Achiziții și parteneriate strategice[i] (2)

---

[i] Acest articol nu include niciun comentariu la „Ordonanța de urgență nr. 189 din 12 decembrie 2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională”, completată și mutilată ulterior.

În primul articol dedicat achizițiilor militare am argumentat soluția achizițiilor de echipamente militare prin acord guvern la guvern, nu prin licitații. Am precizat că am făcut propuneri concrete miniștrilor, prim-miniștrilor și chiar actualului președinte privind modul în care se pot întări parteneriatele strategice, se poate realiza o capacitate economică de înaltă tehnologie, printr-un program de înzestrare cu echipamente militare performante și compatibile cu cele din Alianță.

Deoarece am observat că există încă opinii care consideră că achizițiile militare reprezintă o problemă care ar trebui să fie rezolvată de către generali, voi explica în ce măsură aceste achiziții depind de militari și care ar trebui să fie rolul fiecărei entități în acest proces complex. Consider că este deja foarte clar că achizițiile de echipamente militare majore nu sunt „cumpărături”, nu sunt simple achiziții de produse și servicii, sunt investiții cu impact major pentru securitatea națională. Din acest motiv pot fi abordate ca excepții la reglementările europene privind achizițiile publice, dar se impune respectarea unei proceduri dinainte stabilite și disponibilă informării publice.

Întrucât procedura poate fi prezentată public doar de către minister, în limitele respectării regelementărilor privind informațiile clasificate, voi detalia doar implicarea militarilor în aceste achiziții, în conformitate cu obligațiile și responsabilitățile lor, ca beneficiari. Trebuie să precizez că am în vedere militarii (indiferent de grade) care sunt beneficiarii direcți ai achiziției. fac această precizare întrucât în cadrul ministerului există militari și în structurile responsabile de planificare și de achiziția efectivă, dar rolul lor în aceste structuri este cel de a sprijini viitorul beneficiar, cu rol de expert de armă sau specialitate militar, nu de expert în achiziții publice sau politici.

Echipamentele militare reprezintă o componentă majoră a unei „capabilități militare”, adică permite militarilor să îndeplinească cel puțin o misiune de luptă. În condițiile mutațiilor rapide în configurația conflictelor militare actuale și ale celor viitoare, capabilitățile proiectate pentru o misiune principală ar trebui să fie valabile și pentru alte misiuni, multe dintre acestea având în denumire și cuvântul „multirol”.

Conducerea politică a statului definește obiectivele strategice ale României, identifică amenințările și repartizează misiunile către instituțiile responsabile de securitatea națională. În cadrul sistemului de securitate națională, armatei îi revine misiunea de apărare a teritoriului național, a principalelor obiective strategice, dar și de a participa la misiuni comune în cadrul Alianței Nord-Atlantice, ale Uniunii Europene sau conduse de Organizația Națiunilor Unite.

Ministerul Apărării Naționale, prin Statul Major al Apărării ar trebui să definească ce capabilități pot să îndeplinească misiunile ce îi revin armatei, respectiv ce capabilități trebuie să dezvolte pentru viitor. Întrucât structura actuală a ministerului include și un Departament pentru Planificarea Apărării, planificarea acestor capabilități este, în mare parte în competența acestuia, SMAp având mai mult un rol tehnic, de execuție.

Conducerea militară, respectiv SMAp, stabilește prin Strategia Militară cum se repartizează misiunile care revin armatei pe categorii de forțe și comandamente operaționale și coordonează realizarea capabilităților. Formularea „operaționalizarea capabilității” este un pleonasm, deoarece „capabilitatea” include prin definiția ei și capacitatea operațională. Totuși, pot exista mai multe stadii în realizarea unei capabilități, pornind de la Capacitate Operațională Inițială, până la Capacitate Operațională Completă sau Finală.

