Fake news și campania de vaccinare

Campania anti-vaccinare este mai eficientă decât campania de vaccinare. Una a costat statul câteva milioane de euro. Cealaltă este chiar gratuită? De ce este susținută și de către cine? Poți să fii legiuitor într-un stat și să susții o campanie împotriva măsurilor legale? Desigur, fiecare are răspunsurile sale, fiecare știe mai bine decât celălalt care este (de fapt!) adevărul. Singura preocupare pare să fie doar cea de răspândire a „adevărului meu”.

Jocul cu „știrile false”, zâmbetul cu care era utilizată frecvent expresia, aparent nevinovată, „fake news” de către fostul președinte american Donald Trump induc o acceptare generală a traficului de informații false, transferând vinovăția celui care ar folosi aceste informații în acțiunile sale. Posibilitățile multiple de a ne culege informațiile implică și obligația de a verifica orice informație, în special pe cele care ar avea un impact negativ asupra noastră sau a celor apropiați. Nu putem invoca vinovăția unui răspândac pentru un rău produs de o informație falsă, deoarece am fi putut verifica această informație.

Apariția pandemiei, persistența acesteia, ne-a blocat pe mulți în fața calculatoarelor sau a televizorului, ne-a aruncat în rețelele de socializare, printre „prieteni” și tot felul de „breaking news”. Agresivitatea informațiilor false a cuprins întregul spațiu virtual, un spațiu în care își găsesc locul tot mai mulți infractori, frustrați, psihopați, persoane care reușesc „să se strecoare” în viața reală fără să producă daune semnificative. Așa cum se pierde în mulțimea unui mare oraș, neadaptatul la viața reală „se pierde” în spațiul virtual, își găsește condițiile pentru a se simți bine. Grav este că atunci când satisfacțiile personale implică răul făcut altora. Un rău care ar putea fi pedepsit în lumea reală, dar fără consecințe la dezvoltarea sa în spațiul virtual.

Informația a fost și este foarte importantă, întrucât poate determina acțiuni sau modificări de atitudine cu impact major în viața noastră. De la alegerea corectă a unei investiții, la alegerea corectă a reprezentantului pentru conducerea politică, sau chiar alegerea unui tratament corect pentru o boală, informația este căutată și utilizată cu frenezie, mai ales atunci când tehnologia îți permite să o cauți singur, în surse multiple.

Reglementarea acțiunilor umane, astfel încât drepturile și libertățile noastre să nu pericliteze drepturile și libertățile celorlalți, reprezintă baza jurisprudenței, indiferent de sta, cu nuanțele sale, funcție de valorile majore ale fiecărei culturi și civilizații. Reglementările, actele normative au rolul de a stabili reguli de conduită valabile pentru toți, astfel încât să ne respectăm reciproc libertatea, dar și măsurile coercitive pentru ca aceste reguli să fie respectate. Ele nu pot să preceadă noi domenii ale vieții sociale, decât atunci când există similitudini evidente cu cele deja existente.

Reglementarea activității în spațiul virtual este în fază incipientă, chiar într-un stadiu destul de întârziat, dacă ar fi să evidențiem acțiunile ostile, periculoase din această nouă lume. Atacurile cibernetice, fraudele prin preluarea identității, violarea intimității persoanei sunt deja urmărite și, în unele state chiar condamnate. Chiar utilizarea rețelelor de socializare pentru răspândirea de informații periculoase a fost subiectul unor cercetări și chiar de pedepsire a deținătorilor rețelelor respective.

După rețelele de socializare a venit rândul unor noi aplicații, mai mult sau mai puțin legate cu acele rețele, respectiv aplicațiile de comunicare, cu diverse facilități, de la mesaje la videotelefonie, teleconferințe și, din ce în ce mai căutate, secretizarea, securizarea convorbirilor prin criptarea acestora. Transmiterea de informații confidențiale a ridicat și nivelul de încredere în informația transmisă pe această cale. Cu cât este transmisă pe un canal mai securizat, cu atât informația ar fi mai veridică. Iar dacă vine de la un de la un grup din care facem parte, deja este sigură! Astfel, pericolul intoxicării și manipulării a crescut progresiv, protecția rămânând mult în urma fenomenului.

Vaccinarea și pericolul pandemiei au generat valuri de informații, unele deosebit de utile, avertizări venite de la autorități, de la specialiștii în domeniu, sfaturi pentru a acționa corect și a contribui la limitarea răspândirii bolii, dar și informații „deosebit de importante” despre „oculta mondială”, diverse conspirații, pericole și avertizări false, ajungând la campanii susținute anti-vaccinare.

Dreptul fiecărui om de a se trat sau de a se vaccina nu trebuie confundat cu dreptul de a impune altuia nici vaccinarea, dar nici nevaccinarea. Dacă vaccinarea obligatorie a personalului care are contact cu alte persoane ar avea o logică (minimală) în protecția sănătății fiecărui cetățean de către stat (vaccinul nu împiedică îmbolnăvirea și transmiterea virusului), împiedicarea vaccinării poate fi considerată crimă, întrucât privează un om de o măsură de protecție împotriva unei boli care ar putea fi letală. Așadar, campania pentru vaccinare se justifică prin promovarea unei măsuri care ne poate salva, putând evita o formă gravă a bolii.

În schimb, campania anti-vaccinare este periculoasă și ar trebui pedepsită. Lansarea de informații false care pot pune în pericol viața unui om ar trebui pedepsită prin lege, iar răspândirea acestor informații în mod similar. Transmiterea către prieteni sau cunoscuți a unor informații utile este în spiritul umanității, al ajutorului și grijii față de semeni. În același timp, răspândirea de informații care pot să pună viața în pericol poate să însemne rea intenție.

Lipsa de reacție a legiuitorilor, mai mult, promovarea chiar de către unii legiuitori a informațiilor false și susținerea campaniei anti-vaccinare ar trebui să fie considerată o circumstanță agravantă. Binele public trebuie să fie promovat prin acte normative, iar ceea ce ne provoacă rău, ar trebui condamnat. Lipsa de reacție a autorităților, acceptarea campaniei negative, coroborate cu nerespectarea vizibilă a propriilor măsuri restrictive au contribuit la răspândirea periculoasă a bolii, în condițiile în care România a fost printre statele cel mai puțin afectate de primele două valuri ale pandemiei.

Dar toată această incapacitate de reacție nu mai miră pe nimeni, ne-am obișnuit cu lipsă de responsabilitate, suntem educați de ani buni pentru această nouă normalitate, iar ADN-ul nostru mioritic nu ne ajută pentru a identifica soluția de împăcare cu soarta. Dimpotrivă, lipsiți de orice speranță, ne refugiem în ortodoxismul nostru mult prea fatidic, prosternându-ne obsesiv la moaște, cu deznădejde, în speranța unui miracol.