Cât de compatibilă este politica cu „milităria”? Cât de „incompatibili sunt foștii militari cu politica? Unde se termină politica, vine războiul. Dar ce se întâmplă dacă „oamenii războiului” se implică în politică?
https://www.timesofisrael.com/former-mossad-chief-to-launch-retirees-political-party/
După ce în decembrie 2018, al 20-lea șef al Statului Major al armatei israeliene, generalul locotenent (rtr) Binyamin (Beny) Gantz a intrat în viața politică (după o pauză ce pare să fie cerută de lege), decizia unui fost șef al MOSSAD de a lansa un nou partid politic în Israel se subscrie unui curent generalizat la scară mondială de implicare a foștilor lideri militari sau din intelligence în viața politică la cel mai înalt nivel.
Beny Gantz a întemeiat partidul de centru „Hossen leIsrael” (Trăinicie Israelului) care a participat la alegerile parlamentare din aprilie 2019 ca opoziție față de partidul Likud și față de administrația premierului Binyamin Netanyahu, iar în prezent cele două formațiuni politice rivale împart conducerea politică a Israel. Construcția unui nou partid poate fi un semnal de nemulțumire față de pactul încheiat între Beny și Bibi.
În iunie 2014, generalul Abdel Fattah Saeed Hussein Khalil el-Sisi devenea al optulea președinte al Egiptului, după ce avusese un rol important în înlăturarea președintelui islamist Morsi. Armata a preluat controlul țării ca urmare a protestelor din Piața Tahrir, din iulie 2013, la adresa lui Mohamed Morsi și a guvernării sale.
Mai mulți șefi ai apărării (statului major) au devenit miniștri ai apărării în ultimii ani, unii dintre ei direct din funcția militară: generalul Huluși Akar, seful Statului Major General al forțelor armate turce, generalul Tibor Benkő, direct din funcția de șef al Statului Major al Apărării din Ungaria sau generalul Ionel-Nicolae Ciucă, din funcția de șef al Statului Major al Apărării în România.
În SUA, foștii militarii de rang înalt trebuie să primească aprobarea Senatului pentru a ocupa funcții la nivel guvernamental, dacă nu a trecut suficient timp de la retragere. Sunt state unde există legi sau cutume privind o perioadă de „carantină” între funcțiile de conducere militare și intrarea în viața politică, dar nu este nicio restricție stabilită la nivel Aliat sau Comunitar.
Avem șansa de a trăi într-o țară cu valori democratice, în care libertățile și drepturile cetățenești sunt garantate prin Constituție și legi. Avem șansa de putea discuta deschis chiar și subiecte incomode, cum ar fi acesta, al implicării generalilor în politică.
„Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară.”[i]
Militarii nu au dreptul să facă politică. Nu au dreptul să facă parte din partide politice, nu pot să candideze, nu pot să își exprime public opiniile politice. „Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică.”[ii] Sunt restricții pentru militarii activi.
Dar „foștii militari”? De ce nu ar putea să se înroleze sau să înființeze partide politice, de ce nu ar putea ocupa funcții publice civile, chiar la cel mai înalt nivel?
Se pot pune și întrebările „care ar fi beneficiile implicării foștilor militari în viața politică” sau „de ce ar fi necesară implicarea foștilor militari”?
În mod clar, nu există nicio restricție pentru a face politică, pentru a candida, a intra în partide politice sau a ocupa funcții publice pentru niciun militar, indiferent de grad sau funcția deținută, de instituția din care a făcut parte. Fac această precizare întrucât, în România, spre deosebire de multe alte state, serviciile de informații și nu numai sunt militarizate, încă. Mai mult, chiar și polițiștii au un statut de funcționari speciali, de fapt o militarizare mascată.
Care ar fi avantajele implicării foștilor militari în politică?
