Războiul și pacea de lângă noi

Războiul de lângă noi se apropie de trei ani de la începerea sa, în fatidica zi de 24 februarie 2022, când a fost declanșată „Operațiunea specială pentru înlăturarea nazismului…” de către Federația Rusă împotriva Ucrainei. Am fost martorii a trei ani de război, dar încă nu vom avea soluția pentru pace, doar o promisiune reluată cu insistență de către președintele Trump și echipa sa, încă din campania electorală de anul trecut. Pesimismul meu pentru realizarea unei păci durabile este disonant de mesajele optimiste ale unor mari analiști din presă, dar am câteva argumente.

Negocierile firave de pace din 2022 au fost abandonate mult prea ușor, deși ar fi fost momentul cel mai favorabil Ucrainei, dacă se valorifica succesul de etapă al contraofensivei din primăvară, fără speranța deșartă a eliberării peninsulei Crimeea. Optimismul iresponsabil și nerealist a redus șansele unei înțelegeri, condițiile de atunci fiind considerate de neacceptat pentru Ucraina, dar mult mai bune decât situația din prezent.

Celebra ceremonie pentru anexarea a încă patru regiuni ale Ucrainei din 30 septembrie 2022, cu pseudo-referendumuri și lideri regionali fideli conducerii de la Moscova, a schimbat datele de intrare în negocierile următoare, chiar dacă aceste rapturi teritoriale nu au fost recunoscute la nivel internațional și nu au fost (încă!) total cucerite și ocupate militar.

După încheierea Conferinței de Securitate de la Munchen, lideri europeni, precum și majoritatea experților în relații internaționale au reacționat la mesajul transmis de trimisul special al președintelui american pentru Ucraina, Keith Kellogg, nemulțumiți de neimplicarea în negocierile de pace a Ucrainei și Uniunii Europene. O reacție semnificativă este întâlnirea informală inițiată de președintele Macron, luni, 17 februarie, cu o săptămână înainte de se împlini patru ani de la invazie.

Pentru a înțelege mai bine atitudinea noii administrații americane, poate că ar trebui să ne reamintim că la sfârșitul anului 2021 SUA și NATO au primit documente oficiale din partea Federației Ruse (un fel de Ultimatum) prin care se transmiteau cerințe considerate irelevante și de neacceptat de către liderii occidentali. Așa au fost prezentate și de presa vremii, în pofida faptului că Rusia își poziționase forțe importante la granița cu Ucraina. Presiunea militară s-a intensificat, după un exercițiu amplu în primăvara anului 2021, în care se jucase deja scenariul invadării Ucrainei. Informațiile primite de americani au fost cu mult mai îngrijorătoare decât se știa public, iar asta o demonstrează recomandările făcute de șeful statelor majore americane, generalul Mark Milley pentru conducerea politică, în luna octombrie 2021, așa cum a fost devoalat ulterior. Declanșarea invaziei la 24 februarie a permis forțelor ucrainene să își ia măsuri de protecție bine mascate, precum și retragerea instructorilor americani, canadieni și britanici. În mare parte, întârzierea a fost determinată de înțelegerea dintre Putin și președintele Xi, de a nu afecta Jocurile Olimpice de iarnă, găzduite de China.

Generalul Milley avertiza privind fereastra de oportunitate pentru negocieri, atunci când alți lideri militari vedeau posibilă recucerirea Crimeei.

Se poate să nu ne convină modul în care s-au exprimat oficialii americani săptămâna trecută, dar bunul simț ne obligă să dăm dreptate celui care nu are preocupări diplomatice sau false politețuri în discurs, adică președintelui ales de poporul american, așa cum explica frust trimisul său special.

În toată această furtună de orgolii, aș spune să fim mai rezervați (neinvitarea la discuții ne ajută), să așteptăm mai multe detalii privind condițiile de pace minim acceptate de cele două părți, care sunt principalii actori care pot opri acest război. Ucraina, care ar fi principalul subiect al negocierilor, poate influența decisiv într-un singur sens, adică prin menținerea voinței de a lupta. Prăbușirea frontului din cauza cedării psihice a luptătorilor ucraineni ar fi catastrofală pentru Ucraina, iar pentru asta trebuie să fie mesaje clare din partea conducerii politice a Ucrainei și a președintelui Trump. Semnalele date de americani nu sunt favorabile, iar valul de frustrări ale politicienilor europeni nu aduc încurajări celor de pe front. Inițiativa unei garanții europene, inclusiv cu implicarea cu trupe ar putea fi un mesaj pozitiv, dar nu sunt convins că și suficient.

Mesajele transmise de președintele Trump au generat mari așteptări celor care sunt în dispozitiv de luptă sau urmează să intre în luptă. Ruși sau ucraineni, luptătorii au primit această speranță a încheierii luptelor așa cum se primesc mesajele de pace în orice război. Posibil ca unii comandanți să își îmbărbăteze subordonații să lupte mai bine, să obțină rezultate favorabile înainte de încetarea focului. Unii să se apere cu îndârjire, alții să atace frenetic, dar ambele situații pot determina intensificarea focului în unele puncte. Alții, obosiți, cu pierderi în oameni și tehnică, își motivează oamenii să reziste, dar evită să declanșeze acțiuni riscante, protejându-se în perspectiva unei dezirabile păci.

