Peste 4000 de noi infectați pe zi, numărul celor care își pierd viața zilnic este în creștere, peste 70, locuri din ce în ce mai puține în spitale pentru cei grav bolnavi.
Școlile urmează să se închidă din nou, multe companii și-au restrâns activitatea sau și-au închis-o.
Biserica insistă să se permită pelerinajele la moaște sfinte, presiunea unor patronate a redeschis restaurantele (la capacitate redusă, e adevărat), terasele încă sunt pline, dacă nu plouă, academicienii insistă cu studii despre cât de importantă este școala în sălile de clasă, rețelele de socializare sunt inundate de mesaje despre „conspirația mondială” și despre pericolul „noii ordini mondiale” și a vaccinării, toți au câștigat alegerile care tocmai s-au finalizat, mai puțin cei care au fost furați, iar președintele nostru primește premiul „Otto cel Mare”, asociindu-și numele cu cel al marelui împărat, care reușea să construiască un sfânt imperiu european.
Acum este nevoit să revină la problemele mărunte, de acasă. Pentru că urmează alegerile parlamentare, „ultimul pas”, așa cum a fost anunțat.
Întreaga lume se confruntă cu o pandemie încă insuficient de bine percepută și mult prea frecvent contestată. Numărul celor infectați și al deceselor crește, indiferent de anotimp sau zonă geografică, fără să respecte „valurile” și coeficienții imaginați de specialiști care nu s-au confruntat niciodată cu așa ceva. Sunt pline ecranele televiziunilor și rețelele de socializare de savanți tot mai renumiți, care dau verdicte, soluții și, mai ales, critică tot, post factum.
Alți experți, în educație, chiar sub numele celei mai importante instituții a înțelepciunii românești, Academia Română, lansează studii, emit dogme, impun un mod de acțiune decidenților politici prin rezultatele muncii lor savante. A rezultat necesitatea deschiderii școlilor, prezența copiilor în clasă împreună cu profesorii. Altfel nu se poate, educația este imposibilă. Au reușit să stopeze programele de pregătire a educatorilor pentru învățământul la distanță, și așa destul de anemice, au dat o unică soluție și au blamat orice alternativă, în special cea bazată pe tehnologie. În contextul în care din decembrie fusese lansat proiectul „România educată” și guvernul și-a asumat proiectul „România digitală”!
Unele activități economice au suferit enorm, deoarece nu toți aveau tehnologia pentru armamente pentru a putea face măști și alte echipamente de protecție. Mulți au rămas fără nicio posibilitate de subzistență, iar speranțele lor de revenire după Paște, după încetarea stării de urgență, după vară sau după alegerile locale, s-au năruit. Acestora li se adaugă miile de bolnavi care nu mai pot să ajungă în spitale pentru a se trata de alte boli decât COVID.
Cei disperați s-au îndreptat către biserică, singura lor speranță fiind într-o minune. Iar Biserica Ortodoxă Română le-a întreținut speranța. În perioada în care cei veniți din Israel erau carantinați, conducerea bisericii a organizat „aducerea luminii”. Convinși de credința lor sau de oportunismul politic, guvernanții au încurajat răspândirea luminii, cu orice risc. Oamenii au primit cu speranță și încredere lumânările pe care le-au găsit în pragul casei. Conducătorii bisericii ortodoxe par să fie mai preocupați să își vadă enoriașii în jurul lor decât să îi știe sănătoși. Minunea propovăduită de ei nu s-a produs, cei credincioși nu au fost ocoliți de virus, ba unii au fost răpuși, chiar și dintre capii bisericii. A crede în existența unui virus periculos nu înseamnă o pierdere a credinței. Anul acesta Mecca a fost goală. La Fatima au fost câțiva credincioși, în genunchi. Nu s-au îmbrâncit și au respectat distanța unul față de celălalt.
Nevoia de vacanță a fost mai mare ca niciodată. Mai ales pentru cei care nu mai fuseseră la muncă de câteva luni, din grija pentru copiii care nu mai făcuseră școală din martie. Nevoia de a cheltui voucherele a concurat doar ambiția guvernului de a le acorda și deconta. Ce aranjamente au stat în spatele acestor măsuri, greu de crezut că vor fi aflate prea curând.
A reînceput școala, în scenarii anunțate, renunțate sau modificate, de la o zi la alta, de la un anunțător la altul. Scenarii care se aplică, dar nu se aplică atunci când nu ne convine, procentul e bun, dar calculul trebuie făcut după alți parametri atunci când nu ne convine. Un colegiu militar a anunțat că a intrat pe „scenariul roșu”. Asta ar însemna că toți elevii (peste 400) vor pleca acasă, undeva în țară, cu mijloace de transport în comun? Că vor continua școala de acasă? Înclin să cred că este o altă soluție adaptată instituției, în condițiile în care regimul de cazare al elevilor poate să fie considerat unul de carantină.
