COVID-19 și vacanțele

Prioritatea numărul unu – vacanța. Am stat destul, am suportat destul, vrem în vacanță! Avem gratuități, reduceri, ajutoare, mită electorală, mita presei, mita cea de toate zilele, hai să mergem în vacanță!

Frustrările generate de restricțiile impuse pentru a nu răspândi coronavirusul care face temperatura mai mare de 37,3⁰ C, intensa muncă de acasă, stresanta școală online și teleșcoala, șomajul tehnic și empatica grijă pentru cei care lucrează în turism, hoteluri, restaurante, plaje, cabane și spa-uri ne scot afară din casă, ne aruncă în trenurile în care trebuie să stăm la minim 1,5 m unul față de altul, indiferent că suntem pensionari cu cupoane de reducere sau studenți care circulă gratuit oriunde și oricând, către mare sau către munte, împinși de exemplul oferit de însuși prim-ministrul iubitor de terase cu bere.

Încă de la primele semne de pericol, am fost printre cei care au avertizat, au susținut necesitatea decretării „stării de urgență” și luarea de măsuri ferme pentru limitarea răspândirii virusului necunoscut. Viteza cu care creștea numărul de infectați în Italia, apoi Spania, Germania, Franța era destul de îngrijorătoare pentru a fi indiferenți. Inițial am fost printre cei acuzați de mistificare, am asistat la luări de poziție „responsabile” din partea unor mult mai informați oficiali sau foști oficiali care se puneau bine cu actualii oficiali. Știu că am deranjat, am făcut din COVID un subiect mai important decât anticipatele, salvarea noastră care nu a mai putut fi înfăptuită.

O stare de urgență declarată cu mâna tremurândă, condiționată de renumirea unui guvern proaspăt demis, „deîndată” ce s-au îndeplinit toate condiționările, cu foarte puțin timp înainte de primul deces cauzat de o infectare cu SARS CoV-2. Au urmat ordonanțele cu recomandări, explicate sau povestite, cu timiditate de către ministrul afacerilor interne și demisia ministrului sănătății, care se declarase mai mult decât sceptic cu privire la măsurile ordonate de ministerul pe care îl conducea. Guvernul proaspăt reaprobat a intrat în autoizolare, un mesaj elocvent privind seriozitatea și eficiența sa în gestionarea unei epidemii.

S-au închis școlile, dar aproape că nu a observat nimeni. Sigur nu a deranjat aproape pe nimeni, mai puțin pe părinții care trebuiau să lucreze de acasă. Șocul cel mare a fost determinat de închiderea bisericilor și cimitirelor, măsură care a redus semnificativ fluxul de migrațiune specific sărbătorilor, atunci când cei plecați la muncă reveneau, de regulă, pentru a fi alături de familii. Degeaba a făcut eforturi Biserica Ortodoxă Română pentru a aduce lumina chiar de acolo de unde se întorsese inconștientul care a îmbolnăvit spitalul Gerota (declarat infractor chiar, dacă nu mă înșel), degeaba s-a încheiat un protocol între MAI și BOR pentru a răspândi această lumină, românii au preferat să rămână acolo unde și-au găsit soluția de supraviețuire, ba chiar vreo două mii au descoperit că măsurile sunt doar pentru cei care vor să trăiască în România, nu și pentru cei care se oferă să culeagă sparanghel, o legumă mult prea importantă pentru a fi pierdută.

Închiderea restaurantelor a fost suportată mai ușor, dar odată cu sfârșitul primăverii, necesitatea unei beri pe terasă nu a mai putut fi negată de nimeni, ba chiar s-a demonstrat că însuși premierul nu mai putea de nerăbdare. Școlile, nu e cazul, vorbim mai târziu.

Printre primele măsuri, după limitarea circulației, trebuiau identificate locurile de spitalizare și echipamentele de protecție. S-au instalat spitale de campanie, pornind de la exemplul Chinei, un mesaj foarte bun din partea armatei care a insuflat siguranță și speranță. Situația din Italia era atât de gravă încât s-au făcut calcule, planuri, au fost stabilite spitalele pentru primirea pacienților, pe categorii, funcție de gravitatea bolii și nevoia de tratament. Măsuri normale, gândite de oameni responsabili. Dar peste această măsură, speriați de situația de la Spitalul județean Suceava, au fost luate măsuri suplimentare: s-au externat și nu s-au mai internat bolnavi cu alte afecțiuni, așteptând bolnavii de COVID. În unele locuri au venit, în altele nu. Unii au primit prima specială, alții nu. Soluția a venit în scurt timp, pacienții s-au declarat „covidați”, personalul medical a luat prima, toată lumea mulțumită.

S-au achiziționat echipamente, bineînțeles așa cum știm să facem de cel puțin 30 de ani, cu comisioanele de rigoare, iar inițiativa de a le produce în România a venit rapid, de unde altundeva decât de la cea mai „dinamică” industrie, cea pentru apărare. Nu trebuie blamați că nu le-a ieșit, deoarece confecțiile nu sunt chiar domeniul lor de excelență, dar măcar au încercat. Armata a fost parte a tuturor măsurilor, în spitale, în fabrici și pe străzi, cu comunicatori, medici specialiști, trupe echipate de luptă pe TAB-uri, în cercetare la Institutul Cantacuzino.

