COVID-19, de la Starea de urgență „de îndată”, la Acordul MAI-BOR

Am fost unul dintre primii care am susținut necesitatea instituirii Stării de urgență, ca o soluție pentru asigurarea cadrului juridic necesar pentru măsuri ferme de prevenire și de limitare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Am susținut necesitatea implicării responsabile și respectarea măsurilor stabilite de autorități. Am semnalat că „urgența” nu ar trebui anunțată și am criticat „pregătirea pentru Starea de urgență”, anunțată cu două zile înainte de semnarea Decretului. Cu atât mai puțin pot să înțeleg declarațiile și actele emise ieri de cele mai importante instituții ale statului.

Parlamentarii au aprobat Decretul de instituire a Stării de urgență în martie, cu observații și comentarii, chiar cu amenințări voalate de neaprobare a actului normativ excepțional. Desigur, situația în sine nu a permis o iresponsabilitate atât de mare, de anulare a decretului emis, deși în unele privințe observațiile erau corecte și justificate. În primul rând în privința nivelului de detaliu la care a fost redactat Decretul, chiar dacă unele măsuri nu făceau obiectul acestui act normativ, fiind mai degrabă de nivelul Ordonanțelor militare.

Așadar, cu toată vâlva făcută, parlamentarii au găsit sau au improvizat o soluție pentru a aproba Decretul, după care au intrat în izolare sau, din când în când, s-au mai făcut că lucrează. Cei mai mulți doar în spațiul public, pe la televiziuni, cu păreri, critici, dar fără nicio contribuție concretă. Ce ar fi putut să facă? Ce ar fi putut să reglementeze și de ce?

• pentru că Parlamentul este puterea legislativă, stabilită prin Constituție
• pentru că Starea de urgență nu le suspendă atribuțiile
• pentru că ne reprezintă pe noi, cetățenii României și noi ne punem speranțele în reprezentanții noștri
• pentru că au sesizat unele probleme privind Decretul de instituire a Stării de urgență
• pentru că OUG 1/1999 a fost elaborată de frica minerilor și nu a unei epidemii, chiar dacă include și această situație, iar legea 453/2004 nu a adus nici ea modificări concludente pentru o astfel de situație
• legislația putea fi adaptată la situație
• pentru că sunt plătiți, nu au intrat în șomaj tehnic.

Doar că parlamentarii au considerat că este mai important să își rezolve problemele cu justiția, în sprijinul infractorilor, mai ceva ca celebra OUG 13, profitând de restricțiile și neatenția publică. Mai mult, un lider de partid a mai și declarat public că nu a vrut să voteze cum a votat! Dacă ne amintim că a candidat la funcția de Președinte, ne trec fiorii, știind că Președintele reprezintă România în relațiile internaționale.

Un alt lider de partid, neconfirmat în vreun for statutar, critică de pe margine, ca mine, chiar dacă este și președinte al unei Camere a Parlamentului (Camera părăsită). Bineînțeles că este mulțumit de situație, deoarece poate să conducă partidul ca interimar, să se obișnuiască cu noua poziție atât el, cât și ceilalți. Profită de o situație favorabilă pentru el, chiar dacă e dificilă pentru țară.

Un alt lider neagă toate măsurile, insistând pe necesitatea redeschiderii economiei, indiferent de sacrificii, descriindu-se pe sine ca unicul salvator, pe baza rezultatelor conjuncturale din perioada în care a fost șeful guvernului. Desigur, cu toții critică guvernul pentru măsurile luate, dar nu se implică în proiecte legislative.

Guvernul a dat ordonanțe militare (denumirea lor a rămas așa cum a fost stabilită pentru descurajarea minerilor!) prin care a luat măsuri gradual, după care a fost foarte ferm, chiar cu o discutabilă scoatere a Armatei în stradă cu arme și HUMVEE. Apoi a stabilit ore de aglomerație maximă prin instituirea unui program pentru persoanele în vârstă, a organizat (sau nu!) deplasarea a mii de români la muncă în Germania, în total contrast cu măsurile restrictive, iar în final a deschis piețele, simultan cu înăsprirea amenzilor pentru cei care greșiseră să bifeze punctul pe faimoasele Declarații izbăvitoare de virus. Ce nu a făcut?