S-au închis restaurantele pentru că s-au depășit două mii de îmbolnăviri pe zi, dar se redeschid la capacitate redusă atunci când sunt peste 4000. Nu se permite pelerinajul, dar se permite organizarea pupatului raclei. Se poartă masca, dar nu vă uitați la guvernanți.
Totuși, ce așteptări să fie la un guvern care tocmai fusese demis înainte de a i se da „cu responsabilitate” sarcina de a ne trece printr-o criză nemaiîntâlnită? Cei care au dat jos guvernul au acceptat în prea mare grabă să îl revalideze. Asta fără să discutăm de cel care și-a asumat acest risc.
Mai mult, pentru că nu au vrut să dea vreun semn de slăbiciune, cei care și-au asumat guvernarea nu au schimbat niciun ministru, cu excepția „onorantei” demisii a însuși ministrului sănătății, cel care era în fruntea principalului minister care ar fi trebuit să coordoneze toate activitățile de combatere a epidemiei de SARS Cov-2.
Partidele care erau în altă poziție decât guvernul s-au retras (sustras?) de la orice răspundere, au criticat aproape orice măsură, dar, cu mici excepții, nu au oferit nicio soluție pentru îmbunătățirea situației. Mai mult, după câteva calcule au constatat că e posibil să își piardă și ei serviciul din ianuarie 2021.
Guvernul și-a demonstrat incapacitatea, dar nu se va remania, cu excepția celor doi miniștri care au câștigat la alegerile locale și au ales să se retragă la un nivel mai liniștit și mai sigur. Aleșii locali vor să obțină ce au promis, dar au nevoie de sprijin de la centru. Ei sunt pregătiți să îi sprijine pe viitorii candidați ai celor care i-au susținut.
Parlamentul este tot mai activ în elaborarea de legi care corectează inechități, legi care vor putea fi corectate la rândul lor în cel puțin alți patru ani. Partidele politice se întrec în a se lăuda cu victoriile la ultimele alegeri sau cu acuzațiile de fraudă. Tot mai mulți migrează de la un partid la altul, dintr-o localitate în alta, dintr-un județ în altul, doar vor prinde un loc eligibil.
Cei care sunt în altă poziție, decât guvernarea, ar mai vrea o păsuire, o amânare. În lipsa unei soluții adevărate care să reducă expunerea oamenilor la infectare în perioada votării, demersul lor este demagogic. Surprinderea din februarie-martie, atunci când disputa era în privința alegerilor anticipate, nu justifică lipsa oricărei inițiative de a legifera votul de la distanță. Școala online a fost înfierată, deși era singura soluție sigură pentru această perioadă, iar în cele peste șase luni de criză ar fi putut fi organizată și eficientizată. La fel, votul electronic ar fi putut fi legiferat, pregătit și realizat în condiții de siguranță. Așa cum este posibilă plata impozitelor, se poate rezolva și problema votului.
Amânarea alegerilor ar fi justificată doar de măsurile de siguranță pentru viața cetățeanului, nu de dorința de a mai păstra legitimația de intrare gratuită în Casa Poporului. Educația trebuie să continue, iar dacă nu este posibil la clasă, trebuie folosită tehnologia. Soluții sunt, ar trebui doar să privim dincolo de granițe.
Grea răspundere pentru cel recunoscut ca un bun urmaș al lui Otto cel Mare. Nu poate să se dezică de guvernul pe care l-a propus, nu poate să fie de acord cu amânarea alegerilor, deoarece nu are altă șansă de a schimba actualul guvern, deși este total nemulțumit de acesta. Realitatea miilor de noi infectări este în contradicție cu măsurile mai ferme luate în martie, atunci când armata era în stradă pentru a nu permite creșterea peste o sută a totalului de infectați.
Riscul infectării în masă, cu depășirea capacității de intervenție și acțiune a sistemului de sănătate este foarte mare, dar riscul de a rămâne cu acest guvern se pare că nu mai poate fi asumat. Doar înțelegând acest fapt și dificila poziție în care se află președintele putem să înțelegem gravitatea situației.
Votanții ar putea să își asume, la rândul lor, încă un risc, acela de a-i vota doar pe candidații care nu sunt în actualul Parlament. Și nici pe cei care s-au mutat de colo colo, doar pentru a fi parlamentar. Nu ar fi foarte greu, iar riscul pare mai mic decât cel al îmbolnăvirii.
Recomandari 