SAFE – Lecții identificate

O primă etapă de operaționalizare a instrumentului financiar instituit la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini capacitatea de apărare europeană s-a încheiat pe 31 mai.

Ce este SAFE, cum a fost inițiat, care sunt obiectivele sale, cum s-a operaționalizat în România? Răspunsurile la aceste întrebări pot fi găsite rapid cu versiunile de bază ale ChatGPT sau Gemini, fără a plăti nimic.

Convulsiile politice actuale m-au convins să public o opinie personală privind acest subiect, deoarece există posibilitatea ca o astfel de oportunitate să se repete sau să apară ceva asemănător în viitorul apropiat. Disputele și crizele politice ar trebui să afecteze cât mai puțin programele de investiții sau capacitatea de apărare, deoarece eșecul costă, iar deciziile greșite pot avea consecințe grave.

Pentru început, este important să înțelegem că acest instrument financiar nu a apărut brusc, de nicăieri. La nivelul Uniunii Europene, procesul decizional este destul de complicat, cu o birocrație specifică. La aproape două decenii de la intrarea în Uniune, nu există scuza neînțelegerii acestor mecanisme sau a necunoașterii și neimplicării în proiectele majore, care au impact financiar.

Așadar, se presupune că România are suficienți oameni în structurile de conducere ale Uniunii, respectiv în Comisia și în aparatul administrativ al Consiliului, astfel încât să cunoască orice proiect încă de la inițierea acestuia și să își impună interesele și obiectivele. Pentru această, desigur, ne imaginăm că există o coordonare între aceste persoane, prin Ministerul Afacerilor Externe și ministerele de resort.

În domeniul apărării, Comisia are un nou comisar, deoarece situația internațională a impus ca problematica apărării să fie abordată cu mai multă atenție și să fie consolidată poziția Înaltului Reprezentant, care avea la dispoziție o agenție pentru apărare, EDA – European Defence Agency. În echipa noului comisar probabil că există experți români care au informat Centrala din MAE și MApN despre proiectele de strategii și directive privind apărarea, despre Carta Albă a apărării europene, despre fondurile comune pentru apărare și pentru industria de apărare.

Operaționalizarea conceptului de apărare europeană este un proces început cu mulți ani în urmă, de mai bine de un deceniu, atunci când un conflict între Ucraina și Rusia era greu de imaginat. PESCO presupune programe de realizare în comun a unor capacități de apărare, adică mai mult decât o achiziție comună de echipamente; ar putea fi considerați primii pași pentru realizarea unei capacități de apărare europene (armată europeană). Termenul „capabilitate” era mai puțin folosit la nivelul Uniunii, atunci când se aborda problema apărării. Uniunea are un Registru al capacităților de apărare.

Să revenim la SAFE. Așadar, lansarea programului de finanțare prin împrumut cu termeni favorabili se presupune că nu ne-a surprins. În acest context, este dificil de înțeles de ce ordonanța care prevede constituirea grupului responsabil de operaționalizare a fost aprobată la șase luni de la lansare și de stabilirea sumelor pentru fiecare stat, adică cu doar câteva zile înainte de finalizarea documentelor care trebuiau trimise Comisiei.

În spațiul public (rețele de socializare, media) a apărut o „notă informativă”, denunțată ca fiind un produs AI, din care rezultau riscuri și unele propuneri de corecție a unor decizii, un produs care sper că a fost suficient de clar pentru a-i avertiza pe decidenți privind consecințele semnării unor achiziții, ceea ce ar putea justifica nesemnarea unor contracte.

Pentru a ști ce avem de făcut într-o situație similară, presupun că ar fi util să știm exact ce am făcut bine, ce am fi putut face mai bine sau ce s-a greșit. Se observă că am asumat că aș fi fost parte la deciziile bune, dar nu am fost parte la cele greșite. Este abordarea clasică pe care o regăsim în aproape toate situațiile în care nu a existat o procedură clară, o regulă care să fi fost urmată ad literam.

Așadar, vă propun să abordăm procesul cu datele pe care le avem, fără a ne erija în instituții cu drept de control sau în jurnaliști de investigație.

Instrumentul financiar SAFE își propune să sprijine statele în îmbunătățirea capacității proprii de apărare și în dezvoltarea industriei europene de apărare. Nu este vorba de o armată europeană, ci de capacitățile de apărare naționale, iar industria europeană de apărare este văzută ca o sumă de capacități industriale existente în statele Uniunii, nu ca o industrie bazată pe companii comunitare (Uniunea nu are încă instrumentul necesar pentru a fi acționar în companii).

