Recomandari

În această perioadă suntem asaltați de tot felul de mesaje, pe toate canalele de comunicare, cu informații de tot felul, de la negarea pericolului pandemiei, la conspirații de toate tipurile, care mai de care mai bine „fundamentată științific” sau „documentată”. Aproape era să îmi scape un articol al domnului Alexandre Adler : «Le terme „corona” apparaît dans un rapport de la CIA dès 2005», apărut în „publicsenat”[i], articol pe care mi l-a semnalat generalul-maior (r) Iordache Olaru, căruia îi datorez șansa de a-l fi sesizat. Vă recomand citirea în integralitate a articolului, bineînțeles după ce veți parcurge aceste rânduri.

Faptul că într-un raport al CIA din 2005 se regăsește ipoteza unei pandemii de tipul celei pe care o trăim, are mai multe justificări, iar unele le veți găsi în argumentația domnului Adler. Ar mai trebui menționat că acest raport venea după o epidemie cu SARS, „un coronavirus misterios, care a ucis aproximativ 10 la sută dintre persoanele pe care le-a infectat, mai ales ca urmare a faptului că plămânii pacienților erau plini de lichid”[ii]. Conform articolului din România liberă, „la sfârșitul anului 2002, SARS și-a început răspândirea mortală după ce un coronavirus despre care se crede că a prosperat în lilieci, a infectat o civetă de palmier, care la rândul ei a transmis virusul la om. Virusurile pot fi transmise de la animale la oameni prin inhalarea respirației unui animal, consumul de alimente contaminate cu fecalele animalelor sau schimbul de lichide corporale – așa cum s-ar putea întâmpla atunci când un măcelar lucrează cu o tăietură minoră la deget”.

Putem presupune că scenariul filmului „Contagion”, realizat în 2011 are aceeași origine, ținând cont că se vorbește despre coronavirus și liliac.

Articolul mi-a amintit că Strategia Națională de Apărare a Țării, aprobată în 2015, prevede printre altele și pericolul unei pandemii, în descrierea „Mediului global de securitate”, în contextul în care „la nivel global, mediul de securitate se află într‐o continuă transformare, care se reflectă în principal în accentuarea interdependenţelor şi impredictibilităţii în sistemul de relaţii internaţionale şi dificultatea de a delimita riscurile şi ameninţările de tip clasic de cele asimetrice şi hibride”[iii]. Cel mai important document programatic în domeniul securității naționale a României prognozează că „pe termen mediu şi lung, evoluţiile din mediul de securitate global vor fi dominate de tendinţe complexe, a căror cunoaştere este pentru ţara noastră de o importanţă majoră: reconfigurarea jocurilor geo‐strategice; dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei; resurgenţa naţionalismului şi a extremismului; fragmentarea etnico‐religioasă şi radicalizarea ideologică; adaptarea infrastructurilor critice în raport cu apariţia de calamităţi, crize energetice, atacuri cibernetice, pandemii”.

Mai mult, atunci când descrie amenințările, riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității naționale, se precizează că sunt de interes „riscurile cu probabilitate redusă, dar cu impact major: confruntări militare de joasă intensitate, dar persistente în timp, fluxuri migratorii generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice”.

Așadar, chiar dacă este ultimul risc amintit în acest document, el a fost identificat, s-a aflat în atenția planificatorilor, a celor responsabili de domeniu. Sau, cel puțin, ar fi trebuit să fie.

Printre vulnerabilitățile identificate (corect, fără a fi neglijate sau ascunse) a fost existența stocurilor, astfel încât „reacţia inter‐instituţională în situaţii de criză este afectată de precaritatea resurselor și incoerența în gestionarea diverselor tipuri de riscuri. Această vulnerabilitate devine şi mai importantă dacă ne referim la capacitatea de interoperabilitate a diverselor instituţii ale statului care trebuie să acţioneze în cazul unor ameninţări asimetrice şi de tip hibrid”. Desigur, de această dată nu a fost vorba de o amenințare militară sau de altă natură din partea unui stat sau a unei organizații teroriste, dar resursele la dispoziție, stocurile de materiale de protecție s-au dovedit inexistente sau haotic păstrate și utilizate.

Strategia face chiar mai mult decât să identifice problemele, vine chiar cu „direcții de acțiune”. Am spus în mai multe situații, chiar și în documente oficiale, că documentul în sine depășește cadrul legal stabilit de Constituție, respectiv apărarea națională. Deoarece termenul de „securitatea națională” a fost evitat în Constituția României, într-un context istoric care a generat multe sensibilități semantice, Președintelui i s-au lăsat doar prerogativele și obligația de a prezenta Parlamentului, la început de mandat, o „Strategie Națională de Apărare a Țării”. În condițiile în care, conform aceleiași Constituții, Președintele este cel care reprezintă statul român în plan internațional, acesta ar trebui să o aibă un mandat aprobat de Parlament privind obiectivele strategice ale României, în special în domeniul politicii externe, dar și în domeniul securității naționale, în general. Întrucât încă nu există temei legal pentru o Strategie de Securitate Națională, cei care au elaborat actuala Strategie Națională de Apărare a Țării au redactat-o cu titulatura permisă de Constituție, abordând în fapt ceea ce cuprinde, de regulă, o strategie de securitate națională.

