Recomandari

• 

Am deschis acest blog în perioada COVID-19, pandemia care a lovit omenirea, într-un mod inexplicabil de puternic, în ciuda avertismentelor lansate cu mulți ani în urmă, a posibilităților de comunicare la nivel global și a instituțiilor internaționale cu competențe în domeniul medical, în special Organizația Mondială pentru Sănătate (WHO – știu că pare o glumă!).

Deoarece este un început, vor fi unele greșeli, formatul se va mai modifica, dar scopul meu este de a spijini cu idei pe cei care trebuie să ia decizii, de a avertiza atunci când ceva este greșit sau greu de înțeles, folosind experiența pe care am acumulat-o în cariera militară. Pentru cârcotași, pentru cei care ar putea să se întrebe de ce nu mă implic direct în acțiune, le voi spune că aș face-o oricând, dacă va fi nevoie de mine. în rest, fiecare își face echipa așa cum dorește, conform nevoilor și exigențelor proprii.

Pentru cei care nu mă cunosc, veți găsi câteva date despre mine pe această pagină. Pentru cei care nu mai au nevoie de prezentare, puteți trece direct la paginile următoare.

Nu ezitați să vă transmiteți comentariile și ideile, așa cum considerați că ați putea contribui la scopul pe care eu vi-l propun. Nu am o soluție, dar caut și promovez idei pentru a contribui la construcția unei Românii moderne.

• scrieți-mi propunerile, ideile cu care sunteți sau nu sunteți de acord
• veniți cu idei proprii, care pot îmbunătăți un proiect

Fiecare putem contribui cu ceva, putem să ieșim din pandemie mai slabi sau mai puternici decât alții. Depinde de noi cum ne vom poziționa în competiția sau competițiile dure care vor urma.

Despre mine:

Am absolvit Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în 1983, apoi am optat și am fost admis la cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” din Boboc – secția naviganți, pe care am absolvit-o în anul 1987, cu gradul de locotenent și brevetul de pilot militar.

Am fost repartizat la Regimentul 91 Aviație de Vânătoare, Deveselu, pe funcția de pilot șef la escadrila I, avându-l comandant pe maiorul Ștefan Varia, cu care m-am reîntâlnit în 1990 la Centrul de Trecere pe Avionul Supersonic de la Bacău. După absolvirea cursului de comandanți de escadrilă, în 1995, am obținut prin concurs funcția de comandant de patrulă.

În 1996 am fost selecționat pentru a zbura MiG-21 LanceR. Mai întâi, a fost necesar un curs de engleză, deoarece instructorii cu care urma să facem trecerea erau israelieni, iar majoritatea celor din prima grupă nu știam această limbă. Apoi a urmat cursul teoretic, în urma căruia am devenit instructor la simulator și la echipamentele de pregătire și analiză a misiunii. Echipamente noi, o altă filosofie a zborului și a misiunilor de luptă, muncă multă, dar deosebit de plăcută, chiar dacă până la zbor au fost necesare noi instrucțiuni, pe care le-am redactat pe nou-descoperitele calculatoare ale stațiilor de pregătire a misiunii.

O nouă mentalitate s-a construit atunci, iar importanța schimbării tehnicii sau modernizarea acesteia a avut un rol decisiv. Nouă, celor din prima grupă de LanceR și instructorilor noștri, din preserie, ni s-a deschis drumul către exercițiile multinaționale, în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PfP), în care intrasem de curând. Au apărut și participările la expoziții și exerciții în afara țării, cu deplasarea pe căi aeriene, o aventură ne-mai-încercată până atunci, de noi, cei de la Bacău.

În același timp am avut provocarea unui examen la Academia de Înalte Studii Militare. În urma examenului, care a fost și un concurs, cu o competiție destul mare, între 1998-2000 am urmat cursurile Facultății Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare. La absolvire am fost repartizat la Grupul 95 Vânătoare, Bacău, ca ofițer I în Biroul Operații. În 2001 am fost numit comandant de escadrilă la același Grup, care devenise parte a Bazei 95 Aeriană, iar în 2005 am fost împuternicit comandant al Grupului.