Lansarea SAFE și stabilirea pentru România a unui plafon de 16,68 miliarde euro ne-a găsit în următoarea situație:

1. Capacitatea națională de apărare era evaluată și proiectată prin Analiza Strategică a Apărării din 2019-2020, revizuită cu rezultatele Analizei din 2024-2025, care a validat proiectul „Armată 2044”, înlocuind „Armată 2040” – produsul analizei precedente.
2. Industria de apărare – era analizată și se elaborase Strategia Națională pentru Industria de Apărare 2024-2030 (SNIA), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1533/2024, publicată în M.Of. din 9 decembrie 2024.
3. Există un grup interministerial, cu competențe și atribuții în domeniu.

La acestea se pot adăuga noua Strategie Națională de Apărare a țării pentru 2025-2030, prezentată de Președinte și aprobată de Parlament în noiembrie 2025, precum și programul de guvernare, care include prevederi privind capacitatea de apărare și industria de apărare.

Din cele de mai sus, reiese că Planul pentru operaționalizarea SAFE, cu obiectivele sale de achiziții, are o bază solidă, conformă cu documentele de mai sus și cu Planul de Înzestrare al Armatei Române pentru perioada 2025-2034, plan aprobat de CSAȚ sau, cel puțin, ar trebui să fie conform. În situația unor excepții, acestea ar trebui să fi urmat procesul birocratic de aprobare, conform legii.

Necesitatea constituirii unui grup special este evidentă, dar termenul la care a fost aprobat naște câteva semne de întrebare. Criza politică izbucnită în apropierea termenului-limită pentru concretizarea primei etape, respectiv semnarea contractelor pentru achizițiile unilaterale, întărește nevoia de clarificări.

Să începem cu ultimul punct: grupul de lucru.

În perioada 2013–2016, cea mai importantă structură interministerială cu atribuții în domeniul industriei de apărare a fost Grupul Interministerial Strategic (GIS), pentru dezvoltarea și monitorizarea implementării programelor majore de înzestrare ale Armatei României și revitalizarea industriei naționale de apărare. Acesta a fost constituit prin Decizia Prim-ministrului nr. 233 din 10 iunie 2013.

De ce a fost creat GIS?

Contextul era aprobarea Planului de Înzestrare a Armatei României 2013–2022 (PIAR) și necesitatea de a corela programele de achiziții militare cu relansarea industriei naționale de apărare. GIS trebuia să:

• identifice programele de înzestrare cu impact industrial;
• propună măsuri pentru participarea industriei românești;
• coordoneze ministerele implicate;
• monitorizeze implementarea programelor strategice.

Cine făcea parte?

Grupul era coordonat la nivel guvernamental și reunea reprezentanți ai:

• Guvernului și Cancelariei Prim-Ministrului (la nivel de concilier de stat);
• Ministerului Economiei (secretar de stat);
• Ministerului Apărării Naționale (secretari de stat, șeful S.M.G.);
• Ministerului Finanțelor (secretar de stat);
• Ministerului Afacerilor Externe (secretar de stat);
• Alte instituții relevante pentru achiziții și industria de apărare.

Ce a realizat?

GIS a contribuit la fundamentarea unor programe majore și a evidențiat necesitatea unei legislații dedicate industriei de apărare. O parte dintre concluziile și recomandările sale s-au regăsit ulterior în Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, instituirea Consiliului pentru coordonarea industriei naționale de apărare, mecanismele ulterioare de cooperare industrială și offset.

După 2016, Legea 232/2016 a înlocuit abordarea bazată pe grupuri de lucru ad hoc cu un organism permanent, Consiliul pentru coordonarea industriei naționale de apărare, format din reprezentanți ai ministerelor, patronatelor și sindicatelor din industria de apărare.

OUG nr. 124/2023 privind cooperarea tehnologică și industrială în domeniul apărării a creat un mecanism interinstituțional prin care autoritățile contractante, Ministerul Economiei, ARCTIS și instituțiile din sistemul de apărare analizează și propun cerințe de cooperare industrială care pot fi aprobate de CSAT.

Grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei Naționale pentru Industria de Apărare (SNIA)

Pentru elaborarea SNIA 2024–2030, Ministerul Economiei a constituit, în 2022, un grup de lucru prin Ordinul ministrului economiei nr. 761/2022. Acesta a inclus reprezentanți ai operatorilor economici de stat și privați, ai patronatelor, ai sindicatelor, ai mediului academic și ai instituțiilor relevante din domeniul apărării. Strategia menționează explicit că documentul final este rezultatul activității acestui grup și al consultărilor cu MApN și CSAT.

Grupul de lucru interinstituțional pentru programul SAFE

Pentru implementarea programului SAFE, s-a constituit un Grup de lucru interinstituțional coordonat de șeful Cancelariei Prim-Ministrului. Acesta reunește instituții precum MApN, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor și alte structuri relevante, care au coordonat:

• elaborarea și implementarea Planului de investiții în industria de apărare;
• stabilirea cerințelor de cooperare industrială;
• integrarea producției în România;
• coordonarea proiectelor finanțate prin SAFE.

OUG 62 din 20 noiembrie 2025 stabilește instituțiile participante, iar fiecare instituție își desemnează ulterior reprezentanții prin ordin intern sau printr-o adresă oficială. Aceste nominalizări nu sunt întotdeauna publicate în Monitorul Oficial. Din informațiile publice disponibile rezultă existența unui grup de lucru interinstituțional coordonat de Cancelaria Prim-Ministrului, însă componența nominală nu pare să fi fost publicată oficial.

Din declarațiile oficiale privind implementarea SAFE rezultă că sunt implicate cel puțin:

• Cancelaria Prim-Ministrului;
• Ministerul Apărării Naționale;
• Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (sau structura succesoare);
• Ministerul Finanțelor;
• Ministerul Afacerilor Externe;

Din documentele oficiale nu este clar ce s-a făcut până la această dată (20 noiembrie 2025), de cine, în numele cui și pe ce bază legală. Deoarece termenul de trimitere la Comisia Europeană a Planului României era 30 noiembrie 2025, este greu de crezut că grupul constituit legal ar fi putut realiza documentul în termenul stabilit. Dacă a fost elaborat de altcineva, în ce bază legală?

Posibil ca Parlamentul să fie capabil să dezlege misterul prin comisiile sale sau este posibil să nu existe nicio curiozitate de acest fel.

Strategia Națională pentru Industria de Apărare 2024–2030 (SNIA) ar trebui să reprezinte un element important pentru explicarea deciziilor luate.

Strategia urmărește transformarea industriei românești de apărare într-un sector modern, competitiv și integrat în lanțurile de aprovizionare NATO și UE, prin:

• modernizarea și retehnologizarea capacităților de producție;
• creșterea producției de muniții, armament și echipamente militare;
• dezvoltarea cercetării, inovării și transferului tehnologic;
• atragerea investițiilor și a parteneriatelor strategice internaționale;
• creșterea participării companiilor românești la programele NATO și UE;
• dezvoltarea resurselor umane și a competențelor industriale.

Strategia prevede principalele direcții de acțiune:

• Modernizarea operatorilor economici de stat și privați;
• Creșterea capacităților de producție pentru muniții și sisteme de armament;
• Integrarea în programele europene și aliate (EDF, ASAP, EDIRPA, ulterior SAFE);
• Parteneriate industriale cu mari companii occidentale;
• Digitalizare și introducerea tehnologiilor avansate;
• Îmbunătățirea guvernanței corporative în companiile de stat.

În document se precizează că „pentru prima dată după mulți ani, România are un document strategic dedicat exclusiv industriei de apărare, aliniat cu politica industrială europeană de apărare și cu cerințele NATO. Strategia creează cadrul pentru investiții în companii precum ROMARM și filialele sale, precum și în operatori privați din domeniu”.

În contextul operaționalizării SAFE și modernizarea industriei de apărare, putem presupune că această strategie reprezintă documentul de bază, pe care s-au construit ulterior planurile de investiții prezentate de România pentru instrumentele europene de finanțare din domeniul apărării.

Înainte de aprobarea SNIA, împreună cu alți membri ai asociației I2DS2 și cu domnul inginer Dan Bunescu am trimis propuneri de modificare a Strategiei pentru a stimula retehnologizarea industriei noastre prin mecanismele de compensare specifice achizițiilor de echipamente militare. Propunerile noastre nu s-au regăsit în documentul aprobat, iar documentele de implementare a strategiei nu au contribuit la modernizarea reală a capacităților industriale existente.