Așadar, autorii documentului au stabilit că securitatea națională are mai multe dimensiuni, una dintre acestea (a șasea) fiind cea de management al situaţiilor de criză. Fiecărei „dimensiuni” i-au fost stabilite direcții de acțiune pentru a se realiza obiectivele stabilite în primul capitol. Pentru managementul situațiilor de criză s-au stabilit următoarele direcții de acțiune: „perfecţionarea sistemului naţional de management integrat al situaţiilor de criză; pregătirea instituţiilor şi a populaţiei pentru situaţii de criză şi de urgenţă civilă, inclusiv prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, dar şi prin cooperare internaţională; pregătirea decidenţilor pentru acțiune şi decizie în situaţii de criză; asigurarea resurselor materiale şi umane necesare instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de criză, în baza unui proces de planificare”[iv].

Colectivul care a redactat strategia a fost influențat de teoreticienii „Școlii de la Copenhaga”, în special de Barry Buzan, care abordează securitatea cetățeanului, incluzând aspectele care privesc educația și sănătatea în cadrul securității naționale. Astfel, a șaptea dimensiune din document este „dimensiunea educaţională, de sănătate, socială şi demografică”, iar direcțiile de acțiune stabilite pentru aceasta sunt: conturarea unui amplu proiect naţional de educaţie, care să asigure mecanisme de planificare pe programe, proiecte şi performanţă; stimularea cercetării ştiinţifice, în corelație cu sistemul de educație, ca demers esențial pentru înţelegerea naturii ameninţărilor și provocărilor actuale; dezvoltarea culturii de securitate, inclusiv prin educație continuă, care să promoveze valorile, normele, atitudinile sau acţiunile care să permită asimilarea conceptului de securitate națională; creşterea capacităţii de reacţie a sistemului de sănătate publică în cazul apariţiei unor pandemii sau situații de urgență; modelarea sistemului de sănătate prin situarea pacientului/cetăţeanului în centrul acestui sistem”[v].

Așadar, în urmă cu aproape cinci ani s-au stabilit direcții de acțiune, inclusiv prin prevederea unei situații precum cea pe care o trăim astăzi. Ar fi trebuit să existe planuri, proceduri, iar dacă verificăm site-ul IGSU constatăm că situația este reglementată, că există proceduri și planuri, până la nivel de județ, consilii și comitete care conduc acțiunile, iau hotărâri, emit ordine.

Cu toate acestea, la începutul lunii martie, atunci când OMS declara pandemia de COVID-19, ca urmare a infectărilor cu virusul SARS CoV-2, România nu avea resursele necesare pentru aplicarea planurilor existente, mai mult nici nu putea să le achiziționeze în regim de urgență. Un act normativ adecvat situației nu se putea emite, deoarece guvernul era interimar, demis prin moțiunea de cenzură din 5 februarie 2020, iar propunerile de prim-ministru au fost făcute doar cu scopul de a provoca alegeri anticipate (în condițiile în care cei care își doreau acest lucru nu aveau majoritatea în Parlament). Declararea Stării de urgență a fost imperativă, iar Președintele a Decretat „de îndată”, cu o pregătire prealabilă această stare. Așadar, nu virusul a determinat decretarea Stării de urgență (toate planurile existente nu presupun această decizie), ci situația politică și urgența achizițiilor.

Au urmat „ordonanțe militare”, a căror denumire a creat o stare de neliniște sau chiar de revoltă din partea unor persoane cu vederi foarte democratice sau din partea altora care suprapun termenul „militar” cu Ministerul Apărării Naționale. Speriat el însuși de duritatea denumirii, însuși ministrul afacerilor interne a ales să ne explice și să ne argumenteze ordonanțele, în loc să le prezinte ferm, prin purtător de cuvânt. Mai mult, primele măsuri au fost, de fapt, recomandări, din dorința de a acționa gradual. Totuși, în scurt timp a fost scoasă armata în stradă, iar conducerea unor spitale a fost preluată de medici militari. Însuși Președintele a afirmat că spitalul județean din Suceava se militarizează, dar acțiunile ulterioare au infirmat această decizie, punându-l într-o situație jenantă.

Din dorința de a proteja persoanele în vârstă, pentru a demonstra fermitate, Președintele a anunțat izolarea lor la domiciliu, fără drept de a ieși, dar Prim-ministrul și ministrul afacerilor interne i-au subminat din nou autoritatea, stabilind un interval de două ore de libertate de mișcare pentru seniori.

Ulterior, după ce ministrul afacerilor interne a prezentat un „acord cu BOR” pentru sărbătorirea Învierii Domnului, Președintele a reacționat imediat, ferm și clar de data aceasta. Iar atunci când noul ministru al sănătății a lansat (voalat, ce-i drept) ideea că măsurile de restricționare a drepturilor vor continua, inclusiv prin izolarea permanentă a  persoanelor în vârstă, a venit rândul Președintelui să tragă de urechi Guvernul și să prezinte orizontul optimist al relaxării.