Am revenit la AISM în 2005, pentru „Cursul postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor unități operative din Forțele Aeriene”, în cadrul Colegiului de Război, după care am fost numit șef al secției Metodica Instruirii în Zbor din Statul Major al Forțelor Aeriene.

Am pregătit și am participat la conducerea ROIAS-2006, am elaborat instrucțiuni și ordine pentru reglementarea activității de zbor, am coordonat pregătirea și evaluarea detașamentului „Baltica-2007”, am condus exerciții internaționale, am participat ca evaluator la evaluări NATO a Poliției Aeriene, la planificarea obiectivelor forței în cadrul procesului de planificare NATO, am participat și am condus echipe de negociere pentru NSIP. În 2007 am fost numit în echipa de evaluare a avioanelor de luptă moderne, am elaborat justificarea numărului minim necesar de avioane de luptă și am participat la evaluarea Gripen. Am elaborat un proiect de Concepție pentru trecerea pe avionul multirol, în care am prevăzut măsurile necesare pentru selecționarea personalului și pregătirea preliminară, pregătirea infrastructurii și alte măsuri conexe. Din păcate, documentul nu a fost considerat oportun de către conducerea de atunci a COAP și Instrucție și Doctrină din SMFA.

Am participat la investigarea unor catastrofelor aeriene din perioada 2006-2007.

În 2007 am fost admis la cursul cu tematica „Probleme actuale ale securității naționale”, în cadrul Colegiului Național de Apărare. În urma absolvirii acestui curs, am fost admis pentru selecția în vederea numirii pe funcția de comandant de Bază Aeriană. În aprilie 2008 am fost numit comandant al Bazei 95 Aeriană.

În septembrie 2008 am fost mutat la ordin pe funcția de comandant al Bazei 90 Transport Aerian. Deoarece noua unitate nu avea în dotare avioane de luptă, am fost nevoit să închei cariera de pilot de luptă și să mă recalific, ca pilot de transport pe avionul C-130. Funcția de comandă mi-a impus să mă limitez la calificarea de copilot. Am participat la mai multe misiuni de transport în și din Afganistan, atât în calitate de comandant de aeronavă, cât și copilot, atunci când am atins nivelul de pregătire necesar.

În anul 2009, am obținut, titlul academic de „Doctor în Științe Militare” la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, cu lucrarea „Securitatea aeriană în contextul globalizării”, avându-l ca îndrumător pe generalul de flotilă aeriană Florin Râpan.

În aprilie 2008, atunci când am fost numit comandant al Bazei 95 Aeriene din Bacău, am primit drapelul de luptă al marii unități de aviație, din partea șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul Constantin Croitoru. În cuvântul exprimat cu ocazia preluării comenzii, am precizat obiectivele pe care le voi urmări în noua funcție:

„În urmă cu trei ani, când am părăsit baza pentru a mă pregăti la eșalonul superior, am spus că mă voi întoarce pe o funcție mai mare, ceea ce s-a și întâmplat. Îmi propun să mențin unitatea la standardul pe care îl are, Baza de la Bacău fiind una dintre cele mai bune din țară.”^[1]

La data de 25 octombrie 2009 am fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană. În septembrie 2010 am fost anunțat că voi fi mutat la Statul major general, iar în data de 1 octombrie am fost numit în funcția de locțiitor al șefului Statului Major General. La 1 decembrie 2010, am fost avansat la gradul de general maior.

La data de 27 decembrie 2010 am preluat de la amiralul Gheorghe Marin, Drapelul de luptă și funcția de șef al Statului Major General. A fost o onoare deosebită, fiind primul general de aviație numit pe această funcție, ceea ce făcea responsabilitatea și mai mare.

Cu ocazia „Zilei Forțelor Aeriene”, la 20 iulie 2013 am fost avansat la gradul de general-locotenent, iar la 1 decembrie 2014 am primit gradul de general.

Funcția de șef al Statului Major General a fost cea mai mare provocare căreia a trebuit să îi fac față. Nu eram pregătit pentru aceasta funcție, deoarece nu mi-o dorisem, nu aveam experiența muncii într-o structură de nivel strategic, nu aveam niciun curs de conducere care să mă familiarizeze cu noile atribuții, eram destul de tânăr (doar 45 de ani), nu cunoșteam personalul din subordine, decât de trei luni, dar știam destul de multe despre evaluare, planificarea la nivel NATO, NSIP, standardizare, elaborare de acte normative, argumentarea solicitărilor de buget, deoarece le învățasem la Statul Major al Forțelor Aeriene, fiind implicat în ele.