La nivelul conducerii categoriei de forțe ar trebui să se identifice sistemele de arme care permit realizarea capabilității. Pentru o informare corectă, se poate solicita cooperarea Direcției Informații Militare. Echipamentele militare care ar satisface cel mai bine nevoile misiunii, ar trebui să fie prezentate conducerii politice, cu datele privind furnizorul posibil și cerințele pentru menținerea capabilității pe ciclul de viață, inclusiv posibilele costuri estimate.

Conducerea politică ar trebui să analizeze fiecare posibilă achiziție din perspectiva a cel puțin următoarelor criterii: acordurile și tratatele bilaterale sau de grup, compatibilitatea/ „comonabilitatea” cu statele membre NATO, în special cu cele care și-au asumat realizarea forței de reacție imediată a Alianței – VJTF, oportunitățile pentru industria din România, costurile și valabilitatea pe termen lung, ciclul de viață și costurile acestuia.

Să revenim la militari și rolul lor. Pentru orice misiune există echipamente (sisteme de arme) care permit realizarea capabilității. Unele validate de utilizarea în acțiuni militare reale (război), altele doar în exerciții. Există și echipamente în fază de dezvoltare, cu participare multinațională, care nu trebuie excluse din analiză.

În primul rând, verifică performanțele echipamentului, respectiv capacitatea de realizare a misiunii. Este adevărat, unele sisteme de arme sunt mai precise, altele mai rapide, altele mai fiabile sau mai ușor de întreținut. Echipamentele care întrunesc cerințele minime de performanță se prezintă decidentului politic.

În al doilea rând, trebuie evaluată compatibilitatea cu echipamentele forțelor care dau VJTF. Acestea ar avea prioritate, deoarece condițiile tehnice (infrastructură, consumabile) necesare acestor forțe ar trebui realizate cu prioritate în calitate de posibilă Națiune Gazdă (Host Nation Support – HNS). Această denumire (HNS) trebuie înțeleasă în sensul de Națiune Sprijinită, întrucât NATO ar interveni cu VJTF în cazul unei agresiuni la adresa României.

În al treilea rând, este foarte importantă valabilitatea capacității operaționale a echipamentului, adică existența consumabilelor, a pieselor de schimb și a mentenanței pe toate nivelurile. De preferat ar fi să existe capacități de producție interne pentru consumabile și piese de schimb, precum și pentru mentenanță. Există și varianta garanțiilor pentru logistica necesară prin afilierea la soluții deja funcționale, sau asumarea de către furnizor a menținerii capacității operaționale pe întreg ciclul de viață. Militarul trebuie să se asigure că va avea echipamentul disponibil pentru misiunea de bază, dar și pentru că repararea și disponibilizarea tehnicii reprezintă o componentă importantă a mobilizării.

Al patrulea element în responsabilitatea militarilor este pregătirea personalului, respectiv identificarea programelor de pregătire pe care le pune la dispoziție fiecare furnizor, nevoile proprii, personalul disponibil pentru fiecare situație în parte. Un exemplu poate fi programul de pregătire furnizat de către SAAB presupunea doar instruirea pentru operarea avionului, fără programele specifice fiecărei misiuni, întrucât nu este stat membru NATO. Pregătirea ar fi necesitat completarea cu alte programe de instruire.

Ultimul, dar nu mai puțin important ar fi costul pe ciclul de viață, evaluat din datele existente, ponderea în bugetul necesar categoriei și sustenabilitatea în funcție de bugetul existent și cel prognozat.

În articolul precedent am vorbit și despre compensarea achizițiilor militare sau politica de offset[i]. Am vorbit acolo despre „compensările directe” și „compensările indirecte”. Ce poate să asume economia națională, cum se poate implica în procesul de mentenanță sau în producerea de consumabile reprezintă principalele probleme la care trebuie să găsească răspuns secretarul de stat din Ministerul Economiei care este membru al Comitetului interministerial constituit pentru înzestrarea armatei, precum și Oficiul pentru compensarea achizițiilor militare. Militarii au obligația de a se asigura că vor putea utiliza echipamentele pe întreg ciclul de viață, la un nivel al disponibilității tehnice acceptabil, precum și de valabilitatea procesului de mobilizare.

