Recomandare

După „recomandări”, „condiționări”! Dacă, și doar dacă! Am hotarat, propunem. Recomand sa nu participe niciunul dintre cei care au redactat „Hotărâri CNSIU” la niciun grup in care sa reprezinte interesele României. Dacă limba română nu poate fi utilizată conform sensurilor cuvintelor din Dicționar, este periculos!

Politica și militarii

Cât de compatibilă este politica cu „milităria”? Cât de „incompatibili sunt foștii militari cu politica? Unde se termină politica, vine războiul. Dar ce se întâmplă dacă „oamenii războiului” se implică în politică? https://www.timesofisrael.com/former-mossad-chief-to-launch-retirees-political-party/ După ce în decembrie 2018, al 20-lea șef al Statului Major al armatei israeliene, generalul locotenent (rtr) Binyamin (Beny) Gantz a intratContinuă lectura „Politica și militarii”

Militarizarea este ultima soluție?

Încrederea în forța armelor este, încă, în percepția publică la fel de mare ca speranța în minunea divină. În relațiile dintre state, confruntrea armată este ultima soluție pentru rezolvarea unui diferendum, atunci când orice demers diplomatic a eșuat. Confruntarea armată este expresia unui eșec politic, iar cei care plătesc acest eșec sunt militarii, pentru căContinuă lectura „Militarizarea este ultima soluție?”

Alegerile și COVID-ul. Circul va lua sfârșit, sănătatea și pâinea sunt încă în pericol

Evenimentul cel mai important la nivel mondial tocmai s-a consumat, deși încă nu sunt toți convinși de rezultat. Rezultatele oficiale vor fi comunicate de către Curtea Supremă, iar atunci poate vor fi acceptate. De fapt ceea ce era așteptat s-a întâmplat, schimbarea a venit, conform dorinței unei majorități contestate, încă. După entuziasmul și efervescența specificeContinuă lectura „Alegerile și COVID-ul. Circul va lua sfârșit, sănătatea și pâinea sunt încă în pericol”

Cum se reprezintă țara cu demnitate și responsabilitate

In memoriam Cătălin Ticulescu Comandantul Centrului de instrucție de la Cincu, Generalul de brigadă Cătălin Ticulescu, a plecat pe drumul fără întoarcere, mult prea devreme. Nu de COVID, ci după o perioadă de suferință, speranțe și disperare pentru îndurerata sa familie. Veteran în Afganistan, rănit în luptă, primul comandant al Unității pentru Integrarea Forțelor NATOContinuă lectura „Cum se reprezintă țara cu demnitate și responsabilitate”

Alegeri cu orice risc

Peste 4000 de noi infectați pe zi, numărul celor care își pierd viața zilnic este în creștere, peste 70, locuri din ce în ce mai puține în spitale pentru cei grav bolnavi. Școlile urmează să se închidă din nou, multe companii și-au restrâns activitatea sau și-au închis-o. Biserica insistă să se permită pelerinajele la moașteContinuă lectura „Alegeri cu orice risc”

Achiziții și parteneriate strategice

Am promis că voi argumenta soluția achizițiilor de echipamente militare prin acord guvern la guvern, nu prin licitații, în contextul ultimelor evenimente. Voi preciza de la început că am făcut propuneri concrete miniștrilor, prim-miniștrilor din perioada 2014-2017 privind modul în care se pot întări parteneriatele strategice, se poate realiza o capacitate economică de înaltă tehnologie,Continuă lectura „Achiziții și parteneriate strategice”

COVID-19, pensii și populism

Politica ultimilor ani se face prin dezbinare și instigarea unora împotriva altora (distanțarea socială!), cu soluții miraculoase și izbăvitoare, doar în preajma momentelor electorale. Iar atunci când sacul e gol și nu mai ai de unde să dai mita electorală, soluția populistă este tăierea de la cei care au mai mult (nu mai contează cum),Continuă lectura „COVID-19, pensii și populism”

COVID-19 și vacanțele

Prioritatea numărul unu – vacanța. Am stat destul, am suportat destul, vrem în vacanță! Avem gratuități, reduceri, ajutoare, mită electorală, mita presei, mita cea de toate zilele, hai să mergem în vacanță! Frustrările generate de restricțiile impuse pentru a nu răspândi coronavirusul care face temperatura mai mare de 37,30 C, intensa muncă de acasă, stresantaContinuă lectura „COVID-19 și vacanțele”

What is Trump’s flash of genius to stop the violence?

Întotdeauna, intr-o perioada de criza, frustrarea generală are nevoie de o scânteie. Trump știa acest lucru si a identificat vinovații: OMS și China. Dar săracii orașelor americane, cei care au ramas șomeri, care au intrat in panica din lipsa mijloacelor de trai, au fost mai sensibili la moartea unui fost infractor, de culoare. Încă nuContinuă lectura „What is Trump’s flash of genius to stop the violence?”