Mai mult, în acea perioadă principala activitate din Forțele Armate era recalcularea pensiilor, ceea ce presupunea măsuri și eforturi ce nu mai fuseseră făcute niciodată. Dacă reducerea salariilor fusese acceptată mai ușor, în urma unor măsuri compensatorii, la pensii au fost multe probleme, cu rezolvări în care nu credeam, fiind convins că este o mare eroare ideea de contributivitate pentru militari. Am făcut tot posibilul pentru revenirea la vechea lege, care determinase multe cariere de militari.

Lipsurile din unități, generate de bugetul de criză alocat MApN, au fost atât de mari, încât în 2012 am fost nevoit să semnalez că nu avem fonduri nici pentru întreținerea tehnicii existente, ce ar fi trebuit demult schimbată.

În ce privește reprezentarea internațională, a trebuit să particip la primele Comitete militare ale NATO și UE la doar trei săptămâni de la preluarea funcției. Am avut șansa de a lucra cu o echipă de profesioniști, care m-a ajutat să înțeleg repede situația. Am fost ajutat de amiralul Jim Stavridis și de amiralul Giampaolo Di Paola să mă integrez rapid în „familia ChoDs-ilor”. Conferința Comitetului Militar al NATO pe care am organizat-o în septembrie 2012, la Sibiu, ne-a oferit oportunitatea de a reprezenta interesele României cu succes, precum și un statut respectat printre ceilalți membri. Am semnalat îngrijorarea României față de politica agresivă a Federației Ruse încă din 2103, iar evenimentele din Ucraina din 2014 au confirmat poziția noastră. Credibilitatea obținută ne-a ajutat să realizăm în timp foarte scurt planurile de contingență, care reprezintă cea mai mare garanție că Alianța este pregătită să ne apere, o unitate de integrare a Forțelor NATO care vor interveni (NFIU) și un comandament multinațional de nivel Divizie, care întăresc poziția României ca membru al Alianței. Am avut onoarea de a-mi depune însemnul propriu (coinul) la fundația Bazei SUA de la Deveselu, care este parte a Sistemului NATO antirachetă balistică.

Pe 5 ianuarie 2015 am predat funcția domnului general-locotenent Nicolae Ciucă.

După predarea funcției de șef al Statului Major general, am fost numit Consilier de Stat și șef al Departamentului Apărare la Cancelaria primului-ministru al României, iar din martie 2016 până la 26 iunie 2017 am fost consilierul militar al ministrului apărării naționale.

Am primit mai multe distincții și decorații, cele mai importante fiind ordinele naționale „Virtutea Aeronautică”, în grad de comandor și „Steaua României”, în grad de cavaler și apoi de ofițer. Am primit și Ordinul „Legiunea de Onoare”, în grad de ofițer , în 2012, din partea președintelui Franței, Nicolas Sarkozy, precum și Medalia „Consolidarea Frăției de Arme”, din partea președintelui republicii Moldova, Nicolae Timofti.

---

[1] Ziarul de Bacău, „Baza Aeriana 95 Bacau are un nou comandant”, accesat la 26 februarie 2017

Am fost unul dintre primii care am susținut necesitatea instituirii Stării de urgență, ca o soluție pentru asigurarea cadrului juridic necesar pentru măsuri ferme de prevenire și de limitare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Am susținut necesitatea implicării responsabile și respectarea măsurilor stabilite de autorități. Am semnalat că „urgența” nu ar trebui anunțată și am criticat „pregătirea pentru Starea de urgență”, anunțată cu două zile înainte de semnarea Decretului. Cu atât mai puțin pot să înțeleg declarațiile și actele emise ieri de cele mai importante instituții ale statului.