Deși în 2024 a fost inițiată Revizuirea Analizei Strategice a Apărării, nu a existat o corelare reală între obiective, direcțiile de acțiune și finalitățile din cele două documente finale.

Analiza Strategică a Apărării, celălalt pilon care ar fi trebuit să stea la bază operaționalizării SAFE, împreună cu proiectele PESCO la care deja ne-am declarat implicarea, s-a realizat pentru prima dată în perioada 2019-2020 și a fost revizuită în 2024-2025.

Anterior, a existat un Plan pentru refacerea capacității operaționale a Armatei României în perioada 2013-2017, document realizat ca urmare a unei analize efectuate la nivelul Statului Major General din 2013 (Statul Major al Apărării actual).

Ulterior aprobării acestui plan, am propus conducerii politice a ministerului să inițieze Analiza Strategică la nivelul Parlamentului, cu implicarea societății civile, nu doar a politicienilor. Am propus să participe reprezentanți ai oamenilor de afaceri, ai instituțiilor financiar-bancare, jurnaliști, scenariști și regizori de film, pentru a crea un cadru general cât mai realist și pentru a identifica elementele importante pentru constituirea unei capacități de apărare credibile și sustenabile. Propunerea a fost respinsă la nivelul conducerii politice, iar demersurile ulterioare au pornit de la premisa că acest proces se desfășoară exclusiv la nivelul MApN.

La inițierea Revizuirii, atunci când se stabileau obiectivele și nivelul de ambiție, am întrebat care sunt ipotezele de lucru: constituirea unei capacități de apărare suficiente, credibile și descurajante față de amenințarea unei agresiuni ruse, indiferent de costuri, sau constituirea unei capacități de apărare în limita unei alocări bugetare anuale de 2%, 2,5% sau 3,5%? Am spus atunci că, în prima variantă, este posibil să rezulte un necesar de 10% din PIB pentru apărare în următorii 2-3 ani, din cauza finanțării insuficiente din ultimii 15 ani, dar nu cred că am putea reuși să utilizăm aceste fonduri într-un interval atât de scurt.

În final, analiza pentru revizuire s-a realizat la nivelul MApN, la fel ca în precedenta, cu implicarea unor ONG-uri de profil pentru definirea cadrului general de securitate internațională și identificarea principalelor riscuri. Soluțiile de contracarare a riscurilor au rămas exclusiv la nivel militar, iar rezultatul este proiectul „Armată 2044”.

Nu voi comenta acest proiect, deși realitatea a demonstrat necesitatea unei restructurări majore imediate, cu adaptarea la situația din teren, în timp ce orizontul de timp 2044 poate fi un element important pentru revizuirea Planului de Înzestrare.

Constituirea de capabilități operaționale presupune achiziția de sisteme de armament, restructurarea organizațională pentru a putea utiliza aceste echipamente, pregătirea personalului și desfășurarea de exerciții. Pentru fiecare capabilitate în parte, durata operaționalizării este variabilă, în funcție de complexitatea echipamentelor, de infrastructura necesară, de existența personalului și de pregătirea acestuia.

Prioritatea unor capabilități față de altele este importantă și ar trebui să fie rezultatul analizei strategice. Prioritățile din Planul de Înzestrare al Armatei României ar fi trebuit modificate în acord cu acest proces, iar aprobarea noii variante ar fi trebuit să fie concretizată printr-o hotărâre a CSAȚ. Orice alte idei privind prioritatea achizițiilor de echipamente militare trebuie puse de acord cu acest plan, pornind de la argumentele din Analiza Strategică a Apărării.

Cum vom proceda în viitor?

Unul dintre obiectivele pe care și le-a stabilit Comisarul european pentru apărare este evaluarea capacităților de apărare națională, pentru a avea o imagine clară a nevoilor reale de sprijin, dar și pentru a ști pe ce se bazează capacitatea de apărare comunitară. În acest context, un audit sau o evaluare externă a capacității noastre de apărare ar putea să ne ajute.

Pentru toate deciziile care se iau la nivel european, este important să cunoaștem situația de la nivelul instituțiilor responsabile, prin recrutarea și pregătirea personalului pe care să-l încurajăm să se angajeze pe posturi internaționale și să negociem eficient posturile alocate României.

Menținerea contactului cu personalul român aflat în poziții internaționale este o necesitate, iar continuitatea nu trebuie să depindă de schimbări politice.

