau a interesului strategic al SUA în regiune trebuie uitate și ar fi bine să revenim cu picioarele pe pământ cât mai repede.

Conferința de la Munchen se va sfârși cu o lume mai tensionată, cu o tendință de radicalizare accelerată, așa cum a fost doar răspândirea fascismului în anii 30-40. Nu cred că SUA va ceda în fața Rusiei, dar nu știm cât poate ceda Putin în fața lui Trump, dacă acesta se menține pe pozițiile sale. Nu cred într-o pace de durată, instaurată într-un timp scurt în Ucraina, dar o încetare a focului este posibilă. Una dintre părți va fi mai nemulțumită ca cealaltă și conflictul poate reizbucni oricând, mai puternic. Soluțiile care implică înarmare și nu demilitarizare nu pot aduce pace, iar pacea prin forță nu este durabilă.

România se învecinează cu Ucraina și nu poate fi indiferentă la ce se întâmplă în statul cu care are cea mai lungă frontieră. Republica Moldova depinde direct de viitorul Ucrainei, iar neutralitatea asumată de statul vecin este doar o iluzie.

În același timp, harta unei Ungarii mari a fost distribuită ambasadorilor statelor europene de reprezentantul statului vecin și prieten de la vest. Prietenia premierului ungur cu Trump și Putin este fluturată zilnic ca o amenințare.

Exemplul dat la Munchen de vicepreședintele american ar putea fi folosit pentru a întări instituțiile care trebuie să apere democrația, iar această sarcină îi revine Președintelui interimar și echipei sale.

Pe de altă parte, este responsabilitatea tuturor cetățenilor români pentru a gândi pragmatic și a alege pe cel mai bun dintre noi ca președinte, pe cel care va putea garanta cu adevărat independența și eficiența justiției, o reprezentare puternică și performantă în relațiile cu celelalte state, capabilă să apere și să promoveze interesele României, un conducător adevărat al forțelor armate, care să reformeze fundamental instituția, pentru a fi siguri că avem o capacitate de apărare credibilă.