În vâltoare evenimentelor, nu este clar dacă s-a declarat sau nu epidemie, iar existența unei proceduri scrise cu ceva timp înainte, nici nu a mai contat.

La final de autoizolare, proaspătul guvern demis, interimar, reaprobat, suspect de infectare și autoizolat a revenit la muncă. Cu măsuri din ce în ce mai clare. La prânz, când le anunța Președintele, înainte de a se scrie. Puțin mai altfel după aprobare, dar neapărat noaptea, chiar pe la miezul nopții, pentru că așa se lucrează în perioadă de criză. Și neapărat duminica seara, pentru că atunci este lumea mai atentă, mai ales dacă ai ales geaca potrivită.

Între timp apar contestări, conspirații sau mari cunoscători și clarvăzători care ba contrazic măsurile, ba le laudă. Jocul cu fake news, contestări și negări din partea presei se încheie după ce se primește mita guvernamentală. Sumele oferite nu sunt justificate de programe de educație adecvate pentru a pregăti populația, pentru a putea relua activitățile sociale în siguranță. Totul se rezumă la câteva idei fixe: „spălatul pe mâini”, „masca obligatorie” și „distanța socială”. Nu mai discutăm despre formulările nepotrivite („distanță socială” în loc de distanță fizică, sau „contacți” în loc de contacte), dar despre importanța termoscanării la intrarea în magazin și promovarea menținerii distanței în mijloacele de transport în condițiile menținerii gratuităților putem fi de acord că s-au dovedit ineficiente.

Măsurile restrictive, dacă se demonstrează ineficiente sau dacă sunt luate în derâdere de chiar cei care le impun sunt dificil de impus. Mai mult, sunt germeni pentru stări de revoltă.

Izolarea, restricțiile au determinat blocarea unor activități economice. Unele pe bună dreptate, altele mai puțin. Încă nu este clar de ce se pot deschide grădinițe private, în timp ce școlile și grădinițele de stat rămân închise. După trei luni de stat acasă, copii intră în vacanță! Nu vi se pare că sună stupid? Aproape la fel cu deschiderea teraselor dar menținerea închisă a restaurantelor. Nu știu cin e a stabilit că virusul se mișcă mai bine în spații închise și are o jenă la aer liber.

Niciun mesaj de reluare a muncii, peste tot singura preocupare o reprezintă vacanțele. COVID pare a fi soră cu românul, oferă o scuză bună pentru statul degeaba, doar că de data asta i-a afectat și pe cei care munceau cu adevărat, poate chiar mai mult, iar supraviețuirea devine principala preocupare. Teama ne-a ținut acasă, teama ne va duce la serviciu, teama ne va ține cu masca pe figură.

Există însă și situații în care teama este depășită de revoltă din cauza deznădejdii. Exemplul din SUA, în care scânteia care a declanșat revolta a fost un omor involuntar al unui infractor, printr-o intervenție prea dură a unui polițist alb asupra unui infractor negru, este edificator.

Teme mai vechi, dispute între clase sociale, rase sau religii sunt revigorate de revolta generală împotriva frustrărilor și deznădejdii. Manifestațiile pașnice sunt supape de descărcare a tensiunilor, dar posibilitatea ca aceste demonstrații să fie deturnate către comportament violent și manifestări anarhice este foarte ridicată.

Frustrările se manifestă la toate nivelurile. Unii se relaxează cu ușile închise cu o sticlă bere sau cu un trabuc, chiar dacă nu este legal (dar cine mai respectă legea când are puterea?), alții fac poze cu primii și le fac publice, iar altul este atât de dezgustat de cei cărora le-a dat toată încrederea sa, încât îi face proști pe toți cei care s-ar opune deciziilor sale, pentru că un vinovat tot trebuie să existe. Iar nouă, românilor, ne place să credem că suntem deștepți, nu-i așa?

Se vorbește mult despre economie, dar lipsesc măsurile cu adevărat convingătoare. Se mențin restricțiile, dar rămân gratuitățile, se insistă pe starea de alertă, dar nu recunoaștem că suntem în epidemie. Punem masca pe față și credem că am rezolvat totul. Pentru că nu se mai vede dacă zâmbim sau dacă vorbim serios, dacă suntem supărați sau zeflemitori.

Puterea se plânge că este sabotată de opoziție, iar opoziția, deși are majoritate parlamentară, preferă să stea la peluză și să fluiere, dar și asta doar dacă cineva îi atinge interesele directe. Deocamdată, toți vor vacanță, singura preocupare fiind dacă va fi cu piscinele deschise, chiar dacă apa va fi disponibilă puțin mai târziu.

Modelul infatuat și indiferent la orice altă opinie a fost preluat de mult prea mulți și închide orice dialog. Privitul de sus, fără condescendență, dar mai ales cu superioritate și atotcunoscător s-a transmis chiar mai repede ca virusul.

La fel a fost și în SUA. Vom vedea cum se va încheia această situație gravă, destul de relaxați, deoarece la noi încă nu se simte dezastrul economic. Avem gratuități, reduceri, ajutoare, mită electorală, mita presei, mita cea de toate zilele.