În primul rând, educația și experiența de muncă într-un cadru organizat și disciplinat, apoi respectarea ierarhiilor și a regulilor, ar mai fi planificarea riguroasă și execuția întocmai a sarcinilor și nu în ultimul rând integritatea morală și corectitudinea în relațiile cu ceilalți. Bineînțeles, vorbim la modul principial, asociind valorile specifice instituției la caracterul oricărui fost purtător de uniformă.
Care ar fi dezavantajele primirii sau chiar solicitării intrării în viața politică a unor foști militari?
În primul rând ar fi o recunoaștere a slăbiciunii unei clase politice, care a avut posibilitatea să își aleagă membrii și să îi formeze conform propriei ideologii, de la vârste mai fragede, ar fi trebuit să aibă propria sa „pepinieră de cadre”, pregătită și verificată în activitatea specifică administrației locale și centrale, pentru că rolul politicului este de a conduce, iar partidele sunt responsabile de calitatea liderilor care preiau temporar funcțiile publice (politice).
În al doilea rând, ar fi necunoașterea de către foștii militari a regulilor vieții politice, a diplomației, negocierii și compromisului politic, reguli substanțial diferite de viața militară.
Ar mai putea fi și impactul negativ asupra celor activi, care ar putea să fie tentați să își construiască o carieră politică încă din perioada în care ar trebui să fie apolitici. Implicarea unor ofițeri cu funcții înalte în disputa politică este extrem de păguboasă pentru instituția din care respectivii fac parte.
Dincolo de dezavantaje și avantaje există și pericole, chiar la adresa siguranței statului. Posibila implicare a structurilor de informații sau de comunicații speciale ar aduce grave prejudicii „jocului democratic”. Un alt grav pericol ar fi cel al implicării în jocul politic al justiției militare, care ar putea să fie nevoite să cerceteze anumite spețe în care militarii și politica să fie dificil de disociat.
Lipsa oricărei preocupări serioase din partea partidelor politice pentru „Analiza Strategică a Apărării”, la care nu au participat, dar pe care s-au grăbit să o valideze, încrederea fără rezerve în rezolvarea oricărei probleme de către oamenii în uniformă, demonstrează că încă nu este foarte clar cum trebuie să se exercite controlul civil asupra instituțiilor militare sau militarizate.
Riscul ca un fost militar să ia decizii care să nu corespundă așteptărilor membrilor unui partid există. Iar acestuia i se asociază riscul extinderii nemulțumirii nu numai față de persoana în cauză, până la nivelul instituției din care aceasta provine, cu atât mai mult cu cât suspendarea serviciului militar obligatoriu a condus la mărirea faliei dintre societatea civilă și forțele armate.
Represaliile politice pot însemna legi împotriva unei categorii sociale cu impact major pe termen lung. Asocierea persoanelor cu instituțiile este la fel de periculoasă ca asocierea instituțiilor cu persoanele. Asumarea că o instituție poate să greșească față de cetățean ridică mari semne de întrebare, care ar trebui să provoace o evaluare extinsă a instituției respective, identificarea erorilor de sistem care au permis ca instituia să acționeze greșit (dacă s-a întâmplat așa!), precum și reforme structurale care să corecteze aceste erori.
Cunoscuta butadă a Prim-ministrului francez Clemenceau, la începutul Primului Război Mondial, „războiul este prea important pentru a fi lăsat pe mâna generalilor” ar putea fi revizuită, în urma ultimelor noutăți politice cu implicarea unor personalități militare, cu alta; „politica unui stat este prea importantă pentru a fi lăsată pe mâna politicienilor”.
Lupta anticorupție a fost condusă, la un moment dat de către servicii de informații, sănătatea a trebuit să fie preluată în timpul epidemiei de către armată. Urmează politica? Sau am greșit ordinea?
