UCRAINA – un stat atacat. Nu trebuie sacrificat

Situația din Ucraina este din ce în ce mai grea, violența acțiunilor militare a crescut.

În timp de război, informațiile trebuie tratate cu prudență, deoarece este un risc ridicat de deformare sau chiar de manipulare prin informații false.

Unele informații au rolul de a menține moralul forțelor proprii, iar altele pentru a demoraliza inamicul. Din acest motiv este bine să privim imaginea de ansamblu și să evităm intrarea în amănunte care ne pot distorsiona percepția.

În momentul de față, consider că suntem în etapa a doua a operației declanșate de forțele armate ruse, la ordinul lui Vladimir Putin. În prima etapă s-a folosit forța în mod limitat, doar pentru a intimida și a încuraja predarea militarilor ucraineni și activarea unei forțe politice pro-ruse. Mai simplu, se aștepta o „revoluție pro-rusă”. Această etapă nu și-a atins obiectivul propus și s-a trecut la următoarea etapă, a folosirii intensificate a violenței pentru preluarea controlului prin forța armelor. Cucerirea Kievului este calea prin care se vizează preluarea controlului statului ucrainean prin ocuparea sediilor administrative centrale. Dacă nu se pot ocupa, vor fi distruse. Cel puțin o parte dintre ele.

Orașele din est atacate au rolul de a transmite semnalul către populația ucraineană, „de eliberare” și „denazificare”. Sunt mesaje ce se vor a fi transmise atât către ucraineni, cât și către ruși.

Acțiunile militare ar putea fi tot mai violente dacă nu se realizează obiectivul stabilit. Cu cât rezistența ucraineană va fi mai mare, cu atât vor fi mai violente atacurile.

Nu știm dacă există un punct critic în care să fie posibilă oprirea acțiunilor violente sau renunțarea la anumite obiective. Personal, consider că Putin nu va renunța la obiectivul de obținere a controlului pe întreaga Ucraină și nu se va rezuma la anumite aliniamente care să împartă Ucraina.

La a doua rundă de negocieri au fost permise coridoare umanitare, de fapt s-a permis părăsirea localităților de către populația civilă. Această „acceptare” are, în opinia mea, două scopuri: primul, să prezinte agresiunea rusă ca pe o operație în sprijinul democrației, de „denazificare”, să influențeze populația ucraineană și să mențină susținerea opiniei publice ruse. Al doilea, să permită fluxuri masive de refugiați către Uniunea Europeană, pentru a face o presiune socială și economică pe statele Uniunii. De aici deducem că fluxul de refugiați va continua să crească. Până acum, statele democratice vecine cu Ucraina, respectiv România, Republica Moldova, Ungaria, Slovacia și Polonia au reușit să gestioneze primirea și sprijinul sutelor de mii de persoane plecate din casele lor, de multe ori doar cu hainele de pe ele. Dar suntem abia la început, iar costurile vor începe să fie resimțite de către populația fiecărui stat în parte.

De partea cealaltă, sancțiunile își fac simțite efectele, mai mult sau mai puțin, populația dar în mod sigur populația rusă va resimți tot mai mult că este în război. Propaganda rusă, moștenitoare a mașinii de propagandă sovietice poate să mențină un nivel ridicat de mobilizare împotriva „nazismului”, „occidentului mincinos”, a „agresivului NATO”.

Ucraina și-a demonstrat dorința de a se rupe de influența rusă, de a putea decide independent soarta propriei țări. Conducerea politică a demonstrat că are o mare susținere populară, contrar sondajelor făcute cu puțin timp înainte de invazia rusă. Armata ucraineană a demonstrat că este mai puternică decât în 2014, umbrele „defectărilor” din acea perioadă nu s-au mai văzut. După mai bine de o săptămână de lupte intense, nu s-a văzut nicio dezertare, nicio trădare care să fie fructificată de Putin.

Statele democratice și-au arătat unitatea și solidaritatea, au fost inițiate sancțiuni din ce în ce mai concrete.

În opinia mea, ce era de demonstrat, s-a demonstrat. Este clar pentru toată lumea că Rusia este un stat agresor, că Putin este un conducător periculos pentru întreaga lume, dar în primul rând pentru populația rusă, pe care o sacrifică pentru orgolii personale. Este clar pentru întreaga lume, sper, că populismul naște monștri.

Continuarea susținerii militare a Ucrainei, în acest moment este o mare eroare, ar trebui să înceteze. Conducerea politică a Ucrainei a primit sprijin din partea SUA și ar trebui să se refugieze de urgență, pentru propria sa protecție, dar și pentru viitorul Ucrainei. Martirii nu vor fi utili într-un stat răvășit, distrus de război. Pentru a limita pierderile de vieți omenești și a distrugerilor irecuperabile, ar trebui ca ucrainenii să renunțe la rezistența armată, iar principalele sale forțe militare să se refugieze în statele membre NATO. Astfel vor rămâne o amenințare pentru ocupanți, dar nu vor da pretextul pentru continuarea distrugerilor și vor salva vieți și tehnică militară importantă.