Parlamentarii au aprobat Decretul de instituire a Stării de urgență în martie, cu observații și comentarii, chiar cu amenințări voalate de neaprobare a actului normativ excepțional. Desigur, situația în sine nu a permis o iresponsabilitate atât de mare, de anulare a decretului emis, deși în unele privințe observațiile erau corecte și justificate. În primul rând în privința nivelului de detaliu la care a fost redactat Decretul, chiar dacă unele măsuri nu făceau obiectul acestui act normativ, fiind mai degrabă de nivelul Ordonanțelor militare.

Așadar, cu toată vâlva făcută, parlamentarii au găsit sau au improvizat o soluție pentru a aproba Decretul, după care au intrat în izolare sau, din când în când, s-au mai făcut că lucrează. Cei mai mulți doar în spațiul public, pe la televiziuni, cu păreri, critici, dar fără nicio contribuție concretă. Ce ar fi putut să facă? Ce ar fi putut să reglementeze și de ce?

• pentru că Parlamentul este puterea legislativă, stabilită prin Constituție
• pentru că Starea de urgență nu le suspendă atribuțiile
• pentru că ne reprezintă pe noi, cetățenii României și noi ne punem speranțele în reprezentanții noștri
• pentru că au sesizat unele probleme privind Decretul de instituire a Stării de urgență
• pentru că OUG 1/1999 a fost elaborată de frica minerilor și nu a unei epidemii, chiar dacă include și această situație, iar legea 453/2004 nu a adus nici ea modificări concludente pentru o astfel de situație
• legislația putea fi adaptată la situație
• pentru că sunt plătiți, nu au intrat în șomaj tehnic.

Doar că parlamentarii au considerat că este mai important să își rezolve problemele cu justiția, în sprijinul infractorilor, mai ceva ca celebra OUG 13, profitând de restricțiile și neatenția publică. Mai mult, un lider de partid a mai și declarat public că nu a vrut să voteze cum a votat! Dacă ne amintim că a candidat la funcția de Președinte, ne trec fiorii, știind că Președintele reprezintă România în relațiile internaționale.

Un alt lider de partid, neconfirmat în vreun for statutar, critică de pe margine, ca mine, chiar dacă este și președinte al unei Camere a Parlamentului (Camera părăsită). Bineînțeles că este mulțumit de situație, deoarece poate să conducă partidul ca interimar, să se obișnuiască cu noua poziție atât el, cât și ceilalți. Profită de o situație favorabilă pentru el, chiar dacă e dificilă pentru țară.

Un alt lider neagă toate măsurile, insistând pe necesitatea redeschiderii economiei, indiferent de sacrificii, descriindu-se pe sine ca unicul salvator, pe baza rezultatelor conjuncturale din perioada în care a fost șeful guvernului. Desigur, cu toții critică guvernul pentru măsurile luate, dar nu se implică în proiecte legislative.

Guvernul a dat ordonanțe militare (denumirea lor a rămas așa cum a fost stabilită pentru descurajarea minerilor!) prin care a luat măsuri gradual, după care a fost foarte ferm, chiar cu o discutabilă scoatere a Armatei în stradă cu arme și HUMVEE. Apoi a stabilit ore de aglomerație maximă prin instituirea unui program pentru persoanele în vârstă, a organizat (sau nu!) deplasarea a mii de români la muncă în Germania, în total contrast cu măsurile restrictive, iar în final a deschis piețele, simultan cu înăsprirea amenzilor pentru cei care greșiseră să bifeze punctul pe faimoasele Declarații izbăvitoare de virus. Ce nu a făcut?

• nu a clarificat cine este plătit pentru statul acasă, de ce și în ce condiții. Profesori care stau liniștiți sau nu, fără să se implice în activitatea online, sunt plătiți la fel cu cei care nu și-au uitat elvii, care muncesc mai mult ca înainte, pentru a nu își rata rolul de educator. Personalul sanitar infectat, la izolare sau internat, este plătit la fel cu cel care lucrează în ture prelungite, din lipsă de personal. Exemple mai sunt.
• nu a pus în funcțiune aplicații care să realizeze evidența mișcărilor celor suspecți, izolați, carantinați sau testați pentru a cunoaște fluxurile de persoane și zonele periculoase
• nu a stabilit programele educaționale pe clase și discipline, deși sistemul de învățământ este centralizat. E bine că se respectă vacanța de Paște!
• nu a mobilizat unitățile economice care ar fi putut să treacă la producția de echipamente de protecție, deși legea îi permite acest lucru
• nu a rechiziționat testele și echipamentele de la unitățile medicale private, deși a preluat controlul tuturor unităților spitalicești, are situația centralizată a persoanelor care trebuie testate, pe priorități, iar numărul insuficient impune ordonarea testărilor în mod centralizat
• nu a stabilit modul în care se pot colecta/achiziționa produsele fermierilor, astfel încât să se poată aplica și măsurile de protecție
• nu a stabilit posturile, locurile care trebuie să funcționeze obligatoriu, precum și procedurile care trebuie respectate pentru a evita răspândirea virusului.

