Oameni și instituții

„Ne trebuie lideri puternici” sau “instituții puternice”? Un bun prieten îmi spunea că „țara e în haos, nu avem lideri”. O afirmație destul de gravă, la aproape 33 de ani de la schimbarea paradigmei de organizare și funcționare a statului.

Avem instituții democratice, aceleași cu ale statelor pe care le considerăm modele, cu admirație și invidie. Constituția și legile care guvernează viața noastră sunt comparabile cu cele ale statelor în care cetățenii sunt respectați, li se respectă drepturile și li se garantează libertățile. Totuși, umbrele trecutului încă nu au dispărut. Teama de dictatura este asociată cu teama de „securitate”, de aparatul opresiv, mai mult chiar decât teama de dictator. In mintea multora este mai ușor de acceptat, ba chiar este dorit un lider puternic, o mâna de fier, dar nu este considerat acceptabil să existe interceptări ale telefoanelor sau informatori plătiți.

De partea cealaltă, sunt condamnați cei care sunt dovediți colaboratori ai „securității”, dar sunt promovate protocoale sau proiecte de legi care ar face posibile abuzuri similare ale serviciilor de informații actuale. Desigur, nu sunt echivalente, întrucât serviciile actuale nu au puterea din anii comunismului (încă!?).

Dincolo de fobii și psihoze, o societate modernă ar trebui să își respecte propriile reguli. Instituțiile ar trebuie să fie respectabile și respectate, dacă vrem să fim cu adevărat liberi. Liderii de moment, oricât de puternici ar fi, nu ar trebui sa poată sa folosească instrumentele instituției în scopuri personale sau să facă abuzuri.

Din acest motiv, conștient că legile care stabilesc regulile de funcționare ale oricărei instituții trebuie să descrie scopul, modul de lucru, dar și limitele competențelor instituției și ale acțiunilor angajaților săi, susțin că legile actuale ar trebui înlocuite cu altele.

Cine ar fi trebuit să identifice necesitatea schimbării lor? În primul rând comisiile de specialitate din Parlament. Fără un impuls din partea acestora, orice demers ar fi trebuit sancționat într-un stat de drept. Știu că sunt stabilite mai multe soluții pentru a iniția legi, dar aici vorbim de legi deja existente, de instituții care trebuie sa respecte legea și nu să și-o schimbe, așa cum își doresc. Ar fi firesc ca în urma derulării procesului de Analiză Strategică a Apărării să fie promovat un proiect de lege sau chiar un pachet de legi care să modifice cadrul juridic în sensul noii soluții identificate. Din păcate, acest proces s-a derulat doar la nivelul Statului Major al Apărării, fiind însușit de către minister și mai apoi de către CSAȚ. Ulterior a venit războiul din Ucraina, nu a mai urmat nicio revizuire, dar am aflat de la minsitru că „România a decis majorarea cheltuielilor pentru apărare la 2,5% din PIB începând de anul următor”. Am fost surprins, deoarece nu am aflat de niciun demers oficial către Parlament, ci doar de o declarație a Președintelui. fără a fi clar de unde a reieșit majorarea sau dacă este suficientă. Recent, dintr-o nouă declarație aflăm că Președintele nu este de acord cu „taxa de solidaritate”.

Dacă apare in spațiul public un pachet de legi care implica sistemele de securitate și siguranța naționala, fără ca Parlamentul sa fi inițiat un astfel de demers, constituie un fapt deosebit de grav. Apariția proiectelor in spațiul public denota ca au fost inițiate de către cineva. Avea sau nu acest drept? A respectat legea atunci când a cerut instituțiilor să își elaboreze propriile legi de funcționare?

De fapt, la fel ca în multe alte situații, nu va răspunde nimeni, ori va fi un Acar Păun responsabil. E posibil să apară și un salvator, care „va corecta drafturile” și „nu va permite” abuzuri! Așadar, legiuitorul va fi acceptat tacit, ca „Lider suprem”.

În vremuri de război, societatea umană (indiferent de stat) pare că își caută lideri puternici. Sunt considerați „salvatori”, li se acordă drepturi, competențe și libertăți speciale. După Egipt și Bulgaria, de curând și în Albania au aleși președinți foști generali. Deși principiul controlului civil al forțelor armate nu a fost abrogat, constatăm că din ce în ce mai mulți miniștri ai apărării (civili), provin din foști generali, chiar și Secretarul Apărării SUA. Vremuri de război, oameni care știu ce înseamnă războiul. Clemenceau pare să fie contrazis după mai bine de un secol, dar nu știm cine are dreptate.

Deocamdată, poate că ar fi mai bine să revenim la legalitate, cu responsabilitate și bună-credință! Nicio instituție nu trebuie să își facă propriile legi, doar regulile interne. Justiția ar trebui să își găsească locul în societate, nu doar pe grila de salarizare sau la pensie, acolo unde pare să îi fie cel mai bine.