Nu discut despre oportunitatea menținerii Stării de urgență, în condițiile în care Parlamentul s-a retras în „șomaj tehnic” nedeclarat, parlamentarii „spălându-se pe mâini” și aruncând toată greutatea deciziilor pe umerii guvernului. Ce-i drept, guvern legitim, apt să emită OUG, la nevoie. Nu voi comenta nici graba cu care s-a scos Armata pe străzi cu arme și veste de protecție, pentru că foarte mulți își doreau să vadă militari pe străzi, pentru a se simți mai în siguranță. La fel cum ne-am dorit să fie lichidat Ceaușescu, pentru a se pune capăt „atacurilor teroriste”, din decembrie 1989. Menținerea unor grupuri de intervenție rapidă, inclusiv cu mijloace aeriene acolo unde ar fi necesar, care să sprijine forțele speciale ale Jandarmeriei sau ale Poliției ar fi putut fi o deciziei, dar încă se mai poate analiza.

Perspectiva unui viitor cu masca pe figură nu ne încântă, dar pare mai de dorit decât unul în care să nu mai producem nimic, dar sunt sigur că există și alte măsuri care ar putea fi aplicate. Existența telefoanelor mobile poate fi un avantaj, iar aplicații care să urmărească persoanele infectate ar fi utile pentru a determina zonele de risc, zonele sigure sau cele periculoase. Astfel de aplicații se pare că există, iar statul român ar putea să le obțină de la un stat partener.

Ceea ce ar trebui să fie în atenția autorităților este lipsa de justificare a Stării de urgență, după cel puțin două luni de administrare în acest regim, în condițiile în care se poate legifera și se pot identifica soluții punctuale și nu nedemocratice. Este posibil să purtăm măști în spațiile publice, dar reglementarea va trebui să fie coerentă și în limitele constituționale.

După gafele făcute de fostul ministru al sănătății, care a încălcat regulile stabilite de el însuși, ba chiar a declarat că regulile împiedică acțiunile, după organizarea defectuoasă a transportului celor aproape două mii de muncitori sezonieri în Germania, în dezacord cu toate restricțiile impuse întregii populații, după „acordul dezacordat” și după controversele dintre autoritățile statului ar trebui să învățăm câte ceva.

Din păcate, educația a fost afectată grav și nici nu au rezultat măsuri coerente, dar despre acest subiect, vom discuta cât de curând.

Așa cum se vede din articolul menționat la început, nu suntem cu mult mai rău decât alte state, dimpotrivă, dar contează foarte mult cum vom ieși din această situație. Adler îl menționează pe filozoful german Hegel: «l’humanité avance toujours, mais toujours par sa négativité»[vi], amintindu-mi ce îmi spunea un instructor de zbor: „regulile din aviație sunt scrise cu sânge, de aceea trebuie respectate, pentru a nu curge și sângele tău”. De această dată, pandemia poate fi o lecție pentru noi toți, o lecție din care contează cât de mult vom învăța

---

[i] https://www.publicsenat.fr/article/societe/alexandre-adler-le-terme-corona-apparait-dans-un-rapport-de-la-cia-des-2005-181525

[ii] https://romania.europalibera.org/a/coronavirus-de-ce-%C3%AEn-epidemia-de-sars-%C3%AEn-2003-au-murit-mult-mai-pu%C8%9Bini-oameni/30545956.html

[iii] https://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf

[iv] ibidem

[v] Ibidem

[vi] https://www.publicsenat.fr/article/societe/alexandre-adler-le-terme-corona-apparait-dans-un-rapport-de-la-cia-des-2005-181525

Am văzut mai multe mesaje transmise de către domnul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. Toate de foarte mult bun-simț, așa cum îl știm cu toții pe distinsul academician, apreciat pentru mesajele patriotice lansate prin lecțiile sale de istorie.

Am avut surpriza să descopăr același gen de mesaj, venit din suflet, scris cu amărăciune privind soarta persoanelor în vârstă, amenințate prin diverse voci „trompetă” cu izolarea forțată, pentru binele lor. Am fost și eu impresionat de ceea ce a scris, după ce am trecut peste primul impuls, găsind în mesaj chiar unele idei constructive pentru autorități.

Totuși, care a fost primul impuls? Fără a fi contra la ceea ce spune distinsul academician, am avut reacția pe care am văzut-o la mai mulți: „Ce face Academia Română în acest timp?” Nu ca reproș, ci doar pentru a ști. De ce? pentru că Academia Română este o instituție de elită a statului român. Da, a statului, deoarece este finanțată de stat. Nu vreau prin aceasta să induc ideea că Academia nu poate critica Guvernul, pentru că riscă să i se taie fondurile, dimpotrivă, aș vrea să amintesc tuturor că rolul elitei este de a fi călăuză poporului în vremuri grele. Iar acum trecem prin vremuri ce se anunță foarte grele. Domnul Ion-Aurel Pop este Președintele Academiei Române, este conducătorul acestei instituții care poate fi salvarea României.