[i] Constituția României, București, Monitorul Oficial R.A., 2010, art.16, alin. (3)
[ii] Idem, art.40, alin. (3)
Recomandari 
La fel ca în toate domeniile vieții sociale, în armată, sau mai bine zis printre militari există și persoane mai puțin bine pregătite sau cu „obiceiuri nocive” (să le spun așa) care nu aduc vreo fală breslei din care provin. În aceste condiții, nu toți cei care provin din mediul militar pot face bine în civilie, respectiv, politică. Opiniile despre viață și politică există și în rândul militarilor și pe perioada cât aceștia sunt activi, preferințele și opțiunile politice existând și punându-și chiar amprenta, involuntar (poate), în deciziile lor. De aceea, implicarea unor militari în politică, după trecerea lor în rezervă sau chiar în retragere, nu este o garanție a reușitei. Mai degrabă o cultură dezvoltată (nu doar cazonă!), onoarea și devotamentul, dar și umanismul, pot conduce la reușita militarilor în eventualele decizii politice. Părerea mea!
ApreciazăApreciază
Ați dorit sa atacați, cred eu, doua paliere ale relației militari – politică. Primul ar fi INVITAREA unor „corifei” militari rezerviști sau in retragere in viata politica parlamentara, pe care, prin AUR, viața politica românească l-a realizat la alegerile din 89. Din păcate, el va avea doar un caracter formal strict, deoarece ei nu vor putea „mișca in front”, regulile și, mai ales obiectivele partidului, fără legătură cu domeniu, ii vor incorseta complet. Iar ei vor fi „soldati disciplinati”, ca doar nu o sa riște pierderea unei pensii frumușele doar ca să susțină cauza rezervistilor (la drept vorbind nu au prea făcut nimic pentru armata nici cand au fost activi, mai ales ”monsiueur” Roman, un „patat” al revoluției și unul dintre marii profitori de după 90. Cel de-al doilea, referitor la paralela făcută cu Israel, ar fi crearea unui partid care să se ocupe de problemă. Aici, cred eu, varianta este imposibilă. Diferența dintre cele doua sisteme politice, deși îl numim și noi „democratic” (un eufemism, când vorbim despre al nostru) este radicală, al nostru fiind dor o „cușcă” în care se ascund marii rechini din viața politica românească, indiferent de culoare. Al nostru e făcut exclusiv pentru protecție antilegislativă și nu pentru realizarea destinațiilor sale fundamentale. Nu mai vorbim de tradiție și de calitatea oamenilor. Ce fac șefii noștri de servicii secrete? E clar. Privim „perechea” Maior – Coldea si/sau „soldatul de teracotă” Măgureanu și ne dam singuri seama ca asa ceva este imposibil. Dacă la asta adăugăm și „cazul izolat” Ciucă, totul justifică concluzia Mareșalului Prezan, prezentată când i s-a cerut să între în politică și a refuzat. Iar al treilea ar fi cele două sisteme militare, in sine. Aici orice comentarii sunt excluse.
De aceea, amintindu-ne teoria probabilităților, un fenomen a cărui probabilitate e zero, nu se analizează.
ApreciazăApreciază
Risc să vă dezamăgesc. Nu am avut în vedere nicio persoană/personalitate din România. Am dorit doar să atrag atenția că armata și militarii nu reprezintă soluția salvatoare la orice, dar, în același timp, să susțin că, deoarece „la politică se pricepe oricine”, nu trebuie să fie excluși cei care au purtat uniforma. (Cu excepția celor care se consideră militari ad vitam!)
Controlul politic al instituțiilor de forță este necesar într-o democrație, în limitele legii, iar controlul militar al puterii politice este incompatibil cu democrația. Așadar, un mesaj pentru a nu se politiza armata și instituțiile militarizate, dar și pentru a nu se militariza politica. Opțiunile persoanelor care au fost angajate în instituții militare sau militarizate sunt opțiuni personale, asumate de fiecare în parte. Totuși, e bine să înțelegem că societatea asociază persoana cu instituția unde a lucrat, cu performanțele sau eșecurile sale, dar și cu credibilitatea instituției. Desigur, există și un efect invers.
Vă voi da două exemple de militari în politică: generalul Petain și generalul (mareșalul) Antonescu. Nu suntem în situația niciunuia dintre ei, spre fericirea noastră.
ApreciazăApreciază