Posibil ca întâlnirea liderilor europeni să aibă ca scop identificarea soluțiilor pentru a răspunde solicitărilor americane, transmise de trimisul special. În primul rând, o inițiativă credibilă pentru garantarea existenței și independenței Ucrainei, inclusiv implicarea militară. Ideea participării cu trupe a unor state din Uniunea Europeană, precum și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a mai fost enunțată, dar niciodată atât de clar. Premierul britanic a insistat în Parlament pentru responsabilitatea de se implica, așa cum o făcea Churchill înainte de a declara război Germaniei hitleriste, iar președintele Macron a avut un demers similar în urmă cu câteva luni, dar nu mesajul său nu a fost recepționat așa cum și-a dorit, la nivel politic fiind în declin.

Creșterea cheltuielilor pentru apărare îmi induce senzația că nu ne pregătim pentru pace, dimpotrivă, ne pregătim pentru război. Logica promovării temerii pentru invadarea Germaniei de către Rusia, în timp ce armata rusă luptă să cucerească localități bine apărate în Ucraina, flota rusă din Marea Neagră este în pericol să se miște din cauza amenințărilor dronelor ucrainene, aviația rusă lansează atacuri doar din propriul spațiu aerian, deoarece rachetele sistemelor PATRIOT le amenință cu eficacitatea lor, mi se pare cam stranie.

Un atac din partea Rusiei este vehiculat de majoritatea liderilor politici și militari din NATO, fără a menționa situația în care s-ar produce acest atac. Totuși, în condițiile în care președintele Trump declară că a avut o convorbire foarte bună cu Putin, ne spune că europenii trebuie să își mărească bugetele pentru apărare către 5% din PIB, adică de două, până la trei ori față de cât cheltuiesc acum.

Dintre toate solicitările (condițiile) puse de președintele american celorlalte state membre NATO (europenilor, deoarece Canada are un alt viitor, în opinia sa), cea a contribuției de 5% din PIB pentru apărare mi se pare cea mai puțin fundamentată pe o evaluare concretă și că ar aduce o soluție la creșterea stabilității securității internaționale. Nu este clar pentru ce ar trebui să cheltuiască europenii aceste importante fonduri, nu există nicio restricție, iar asta ne scoate și mai mult din logica ordinii mondiale stabilite după al Doilea Război Mondial, continuată în mare parte și după încheierea Războiului Rece. Cheltuirea a două procente din PIB pentru apărare părea a fi un indicator pentru a forța membrii să cheltuiască pentru apărare, dar la bază această limită a fost stabilită pentru a împiedica state precum Germania sau Italia (considerate învinse) să își mărească forța militară, iar aceste state s-au obișnuit cu această situație, nu mai au ambiții de mari puteri militare. Asta până a începutul uraganul MAGA. Fostele mari puteri, Franța, Marea Britanie, Spania, Olanda își constată neputința în fața unui lider foarte pragmatic, pentru care contează doar ce reacție economică poate avea celălalt, fără a mai avea aliați și prieteni a priori.

Totuși, să încercăm să vedem care ar fi elementele îngrijorătoare ale dialogului Trump-Putin.

În primul rând, Trump este o persoană care gândește orice relație cu alt stat în termeni tranzacționali, în care trebuie să aibă maximum de câștig. Un agent imobiliar vrea să cumpere ieftin și să vândă scump, fără să îi pese de falimentul probabil al celui care cumpără la suprapreț sau de disperarea celui care vinde, plin de datorii. De cealaltă parte, Putin este un diplomat abil, care știe să exploateze slăbiciunile adversarului, pentru că are pregătirea și spiritul de ofițer KGB.

Fiecare dintre ei trebuie să demonstreze propriilor cetățeni că au câștigat un avantaj, că sunt puternici și că au schimbat relațiile dintre state. Putin trebuie să se asigure că va putea domina fostele state sovietice, că le va aduce în subordinea sa, că rușii îl vor considera al doilea Petru cel Mare și își va păstra fără emoții puterea încă vreo zece ani.

În schimb, Trump are mai multe ambiții de extindere teritorială, de la Canada și Golful Mexic, la Groenlanda, Panama și Gaza. Pentru a fi luat în serios, nu poate să finalizeze dialogul în pierdere, fraierit de Putin. El a transmis oferte maximale, cu condiția păcii, plecând probabil de la solicitările din 2021 ale Rusiei. Dar nu este dispus să joace după partitura lui Putin. A transmis că are un interes direct, rezervele minerale din Ucraina, dar mare parte din zăcăminte sunt în zona ocupată, iar Zelensky s-a grăbit să i le ofere. După excluderea din negocieri, cu sabia schimbării deasupra capului, a comunicat că s-a răzgândit.