Desigur, pot fi identificate mai multe, dar aștept și părerile celor care cunosc mai bine fiecare domeniu în parte.

În aceste condiții, deși se știa că Starea de urgență stabilită prin decret expiră în 14 aprilie, nu s-a emis niciun act juridic de către Parlament, care să suplinească această stare, să stabilească cu contribuția reprezentanților noștri, valoroșii politicieni români, ce ar trebui făcut în continuare pentru a evita îmbolnăvirile, dar și pentru a nu adânci criza economică în care am intrat deja.

După petrecerea în familie a sărbătorilor pascale, Președintele a prezentat, de îndată, un nou Decret, de prelungire a Stării de urgență. Surprinzător, cu toate observațiile la primul decret, acesta conține și mai multe detalii, restrânge și mai multe drepturi, unele dintre ele chiar îngrijorător și inexplicabil (sau nexplicat, cel puțin!). Astfel, ni se restrânge dreptul la intimitate și cel al inviolabilității locuinței, fără a se stabili în ce limite, în schimb se dau foarte multe amănunte pentru aplicarea unor măsuri, în funcție de cât de multe a vrut să introducă responsabilul de domeniu care a contribuit la redactarea Decretului.

Mie mi se pare că din nou s-au depășit unele limite la utilizarea Armatei, dincolo de art. 3 a) din OUG 1/1999, iar prerogativele acordate ar trebui să genereze o pregătire adecvată a celor care sunt obligați să execute ordinul. Astfel, trebuie o minimă pregătire privind modul în care se face legitimarea persoanelor, cum se folosesc datele, în ce fel se transmit, iar celor care vor prelua îndrumarea traficului, o pregătire în acest sens, deoarece nu este o misiune specifică niciunei categorii de forțe (mai puțin Poliției Aeriene, pentru Regimul de zbor în spațiul aerian!).

După citirea Decretului au apărut reacții din partea liderilor partidelor de opoziție, mai critice față de primul decret, în mod justificat. Desigur, îl vor aproba și pe acesta, reacțiile fiind doar fumigene politice și băgare în seamă.

Surpriza cea mare a venit de la domnul Vela, care în loc de o ordonanță militară, firească în condițiile unui nou Decret, a prezentat un „acord” cu Prea-Sfinția Sa, Patriarhul Daniel. O colaborare între instituții nu este ceva negativ. Dimpotrivă, doar că Decretul stabilește niște restricții, iar acest „acord” vine în contradicție cu măsurile stabilite pentru activitățile religioase. Mai mult, în condițiile restricțiilor privind deplasările în și din alt stat, după ce unul dintre cele mai cunoscute cazuri a fost legat de o excursie în Israel, conducerea Bisericii Ortodoxe Române, cu sprijinul Guvernului își propune să aducă Lumina de la Ierusalim. Și să o distribuie cu sprijinul forțelor de ordine. După ce a trecut Paștele catolic, cu un exemplu de comportament chiar din partea Papei, o astfel de demonstrație de inconștiență gravă nu am mai văzut de la ieșirea fostului ministru al sănătății care spunea că „dacă ne luăm după reguli, nu mai facem nimic”.

Așadar, încă mai sper să le dea Dumnezeu mintea de pe urmă atât Patriarhului, cât și Prim-ministrului, să revină cu măsuri adecvate situației, pentru binele tuturor. Altfel, toate sacrificiile făcute până acum, ar putea să fi fost inutile.