Acum, mai mult ca oricând, Academia Română ar trebui să fie mai prezentă în viața publică, deoarece aici se presupune că sunt cele mai luminate minți ale neamului românesc. Iar cu mintea se poate „lucra de acasă”. Cu toții gândim, comentăm, ne poziționăm de o parte sau alta a unei idei, dar rolul celor mai înțelepți dintre noi este să descopere adevărul și să ofere soluții. Avem așteptări mari de la autorități, deoarece ei au fost desemnați de noi să ne conducă, suntem nemulțumiți atunci când greșesc sau când nu fac ceea ce credem noi că ar trebui să facă, ne nemulțumesc bâlbâielile și inconsecvența, respectarea regulilor doar de către unii și încălcarea lor de către alții, duritatea și relaxarea combinate haotic sau după interese meschine. Totuși, există voci pe care le-am respecta toți românii, ale celor mai înțelepți decât noi, ale celor care sunt recunoscuți și plătiți pentru valoarea minților lor.

Am citit mesajul domnului Președinte al Academiei Române și mi-a reconfirmat că încă nu a înțeles că are în spate o forță, a elitei intelectuale române, indiferent cât de decăzută ar fi ea, la un moment dat. Voi contribui și eu la transmiterea mesajului său, dar ar trebui să se trezească, la fel ca toți ceilalți care ocupă diverse funcții. Dacă el ar face ceea ce trebuie, adică să coordoneze Programe ale Academiei Române, cu Studii despre pandemie, despre Relansarea sau Lansarea economică a României, despre Ce poate face România, care îi este potențialul și cu ce trebuie început, un Program pentru Educarea României (ar putea să îl preia pe cel început (cu panglica tăiată!) al Președintelui Iohanis, pentru a nu pleca de la „0”, atunci ar putea să dea un mesaj mai puternic, mai credibil!

Îl invit public să fie Președintele Academiei Române, speranța noastră, a celor care ne rugăm la Dumnezeu, dar știm că depinde și de noi dacă ne va fi mai bine sau mai rău.

https://www.stiripesurse.ro/presedintele-academiei-romane-dupa-propunerea-uluitoare-a-lui-nelu-tataru-mi-se-pare-halucinant_1455296.html?utm_medium=notification&utm_source=site&utm_campaign=os

Nu am înțeles nemulțumirile și reacțiile nervoase după adoptarea acestei hotărâri. Sunt „elefanți” ascunși pe undeva și nu știm?

http://www.monitoruloficial.ro/emonitornew/emonviewmof.php?fid=MS44MDUzNDQ3NDk2NzE0RSszMA==

După ce au făcut un mare deserviciu atât BOR, cât și MAI, cei doi semnatari insista. Dacă cel care răspunde de gestionarea situației, respectiv ministrul afacerilor interne, nu respecta legea și se joaca de-a acordurile cu instituția care e cea mai apropiată de sufletul nostru in situații disperate, atunci toate măsurile se duc in derizoriu. A greși este omenește, a persista…

Prima măsură luată de statul român, încă de la primele semne ale pandemiei de COVID-19 provocată de infectarea cu SARS-CoV-2 a fost suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitare. O măsură constestată de unii, în acel moment, în special din cauza dificultăților celor care trebuiau să meargă la serviciu. A venit și legea pentru părinții care trebuie să stea cu copii acasă și s-au mai liniștit apele. La scurt timp, mulți părinți s-au alăturat copiilor, într-o vacanță impusă de situație. Perioada de 14 zile, mult prea des vehiculată, a generat o stare confuză, de raportare a tuturor supendărilor sau puazelor la acest termen. S-a produs un blocaj mental la nivelul populației, dar și al autorităților. la toate acestea s-a suprapus și carantinarea noului guvern reinvestit după ce a fost demis, după o perioadă de mare ambiguitate politică.

După epuizarea celor 14 zile, au apărut întrebările, neliniștile, mai puțin răspunsurile. Pentru că unii și-au băgat și mintea în carantină în acea perioadă. Posibilitatea înghețării anului școlar sau repetarea acestuia a produs reacții din partea multor părinți, dar și profesori. Au apărut și soluții, respectiv teleșcoala și școala online. În prima urgență, pentru clasele a opta și a douăsprezecea, pentru a putea finaliza ciclurile de învățământ. Lipsa infrastructurii în unele situații a generat multe discuții, mai mult sau mai puțin avizate, prea multe cu tentă negativă, distructivă. Lipsa accesului la internet sau a mijloacelor tehnice necesare a fost una dintre principalele impedimente invocate în negarea soluției învățământului online. La fel și pentru teleșcoală, chiar dacă statisticile spun că majoritatea populației României are acces la televiziune, în special la televiziunea națională.

