Conceptul de „lecții învățate” este tot mai frecvent în discursul public. Mai mult sau mai puțin înțeles, este utilizat preponderent în sensul strict al celor două cuvinte, mai plastic vorbind „m-am fript o dată, nu mai fac a doua oară”. Cu alte cuvinte, „lecția” este doar pentru cel care „a pățit-o”, nu se va răsfrânge și pe comportamentul celorlalți, chiar dacă un dicton românesc spune că „prostul învață din propriile greșeli, iar înțeleptul din greșeala altuia”.
Pentru că o definiție clasică ar putea să pară scolastică, iar detalierea etapelor de realizare a lor ar putea plictisi, mă voi rezuma la o explicație pe înțelesul tuturor, chiar și a celor care ar trebui să le realizeze. Pe scurt, „lecțiile învățate” sunt regulile, stabilite printr-o lege, manual sau instrucțiune, care au ca bază de elaborare un eveniment nefericit, o tragedie sau o situație nouă, nemaiîntâlnită, care a produs efecte negative.
Cele mai simple exemple pentru a înțelege „lecțiile învățate” sunt reglementările aeronautice în domeniul siguranței zborului. Acestea sunt rezultatul cercetării unor evenimente de zbor, cu măsuri necesare pentru eliminarea factorilor favorizanți care să ducă la producerea unui accident sau catastrofe aeriene. Așadar, „lecțiile învățate” sunt orientate pentru evitarea unor erori din trecut, prin stabilire de limite acționale, dar și prin algoritmi de lucru care să evite riscul producerii unei erori.
Același lucru este aplicabil și pentru situațiile noi, care nu au fost reglementate anterior sau la utilizarea de noi echipamente, a căror operare nu a fost suficient testată. O pandemie nu se produce atât de frecvent încât să fi avut reguli clare, eficiente de gestionarea a acesteia, prin care să se limiteze pierderile de vieți omenești, perturbarea vieții sociale și a economiei. De fapt, o pandemie precum cea generată de SARS Cov-2 nu a fost experimentată de societatea umană în perioada în care evenimentele au fost înregistrate cu imagini și date concrete.
Ne propunem să fim pro activi, să prevenim și să nu așteptăm producerea unui eveniment neplăcut. Dar nu întotdeauna reușim să identificăm toate situațiile, măsurile pot fi insuficiente, inoportune sau chiar nepotrivite. Faptul că am supraviețuit acestei pandemii ar trebui să ne responsabilizeze față de viitor, să folosim șansa pe care generația noastră o are, aceea de a înregistra digital informațiile din această perioadă, posibilitatea de a colecta și integra informații din aproape toate statele lumii (evit să spun „colțurile lumii”, pentru că am șansa să fi învățat că Pământul este rotund). Viitoarea pandemie ar trebui să găsească omenirea mai pregătită și mai eficientă.
Probabil că multe state sunt deja în procesul de elaborare a lecțiilor învățate pentru pandemie. Nu am spus „din pandemie”, pentru că ar fi putut să se înțeleagă eronat că sunt „lecțiile de învățat”. Pentru a fi „lecții învățate” trebuie să fie concretizate în reguli, în proceduri acționale sau operaționale. Cum trebuie să ne protejăm, care sunt soluțiile pentru a stopa răspândirea virusului, cum putem continua principalele activități sociale (serviciul, școala, asistența medicală) cu risc minim, cum se poate obține rapid un antidot, vaccin sau o medicație efectivă, prin colaborare internațională. Cum ar trebui să se comunice, care sunt informațiile de care are nevoie populația și cine ar trebui să realizeze comunicarea, ce drepturi fundamentale ar trebui restrânse și în ce fel, cum se poate acționa pentru binele comun prin coerciție și limitarea sau restrângerea unor drepturi individuale.
Informațiile pe care le avem pot fi insuficiente, chiar dacă am avut șansa de a fi victimele valurilor de îmbolnăviri cu o întârziere de câteva săptămâni față de cele mai afectate state. Am putut să luăm măsuri de limitare a îmbolnăvirilor pe baza experienței acestor state, dar nu putem să spunem că ne este clar ce a dus la răspândirea rapidă a bolii în aceste state. Uneori au fost luate măsuri mai drastice, iar rezultatele nu au fost cele așteptate, dar relaxarea inoportună a avut consecințe grave. Până la ce limită se poate împinge eludarea propriilor măsuri, care sunt costurile unor astfel de încălcări, cât de importante sunt evenimentele dintr-un partid și cât ar trebui să se resimtă la nivelul întregii societăți, cine ar trebui să conducă efectiv gestionarea unei pandemii și ce instrumente ar trebui să aibă la dispoziție?
Am putut să constatăm că și în momente de criză deciziile sunt afectate de interese politice, de populism și de oportunism. Pe de altă parte, evenimentul fiind nou, bâlbele și nesiguranța sunt inerente. Inconsecvența, ambiguitatea, lipsa de fermitate din ordonanțele militare cu recomandări sau excesul în utilizarea forței (chiar și cu scop de descurajare) prin scoaterea armatei pe străzi la câteva zeci de cazuri, în contrast cu relaxările inoportune când erau mii de infectați trebuie analizate „la rece”, fără emoții, inculpări și dezvinovățiri inutile.
Putem să aflăm cum se poate augmenta educația cu ajutorul noilor tehnologii, cu sprijinul Academiei Române, renunțând la retorica nihilistă, neproductivă. Am putea descoperi că soluția optimă nu este transferarea responsabilității către armată (considerată de încredere pentru că este caracterizată prin disciplină), de fapt nicio problemă nerezolvată în alt domeniu de activitate nu se va rezolva de la sine doar prin transferul la Ministerul Apărării Naționale. Institutul Cantacuzino nu produce vaccinuri, nu este mai competitiv și mai efectiv de la militarizarea sa, rezultatele generale la examenul bacalaureat nu s-au îmbunătățit spectaculos prin reînființarea unui colegiu militar, rezultatele la olimpiade nu sunt mult mai bune prin menținerea cluburilor militare, chiar dacă acestea au adus din ce în ce mai puține medalii. Îmbrăcarea în uniformă și trecerea în subordinea instituțiilor (mult prea multe) militare nu reprezintă panaceul problemelor specifice fiecărui domeniu.
Așadar, mă aștept ca în perioada imediat următoare să se constituie o bază de date, poate chiar de informații care să fie utilizată pentru modificarea actelor normative existente. Finalizarea elaborării „lecțiilor învățate” trebuie să se facă transparent și comprehensiv, cu extinderea consultării către întreaga societate și validarea în forurile decizionale, funcție de nivelul actului normativ, Parlament, Guvern, minister sau departament.
Ieșirea din starea de alertă este doar un moment de referință, dar finalizarea acțiunilor celor responsabili pentru gestionarea situației o reprezintă operaționalizarea „lecțiilor învățate” pentru pandemie. Intrarea într-o stare specială, fie ea de urgență sau de alertă nu este suficientă, dacă nu știm clar ce presupune respectiva stare, dacă nu avem siguranța că aceasta este soluția pentru a ne fi mai bine, pentru a fi mai protejați.
Recomandari 