Abia după ce forța agresorului va intra în stadiul de ocupant al unui teritoriu ostil, Rusia va începe să resimtă gravitatea acțiunilor sale, inclusiv ca rezultat al sancțiunilor internaționale. Izolarea Federației Ruse trebuie să rămână o constantă o relațiilor internaționale, până la răsturnarea puterii de la Moscova. Acceptarea înfrângerii în fața unui agresor mult mai puternic nu va diminua cu nimic mândria ucrainenilor de a se fi opus unui monstru. Omenirea trebuie să demonstreze că forța poate fi învinsă prin puterea efortului comun, economic, diplomatic, prin coeziune umană. Violența trebuie condamnată, nu susținută.

Continuarea susținerii militare a Ucrainei ar putea să ducă la sacrificarea mult mai multor vieți, deoarece acest ajutor este relativ tardiv, dar , mai mult, incită la continuarea violențelor, la răspuns cu forță unei alte forțe.

Pentru România, acest război, de neacceptat chiar și în cele mai sumbre scenarii, a devoalat vulnerabilități pe care nu le luasem în calcul chiar pe timpul Analizei Strategice a Apărării. Susținerea aliaților noștri din NATO, solidaritatea și efortul pe care îl fac statele care și-au trimis sau își vor trimite trupe pentru a demonstra faptic că Alianța este prezentă sunt extraordinare pentru menținerea unui climat de siguranță în rândul cetățenilor români și a mediului de afaceri din România.

Grupurile de luptă constituite ad-hoc sunt prezențe utile, dar timpul necesar constituirii lor, precum și eforturile pe care trebuie să le facă atât statele contribuitoare, cât și noi, ca stat gazdă sunt deosebit de mari. Se demonstrează că menținerea în logica Acordului NATO-Rusia, de evitare a unei prezențe permanente în statele de la frontiera de Est a NATO, nu mai este valabilă.

România are nevoie de baze permanente NATO, cu infrastructura construită adecvat, nu cu improvizații de moment. Vom fi în această poziție geografică și după încetarea războiului, vom fi aproape de un stat care a înțeles că puterea sa nucleară îi permite să violeze dreptul altui stat la independență și suveranitate.

Fluxurile de refugiați au demonstrat încă odată vulnerabilitățile noastre ca stat din afara spațiului Schengen, precum și dificultățile la nivelul întregii Uniuni de a stabili măsuri și proceduri comune.

Așadar, în opinia mea:

• încetarea urgentă a susținerii cu sprijin militar,
• evacuarea conducerii politice ucrainene și a principalelor forțe militare,
• sprijinirea Ucrainei pentru a accepta statutul de „stat ocupat”, prin încetarea opoziției armate față de agresiunea rusă,
• baze permanente NATO în România și
• intrarea în Spațiul Schengen

ar trebui analizate urgent de către autoritățile române.

***

Actualizare (să nu încurcăm Borcanele)

Această opinie a fost publicată în 5 martie 2022, la mai puțin de două săptămâni de la Invadarea Ucrainei de către Federația Rusă.

„Operațiunea specială” rusă viza cucerirea Kievului, capitala Ucrainei fiind amenințată de o coloană masivă de tancuri. Din fericire pentru Ucraina, desantul forțelor speciale în apropierea Kievului și cucerirea aeroportului Gostomel din 24 februarie nu au fost suficiente pentru realizarea capului de pod planificat. Ucrainenii au reușit să recucerească aeroportul și să distrugă cele mai bine pregătite forțe ale armatei ruse.

Prin rezistența eroică a ucrainenilor, operațiunea inițială a rușilor s-a dovedit un dezastru, iar planurile rușilor s-au schimbat, trecând la cuceriri teritoriale în estul și sud-estul Ucrainei, după lupte sângeroase și distrugeri de localități.

Am încurajat sprijinirea Ucrainei, în toate poziționările publice, precum și îmbunătățirea relațiilor bilaterale, întrucât România trebuie să întrețină o relație de prietenie și bună vecinătate cu vecinul său cel mai puternic, tot mai înarmat și mai simpatizat de către Aliații noștri.

La momentul exprimării opiniei încă se mai spera în succesul negocierilor diplomatice asumate de către Turcia. Poate că s-ar fi evitat distrugerile și sutele de mii de vieți pierdute, iar rezistența poporului ucrainean ar fi supraviețuit unei ocupații temporare rusești.

Evoluția evenimentelor a demonstrat eroismul ucrainenilor, dar recuperarea teritoriilor ocupate este văzută ca posibilă în următorii ani de tot mai puțini optimiști.