În acest timp se iniția și se aplica șomajul tehnic în companiile private și de stat, în special la cele de producătoare de bunuri. Educația nu a fost pomenită. Atunci când au apărut întrebări privind salarizarea, cursurile online au fost principalul argument al ministerului pentru a exonera personalul din educație de la includerea într-o categorie „temporar neproductivă”. În acest timp, școlile au rămas închise, iar unii profesori, chiar și învățători au creat diverse grupuri pe rețele de socializare, au descoperit aplicații utile și chiar au realizat cursuri online. Unii mai bune, altele mai nereușite, cu rezultate pe măsură. Nu s-a remarcat prea mult implicarea ministerului, cu excepția câtorva ieșiri nervoase ale domnei ministru.

Teleșcoala a relevat tarele sistemului nostru educațional, inclusiv pe cele care se manifestă în cadrul lecțiilor online. Lipsa interacțiunii directe a profesorului cu elevul este dificil sau aproape imposibil de suplinit pentru mulți dintre cei care așteaptă să vină retribuția lunară, dar consideră că nu pot să își îndeplinească sarcinile în condițiile date. Este adevărat, nu este vina lor, așa cum nu este nici vina lucrătorilor de la Dacia Renault. Metodele și procedeele didactice pentru învățământul online nu sunt încă suficient dezvoltate. Totuși, este momentul să le însușim, să le punem în practică și să le îmbunătățim.

S-a relevat faptul că unii profesori, chiar dacă sunt foarte buni profesioniști în domeniu, nu au darul de a comunica și de a induce elevilor dorința de a învăța, nu reușesc să le mențină atenția trează și nu sunt potriviți pentru acest nou mod de viață. Unii fac eforturi să se adapteze, dar alții pur și simplu nu pot. Ei pot face altceva, dar nu se pot „produce” pe ecranele laptopurilor sau telefoanelor mobile utilizate de elevi sau studenți.

Așadar, sunt probleme, cei din sistemul de învățământ le cunosc mai bine decât mine. Deoarece în această perioadă se dau ordonațe și recomandări sau chiar recomandări în ordonanțe, iar eu nu am cum să dau ordonanțe, vă propun câteva recomandări:

• constituirea de grupuri de experți pentru fiecare diciplină, formate din inspectorii școlari (sau din cei care ar trebui să fie inspectori școlari pe domeniu), care să funcționeze pe o platformă de discuții/întâlniri. Aceștia trebuie să revizuiască în termen scurt toate conținuturile programelor școlare. Vor descoperi multe lucruri!
• constituirea unei echipe de experți în IT (pot fi și din mediul privat, pe bază de contract) care să dezvolte platforme educaționale pe clase/discipline de învățământ. sau care să valideze platforme existente, sau să le personalizeze. După validarea lor la nivel național, trebuie transmise tuturor educatorilor, cu instrucțiuni clare de folosire.
• inițierea cursurilor de pregătire a personalului didactic pentru utilizarea plaformelor educaționale online
• realizarea unui sistem național de evaluare , pentru toate categoriile de și disciplinele școlare, pe baza noilor programe de învățământ
• realizarea unui parteneriat cu producători de filme și media pentru realizarea produselor educaționale într-un program educativ cu implicarea actorilor și a celor mai performanți vorbitori în public
• realizarea de parteneriate cu media pentru promovarea obiectivelor educaționale stabilite.

Toate programele menționate ar trebui finanțate corespunzător de către guvern. Este adevărat, propunerile mele nu sunt la fel de relevante ca acelea din proiectul național „România educată”, dar ar putea să fie mai ușor de înțeles și aplicat.

Ministerul Educației ar trebui să își ia rolul mai în serios, iar Academia Română are ocazia să se implice în proiectarea viitorului României.

Academicienii români ar trebui să se implice în realizarea și validarea programelor școlare (pot să o facă și de acasă!), ar trebui să construiască, să monitorizeze și să îmbunătățească atât conținuturile, cât și structura programelor de învățământ.

Ideile pe care le-am lansat sunt doar un început, nu au un caracter exhaustiv și nici nu sunt imuabile. Orice idee, dar mai ales orice acțiune constructivă poate contribui la realizarea viitorului nostru.

Atunci când m-am hotărât să îmi deschid un blog eram foarte sigur pe mine, chiar neatent la ce făceam, dornic să ajung cât mai repede la pagina albă, la fel cum își dorește copilul să ajungă la apă atunci când părinții îi povestesc despre cât de minunat va fi să înoate în mare (chiar dacă nu a avut niciodată contact cu mai multă apă decât cea din cadă!).

Aveam pagina mea de facebook, unde îmi aruncam remarcile sau comentariile, dar unele au început să fie prea lungi. Prietenii mei de pe această rețea au atins limita maximă, de 5000 (nu știu să îmi extind pagina și să îmi extind posibilitățile, spre rușinea mea), iar mesajele și dinamica rețelei de socializare tinde să îmi mănânce prea mult timp.

Am avut și o oarecare activitate în media, punând bazele unui proiect interesant, cu analize și opinii în domeniul securității naționale și internaționale, „Monitorul Apărării și Securității”, împreună cu o echipă de analiști militari, cu sprijinul și pe platforma media a grupului Mediafax. Am organizat conferințe, am editat câteva reviste (trimestriale), am coordonat și chiar am scris câteva articole. Câțiva cititori avizați consideră acest produs profesionist, iar eu nu pot să îi contrazic.