Pentru orice nou proiect, pentru orice situație nou creată, este important să se lucreze instituțional, prin structurile existente, conform legii, iar înființarea de noi structuri să fie făcută doar atunci când se impune, cu rapiditate, pentru a obține rezultatele dorite.

Revederea tuturor fișelor posturilor, cu includerea responsabilităților și atribuțiilor care decurg din diferite grupuri de lucru, precum și menținerea termenelor de lucru sunt esențiale. Toate instituțiile trebuie să respecte procedurile, programul de întâlniri și să abordeze integral problematica pe care o au în responsabilitate.

Miniștrii și secretarii de stat nu se pregătesc la locul de muncă, după ce au fost numiți. Pentru a conduce un minister, trebuie să aibă cunoștințe și experiență în administrația publică, în gestionarea banului public. Conducerea unei instituții nu înseamnă doar comunicare publică, deși această este o componentă importantă pentru omul politic. Pregătirea teoretică anterior numirii pe funcție ar trebui să fie un criteriu de bază pentru fiecare partid politic, credibilitatea partidelor este dată de miniștrii pe care îi propun.

Problematica apărării naționale nu este o bagatelă, nici nu poate fi considerată o responsabilitate doar a oamenilor în uniformă. Apărarea națională trebuie să fie sustenabilă, iar pentru asta este important ca economia să fie capabilă să susțină efortul de război. Nu putem să producem echipamente militare complexe în integralitate, dar putem să fim parte a producției lor, cu exclusivități care să întărească sistemul de alianțe prin dependențe reciproce. Politicile izolaționiste pot fi dezvoltate prin promovarea unor principii atractive, populiste, dar nerealiste. Nivelul de ambiție industrială poate fi îmbunătățit prin transfer tehnologic negociat la achiziția de echipamente militare.

Este lăudabilă implicarea Președintelui în problemele economice, excedentul de deficit bugetar este o mare vulnerabilitate, deși se suprapune cu atribuțiile Guvernului, celălalt executiv, conform Constituției. O implicare mai mare în problematica apărării, inclusiv în cea a industriei de apărare, ar fi o necesitate, iar prezentarea Strategiei Naționale de Apărare a țării nu reprezintă singura responsabilitate în privința planificării apărării naționale.

Producția industrială are la bază principiile economiei de piață și pentru domeniul militar, iar plusvaloarea echipamentelor militare este mai mare decât cea a altor produse, dacă aceste produse sunt cu adevărat competitive. Dacă produsele militare nu sunt competitive, echiparea cu astfel de produse implică un deficit de capacitate de apărare, echivalent cu o investiție catastrofală.

În concluzie, aș spune că alocarea unei sume relativ reduse pentru produse ale industriei proprii reprezintă un semnal de alarmă privind capacitatea noastră industrială. Trebuie să urmeze măsuri reale de încurajare a constituirii de capacități industriale relevante în domeniul apărării, cu tehnologii avansate și produse competitive. Finanțarea prin SAFE ar trebui să grăbească realizarea capabilităților esențiale de apărare, iar achizițiile sunt doar o componentă care trebuie susținută de restructurare, regândirea politicilor de personal și salarizare, construirea infrastructurii necesare și instruirea personalului.

Construirea capacității de apărare nu trebuie să depindă de schimbările politice, există documente programatice care transcend schimbările de guvern.

Industria de apărare trebuie să fie competitivă, conectată cu industriile de apărare ale celor mai puternice state din Uniune, să producă elemente componente care să creeze interdependență și să consolideze alianțele și parteneriatele strategice. Nu există nicio obligație de a produce pulberi, muniție, piese de schimb sau echipament major, dacă există garanția livrării celor necesare, conform nevoilor, atât la pace, cât și în război, din partea celor care le produc. Dar dacă nu există aceste garanții, atunci ar trebui să fim în stare să le producem, inclusiv în condiții de război, respectiv cu protecția adecvată a facilităților de producție. Este cunoscut faptul că fabricile de sisteme de armament reprezintă ținte prioritare pentru orice agresor, iar protecția lor presupune dispozitive de apărare antiaeriană, antirachetă și antidronă, operaționale și în timp de pace. Așadar, orice dezvoltare industrială în domeniul apărării ar trebui să se facă cu consultarea și acceptul MApN, care este obligat să organizeze dispozitivul de apărare a facilităților de producție și mentenanță pentru produsele destinate apărării.