• nu a clarificat cine este plătit pentru statul acasă, de ce și în ce condiții. Profesori care stau liniștiți sau nu, fără să se implice în activitatea online, sunt plătiți la fel cu cei care nu și-au uitat elvii, care muncesc mai mult ca înainte, pentru a nu își rata rolul de educator. Personalul sanitar infectat, la izolare sau internat, este plătit la fel cu cel care lucrează în ture prelungite, din lipsă de personal. Exemple mai sunt.
• nu a pus în funcțiune aplicații care să realizeze evidența mișcărilor celor suspecți, izolați, carantinați sau testați pentru a cunoaște fluxurile de persoane și zonele periculoase
• nu a stabilit programele educaționale pe clase și discipline, deși sistemul de învățământ este centralizat. E bine că se respectă vacanța de Paște!
• nu a mobilizat unitățile economice care ar fi putut să treacă la producția de echipamente de protecție, deși legea îi permite acest lucru
• nu a rechiziționat testele și echipamentele de la unitățile medicale private, deși a preluat controlul tuturor unităților spitalicești, are situația centralizată a persoanelor care trebuie testate, pe priorități, iar numărul insuficient impune ordonarea testărilor în mod centralizat
• nu a stabilit modul în care se pot colecta/achiziționa produsele fermierilor, astfel încât să se poată aplica și măsurile de protecție
• nu a stabilit posturile, locurile care trebuie să funcționeze obligatoriu, precum și procedurile care trebuie respectate pentru a evita răspândirea virusului.

Desigur, pot fi identificate mai multe, dar aștept și părerile celor care cunosc mai bine fiecare domeniu în parte.

În aceste condiții, deși se știa că Starea de urgență stabilită prin decret expiră în 14 aprilie, nu s-a emis niciun act juridic de către Parlament, care să suplinească această stare, să stabilească cu contribuția reprezentanților noștri, valoroșii politicieni români, ce ar trebui făcut în continuare pentru a evita îmbolnăvirile, dar și pentru a nu adânci criza economică în care am intrat deja.

După petrecerea în familie a sărbătorilor pascale, Președintele a prezentat, de îndată, un nou Decret, de prelungire a Stării de urgență. Surprinzător, cu toate observațiile la primul decret, acesta conține și mai multe detalii, restrânge și mai multe drepturi, unele dintre ele chiar îngrijorător și inexplicabil (sau nexplicat, cel puțin!). Astfel, ni se restrânge dreptul la intimitate și cel al inviolabilității locuinței, fără a se stabili în ce limite, în schimb se dau foarte multe amănunte pentru aplicarea unor măsuri, în funcție de cât de multe a vrut să introducă responsabilul de domeniu care a contribuit la redactarea Decretului.

Mie mi se pare că din nou s-au depășit unele limite la utilizarea Armatei, dincolo de art. 3 a) din OUG 1/1999, iar prerogativele acordate ar trebui să genereze o pregătire adecvată a celor care sunt obligați să execute ordinul. Astfel, trebuie o minimă pregătire privind modul în care se face legitimarea persoanelor, cum se folosesc datele, în ce fel se transmit, iar celor care vor prelua îndrumarea traficului, o pregătire în acest sens, deoarece nu este o misiune specifică niciunei categorii de forțe (mai puțin Poliției Aeriene, pentru Regimul de zbor în spațiul aerian!).

După citirea Decretului au apărut reacții din partea liderilor partidelor de opoziție, mai critice față de primul decret, în mod justificat. Desigur, îl vor aproba și pe acesta, reacțiile fiind doar fumigene politice și băgare în seamă.

Surpriza cea mare a venit de la domnul Vela, care în loc de o ordonanță militară, firească în condițiile unui nou Decret, a prezentat un „acord” cu Prea-Sfinția Sa, Patriarhul Daniel. O colaborare între instituții nu este ceva negativ. Dimpotrivă, doar că Decretul stabilește niște restricții, iar acest „acord” vine în contradicție cu măsurile stabilite pentru activitățile religioase. Mai mult, în condițiile restricțiilor privind deplasările în și din alt stat, după ce unul dintre cele mai cunoscute cazuri a fost legat de o excursie în Israel, conducerea Bisericii Ortodoxe Române, cu sprijinul Guvernului își propune să aducă Lumina de la Ierusalim. Și să o distribuie cu sprijinul forțelor de ordine. După ce a trecut Paștele catolic, cu un exemplu de comportament chiar din partea Papei, o astfel de demonstrație de inconștiență gravă nu am mai văzut de la ieșirea fostului ministru al sănătății care spunea că „dacă ne luăm după reguli, nu mai facem nimic”.

Așadar, încă mai sper să le dea Dumnezeu mintea de pe urmă atât Patriarhului, cât și Prim-ministrului, să revină cu măsuri adecvate situației, pentru binele tuturor. Altfel, toate sacrificiile făcute până acum, ar putea să fi fost inutile.