M-am alăturat unui grup entuziast de profesioniști în retragere, într-o formulă asociativă denumită „I2DS2”, cu scopul de a împărtăși din experiența noastră cu cei care ne vor asigura viitorul, în administrația românească sau ca reprezentanți ai României în organizațiile și instituțiile internaționale din care facem parte. Împreună am organizat ateliere de lucru, dezbateri, am participat la realizarea câtorva documente de inițiere a unei „Analize Strategice a Apărării”, la solicitarea Ministerului Apărării Naționale.

Un mare lider militar, generalul (r) Martin Dempsey, fost chairman al șefilor statelor majore americane, colegul meu pentru o perioadă de aproape patru ani (așa cum Președintele Băsescu a fost coleg cu Președintele Obama!) spunea în Strategia Militară a SUA din 2015 că viitorii lideri militari trebuie să fie „open mind and adaptable”. Realitatea ne demonstrează că noi toți trebuie să fim adaptabili, așa cum a fost specia umană de sute de mii de ani, adaptabilitate care i-a permis supraviețuirea și supremația pe Pământ.

Așadar, mă adaptez noilor vremuri, îmi reduc activitatea fizică, fără să o neglijez, concentrându-mă pe ceea ce pot să fac de aici, din fața unui laptop, la fel ca mulți dintre voi. Acesta este începutul, un nou drum pe care îmi propun să îl parcurg, de data aceasta împreună cu cei care sunt mai inteligenți decât mine, care mă vor ajuta să găsesc cele mai bune recomandări pentru cei care sunt responsabili de diverse domenii de activitate. În general, atunci când ești implicat în rezolvarea unor probleme curente ai sarcini operaționale, nu ai timp să te autoanalizezi, cu toate că prima condiție pentru reușită este evaluarea permanentă, corectarea și adaptarea la noile condiții. De cele mai multe ori, tendința este chiar de a respinge ajutorul celorlalți, deoarece complexitatea problemelor care trebuie gestionate nu ar putea fi înțelese de cineva din afară, neimplicat efectiv.

Conștient de dificultățile cu care se confruntă cineva într-o poziție foarte înaltă, pentru care nu a avut suficient timp să se pregătească și despre care știe prea puțin, m-am străduit să prezint miniștrilor, prim-ministrului sau Președintelui propuneri cât mai simple, bazate pe descrierea reală a situației, fără cosmetizări inutile și periculoase. Uneori am fost ascultat, alteori nu, așa cum este și firesc, deoarece responsabilitatea este a celui de pe funcție, nu a consilierilor săi.

Pericolul pandemiei mi-a fost semnalat pe 21 ianuarie de prietenul meu, Octavian Trofin, un fost inginer de aviație care cunoaște mai bine realitatea din Italia. Am semnalat, la rândul meu, acest pericol, pe care, sincer, nici eu nu îl percepeam la dimensiunea actuală.

Ce a urmat, ce măsuri s-au luat știm cu toții, iar cât de oportune au fost, vom vedea mai târziu. Poate nu prea târziu. De la început, mi-am propus să sprijin, atât cât pot identificarea soluțiilor și evitarea greșelilor sau, măcar corectarea lor. Am propus unui prieten, care are resursele necesare să construim o platformă, dincolo de orice partizanat politic, o platformă de sprijin civic.

Ideea mea suna așa:

Propunere: Inițierea unei platforme online, de inițiativă civică.

Scopul: traversarea crizei cu pierderi minime și relansarea economică a României.
Măsurile de prevenire, tratament și stopare a răspândirii necesită acțiuni și măsuri actualizate în ritm alert, în funcție de situație, dar și în funcție de loc. Criza economică asociată pandemiei (provocată de pandemie) necesită măsuri și acțiuni rapide, cu relevanță pe termen scurt, mediu și lung. Nu se poate aștepta sfârșitul crizei.

Obiective:

• identificarea, validarea/confirmarea experților pe domenii de activitate
• colectarea ideilor și validarea/confirmarea lor pentru fiecare domeniu de activitate
• validarea publică a ideilor importante
• transmiterea propunerilor de măsuri, în sensul ideilor validate, către autoritățile competente, pe cea mai scurtă cale. Birocrație minimă

Principii:

• valorile autentice sunt cele validate de realitatea prezentă și de viitor. Excluderea tuturor referirilor la „valorile ancestrale ale poporului român”, ca nocive și neconcludente
• valoarea individului și a ideilor trebuie permanent evaluată și revalidată, pentru a nu produce monștri
• practicile valoroase din alte locuri ale lumii trebuie însușite rapid, propagate  și utilizate în masă
• nimeni nu deține adevărul absolut, dar mai mulți experți în domeniu pot ajunge la un rezultat bun pentru toată lumea
• expertiza pe domeniu trebuie să primeze. Există posibilitatea ca o idee valoroasă să vină din rândul maselor sau a unui expert în alt domeniu, dar trebuie validată/confirmată de mai mulți experți în domeniu
• autoritățile sunt responsabile de managementul activității sociale, dar comunitatea intelectuală (de experți) trebuie să contribuie la construcția societății, începând de la planificare
• viitorul nostru depinde de ceea ce facem astăzi, acum
• există activități utile, dar și activități inutile. Este momentul să le identificăm și să le separăm. Cele utile trebuie încurajate și sprijinite, cele inutile trebuie eliminate.
• există funcții necesare și funcții inutile în aparatul bugetar. Trebuie identificate și procedat în consecință
• munca trebuie plătită corect, nemunca nu trebuie plătită. Ajutorul social trebuie să fie acordat celor care au nevoie de el, atât cât este nevoie
• corectitudinea raporturilor din societate și repartiția corectă a muncii sunt esențiale pentru menținerea ordinii sociale
• legile trebuie să fie necesare, să ofere regulile de urmat corecte pentru întreaga societate, pentru a asigura libertatea fiecărui cetățean, urmate de pedepse pentru cei care nu respectă regulile. Legea trebuie aplicată oricui, indiferent de poziție, corect și cu celeritate

Premise de lucru:

1. România este într-o situație avantajoasă:
   • pandemia se manifestă cu întârziere de aproximativ o lună față de cele mai afectate state din Europa
   • conducerea statului este concentrată în mâna Președintelui, care are la dispoziție un guvern docil și construit conform dorințelor sale
   • producția economică nu este foarte dezvoltată, este sub potențial
   • agricultura are un potențial important
   • internetul are o arie largă de răspândire și viteză destul de mare
   • comunicațiile sunt răspândite pe întreg teritoriul, acoperire mare a telefoniei mobile
   • potențial uman nevalorificat
   • acces la viața internațională
   • membră în Uniunea Europeană, acces la resursele Uniunii
   • membră în NATO, apărare colectivă
   • parteneriat cu SUA, acces la tehnologii
   • parteneriat cu Israel, acces la tehnologii
   • resurse energetice și minerale care permit dezvoltarea
2. Societatea, experții din fiecare domeniu trebuie să se implice
3. Autoritățile trebuie să accepte contribuția societății civile
4. Nimeni nu deține adevărul absolut
5. România are șansa de a deveni „tigrul Europei”

Etape de lucru:

1. Generarea platformei în mediul online – specialiștii IT voluntari. Se poate upgrada în timp
2. Crearea Formularului de înscriere a contributorului
3. Lansarea Platformei civice „ROMÂNIA MODERNĂ”
4. Înscrierea contributorilor și constituirea grupurilor de experți
5. Colectarea, validarea/confirmarea ideilor și ordonarea pe domenii
6. Transmiterea ideilor ca măsuri de aplicat către autoritățile responsabile, pe calea cea mai scurtă, pentru reducerea birocrației
7. Evaluarea rezultatelor aplicării, la nivel de grup de experți

După activarea platformei, etapele 5-7 se vor succeda pe o perioadă netederminată de timp, astfel încât să se realizeze scopul propus. Etapa 4 va avea un caracter permanent.
Desigur, și acest plan se poate îmbunătăți permanent.

Această propunere este încă deschisă, încă se mai pot reuni eforturile celor care vor să transforme această perioadă dificilă din istoria omenirii într-una de renaștere și progres pentru România.

• 

Am deschis acest blog în perioada COVID-19, pandemia care a lovit omenirea, într-un mod inexplicabil de puternic, în ciuda avertismentelor lansate cu mulți ani în urmă, a posibilităților de comunicare la nivel global și a instituțiilor internaționale cu competențe în domeniul medical, în special Organizația Mondială pentru Sănătate (WHO – știu că pare o glumă!).

Deoarece este un început, vor fi unele greșeli, formatul se va mai modifica, dar scopul meu este de a spijini cu idei pe cei care trebuie să ia decizii, de a avertiza atunci când ceva este greșit sau greu de înțeles, folosind experiența pe care am acumulat-o în cariera militară. Pentru cârcotași, pentru cei care ar putea să se întrebe de ce nu mă implic direct în acțiune, le voi spune că aș face-o oricând, dacă va fi nevoie de mine. în rest, fiecare își face echipa așa cum dorește, conform nevoilor și exigențelor proprii.

Pentru cei care nu mă cunosc, veți găsi câteva date despre mine pe această pagină. Pentru cei care nu mai au nevoie de prezentare, puteți trece direct la paginile următoare.

Nu ezitați să vă transmiteți comentariile și ideile, așa cum considerați că ați putea contribui la scopul pe care eu vi-l propun. Nu am o soluție, dar caut și promovez idei pentru a contribui la construcția unei Românii moderne.

• scrieți-mi propunerile, ideile cu care sunteți sau nu sunteți de acord
• veniți cu idei proprii, care pot îmbunătăți un proiect

Fiecare putem contribui cu ceva, putem să ieșim din pandemie mai slabi sau mai puternici decât alții. Depinde de noi cum ne vom poziționa în competiția sau competițiile dure care vor urma.