Trump a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina, dar în același timp critică politica restrictivă a vechii administrații. Vorbește despre cât de frumos va fi când se va întoarce Rusia la masa G7, despre ridicarea sancțiunilor, dar duce tratative pentru modificarea prețului petrolului și gazelor, ordonă intensificarea exploatării și mărirea producției SUA, atenționând statele europene că în pofida sancțiunilor, 70% din efortul de război al Rusiei este susținut de exportul de petrol și gaze.

Așadar, aș fi prudent în evaluarea adevăratelor intenții ale președintelui american, imprevizibil și suficient de orgolios.

Presiunea pusă pe statele europene pentru implicarea serioasă în garantarea securității Ucrainei a fost reluată prin mesajul transmis de Secretarul de stat Marco Rubio, care a început un tur de forță prin care vrea să rezolve parteneriatul important cu Arabia Saudită. O întâlnire istorică dintre Putin și Trump este planificată acolo unde SUA dorește să obțină Gaza, recunoașterea Israelului și un tratat al Arabiei Saudite cu statul cel mai apropiat de președintele Trump. Rubio a menționat și că Arabia Saudită este un important aliat pentru schimbarea conducerii Iranului, principala cauză a răului, unicul inamic declarat oficial de SUA, prin șeful diplomației sale.

Trump este îngrijorat de numărul morților și de uriașele distrugeri din Estul Ucrainei, dar ar putea întări sprijinul militar, dacă nu primește de la Putin ceea ce și-a propus. Pe de altă parte, îngrijorarea europenilor poate veni și de la faptul că resursele pe care le dorește Trump (o compensație de război, la un război alimentat de SUA), ar putea fi garantate și de Putin, ca o înțelegere pentru recâștigarea controlului politic a întregii Ucraine.

Este dificil de prognozat cât își permite să cedeze Putin, cât vrea să preseze Trump. Existența unei coaliții europene, gata să intervină militar, cu trupe, poate să fie o carte importantă în mâna lui Trump pentru a maximiza presiunea, dar poate fi și o alternativă pragmatică pentru a ieși din negocieri fără a aduce nicio schimbare semnificativă, cu justificarea unui amestec din partea europeană, căreia îi cedează onorurile negocierii și răspunderea încheierii unei păci imposibile.

Sutele de mii de morți nu ajută la construirea unei păci durabile, dar poate fi un argument puternic pentru o suspendare a focului. Nivelul de ambiție al negocierilor pare să fie mai apropiat de cel din urmă, adică o încetare a focului, pentru refacere și posibil o reluare mai violentă după venirea întăririlor din partea europenilor. Dar reluarea ostilităților nu ar mai implica SUA, doar statele europene, care ar primi o grea sarcină, o povară greu de dus, cu costuri enorme. Iar SUA ar avea garantat accesul la resursele Ucrainei, după război. Bineînțeles, Trump nu ar avea nicio vină pentru decizia europenilor, iar Rusia va continua să ducă un război fratricid, care o va slăbi în fiecare zi, fără a mai putea să acuze SUA.

În concluzie, războiul din Ucraina are implicații profunde nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga securitate europeană. Dialogul între Trump și Putin trebuie să fie gestionat cu prudență, având în vedere aspirațiile fiecărei părți. Trebuie să abordăm cu prudență atitudinile oficialilor americani, ținând cont de natura diplomatică a jucătorilor implicați. Găsirea unor soluții durabile necesită o evaluare atentă a voinței de luptă a Ucrainei și a susținerii internaționale. Este esențial ca liderii să transmită mesaje unite, care să mențină moralul soldaților, o prăbușire a frontului ar putea avea consecințe dezastruoase pentru Ucraina.

Dacă actualele negocieri înseamnă doar degrevarea de responsabilitate a SUA, consecințele pot fi devastatoare pentru Europa și Federația Rusă. Numărul uriaș de victime și distrugerile devastatoare din estul Ucrainei pot reprezenta o motivație pentru negocieri de pace, dar este necesară o voință reală de a ajunge la un compromis. Fără o abordare comună și responsabilă, viitorul acestui conflict rămâne incert, iar speranțele de pace se estompează în fiecare zi.

Absența României din discuțiile privind viitorul Ucrainei este un fapt negativ, care poate fi îndreptat doar printr-o curățenie generală la nivelul instituțiilor importante ale statului român (servicii, parchete, justiție, guvern), iar alegerea președintelui este un reper important. O personalitate cunoscută și recunoscută la nivel internațional este dificil de găsit și niciunul dintre virtualii candidați (anunțați până acum) nu pare să se ridice la cerințele momentului.

Ar fi putut fi mai grav, am fi putut fi parte a discuțiilor, cu un reprezentant slab, care ar fi putut să ne implice inoportun și periculos, cu repercusiuni mai grave decât o neparticipare cu avion privat. Aceasta este, desigur, o falsă consolare!