Liderul militar trebuie să fie preocupat de garanțiile privind mentenanța, piesele de schimb și consumabilele, în orice condiții. Menținerea unor capacități industriale care furnizează servicii armatei pentru mentenanța echipamentelor militare sau pentru logistica acestora este importantă și trebuie verificată periodic prin exerciții de mobilizare. Un angajament al unui operator economic, consemnat în Planul de mobilizare, trebuie respectat, conform legii. În caz contrar, trebuie luate măsuri urgente de rezolvare a deficienței, doar măsurile de pedepsire a celor vinovați nefiind suficiente. Cu cât se menține mai mult incapacitatea operațională a unui operator implicat în mobilizare, cu atât mai dificilă este recuperarea acestuia.

Procedura la nivelul ministerului este clară, există atribuții pentru fiecare comitet constituit în vederea achiziției, procesul este destul de birocratic și are unele activități consumatoare de resurse, mai mult sau mai puțin justificate. În structurile din conducerea Ministerului Apărării Naționale există militari și civili, astfel încât uneori se confundă rolul militarilor și cel al civililor cu rolul decidenților militari și cel al decidenților politici.

Am avut întâlniri cu reprezentanți ai unor operatori economici care au pierdut capacitatea de producție din cauza lipsei comenzilor de mentenanță din partea armatei, în condițiile în care principalul lor contract era cel cu o categorie de forțe a armatei. Dar bugetul apărării nu permitea deschiderea acelor comenzi. O cercetare serioasă ar fi contribuit la identificarea soluțiilor, dar nicio comisie parlamentară nu a dus până la capăt soluționarea problemei semnalate ani de-a rândul. Ministerul de Finanțe a alocat fondurile doar după formula proprie, fără să țină cont de nevoile efective ale armatei. Mai pe larg voi vorbi despre acest subiect atunci când mă voi referi la orele de zbor alocate piloților militari.

O mare eroare o reprezintă exacerbarea nivelului de ambiție până la soluția dezvoltării unui nou produs, care să cumuleze cele mai bune ale mai multor echipamente (precizie maximă, viteză maximă, protecție maximă, etc), adică un model ideal, imposibil pentru oricare dintre echipamentele existente pe piață. Au fost alocate importante sume pentru cercetare, fără niciun rezultat serios, deoarece s-a plecat pe o premisă falsă. De fapt, însăși „Strategia pentru relansarea industriei de apărare”, proiect realizat în 2013-2014 a promovat ideea de falsă (imposibilă) a trecerii de la producția după licențe sovietice, la producția după licențe proprii.

În concluzie, problematica offsetului nu este în responsabilitatea militarilor, dar garanția că echipamentele militare vor fi operaționale pe întreg ciclul de viață trebuie să fie. Producerea în țară a unui echipament militar ar putea fi considerată soluția cea mai bună pentru a avea aceste garanții, dar am mari rezerve privind calitatea echipamentului dacă Armata României ar fi unicul utilizator. Militarii români trebuie să utilizeze armament modern, sigur în funcționare, validat de alți beneficiari, nu trebuie să experimenteze noi sisteme de armament, mai ales dacă nu există siguranța că aceste arme sunt competitive cu cele în uz. Existența consumabilelor, a pieselor de schimb, precum și a unui proces de mentenanță sigur pe întreg ciclul de viață reprezintă o preocupare majoră pentru militari. Asumarea producerii de echipamente moderne, sub licență proprie, fără suficientă experiență în domeniu este hazardată. Apartenența la grupuri industriale mari, recunoscute și validate în competiția internațională, din interiorul UE ar putea contribui la dezvoltarea unei industrii de apărare eficiente.

---

[i] Termen prin care în limbajul juridic englez se desemnează o varietate a operațiunii în contrapartidă (compensație), practicată pe scară destul de largă în ultima vreme în raporturile juridice comerciale dintre firme din țările dezvoltate, conform https://e-juridic.manager.ro/dictionar-juridic/offset/2997.html.