Despre mine:

Am absolvit Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în 1983, apoi am optat și am fost admis la cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” din Boboc – secția naviganți, pe care am absolvit-o în anul 1987, cu gradul de locotenent și brevetul de pilot militar.

Am fost repartizat la Regimentul 91 Aviație de Vânătoare, Deveselu, pe funcția de pilot șef la escadrila I, avându-l comandant pe maiorul Ștefan Varia, cu care m-am reîntâlnit în 1990 la Centrul de Trecere pe Avionul Supersonic de la Bacău. După absolvirea cursului de comandanți de escadrilă, în 1995, am obținut prin concurs funcția de comandant de patrulă.

În 1996 am fost selecționat pentru a zbura MiG-21 LanceR. Mai întâi, a fost necesar un curs de engleză, deoarece instructorii cu care urma să facem trecerea erau israelieni, iar majoritatea celor din prima grupă nu știam această limbă. Apoi a urmat cursul teoretic, în urma căruia am devenit instructor la simulator și la echipamentele de pregătire și analiză a misiunii. Echipamente noi, o altă filosofie a zborului și a misiunilor de luptă, muncă multă, dar deosebit de plăcută, chiar dacă până la zbor au fost necesare noi instrucțiuni, pe care le-am redactat pe nou-descoperitele calculatoare ale stațiilor de pregătire a misiunii.

O nouă mentalitate s-a construit atunci, iar importanța schimbării tehnicii sau modernizarea acesteia a avut un rol decisiv. Nouă, celor din prima grupă de LanceR și instructorilor noștri, din preserie, ni s-a deschis drumul către exercițiile multinaționale, în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PfP), în care intrasem de curând. Au apărut și participările la expoziții și exerciții în afara țării, cu deplasarea pe căi aeriene, o aventură ne-mai-încercată până atunci, de noi, cei de la Bacău.

În același timp am avut provocarea unui examen la Academia de Înalte Studii Militare. În urma examenului, care a fost și un concurs, cu o competiție destul mare, între 1998-2000 am urmat cursurile Facultății Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare. La absolvire am fost repartizat la Grupul 95 Vânătoare, Bacău, ca ofițer I în Biroul Operații. În 2001 am fost numit comandant de escadrilă la același Grup, care devenise parte a Bazei 95 Aeriană, iar în 2005 am fost împuternicit comandant al Grupului.

Am revenit la AISM în 2005, pentru „Cursul postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor unități operative din Forțele Aeriene”, în cadrul Colegiului de Război, după care am fost numit șef al secției Metodica Instruirii în Zbor din Statul Major al Forțelor Aeriene.

Am pregătit și am participat la conducerea ROIAS-2006, am elaborat instrucțiuni și ordine pentru reglementarea activității de zbor, am coordonat pregătirea și evaluarea detașamentului „Baltica-2007”, am condus exerciții internaționale, am participat ca evaluator la evaluări NATO a Poliției Aeriene, la planificarea obiectivelor forței în cadrul procesului de planificare NATO, am participat și am condus echipe de negociere pentru NSIP. În 2007 am fost numit în echipa de evaluare a avioanelor de luptă moderne, am elaborat justificarea numărului minim necesar de avioane de luptă și am participat la evaluarea Gripen. Am elaborat un proiect de Concepție pentru trecerea pe avionul multirol, în care am prevăzut măsurile necesare pentru selecționarea personalului și pregătirea preliminară, pregătirea infrastructurii și alte măsuri conexe. Din păcate, documentul nu a fost considerat oportun de către conducerea de atunci a COAP și Instrucție și Doctrină din SMFA.

Am participat la investigarea unor catastrofelor aeriene din perioada 2006-2007.

În 2007 am fost admis la cursul cu tematica „Probleme actuale ale securității naționale”, în cadrul Colegiului Național de Apărare. În urma absolvirii acestui curs, am fost admis pentru selecția în vederea numirii pe funcția de comandant de Bază Aeriană. În aprilie 2008 am fost numit comandant al Bazei 95 Aeriană.

În septembrie 2008 am fost mutat la ordin pe funcția de comandant al Bazei 90 Transport Aerian. Deoarece noua unitate nu avea în dotare avioane de luptă, am fost nevoit să închei cariera de pilot de luptă și să mă recalific, ca pilot de transport pe avionul C-130. Funcția de comandă mi-a impus să mă limitez la calificarea de copilot. Am participat la mai multe misiuni de transport în și din Afganistan, atât în calitate de comandant de aeronavă, cât și copilot, atunci când am atins nivelul de pregătire necesar.

În anul 2009, am obținut, titlul academic de „Doctor în Științe Militare” la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, cu lucrarea „Securitatea aeriană în contextul globalizării”, avându-l ca îndrumător pe generalul de flotilă aeriană Florin Râpan.

În aprilie 2008, atunci când am fost numit comandant al Bazei 95 Aeriene din Bacău, am primit drapelul de luptă al marii unități de aviație, din partea șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul Constantin Croitoru. În cuvântul exprimat cu ocazia preluării comenzii, am precizat obiectivele pe care le voi urmări în noua funcție:

„În urmă cu trei ani, când am părăsit baza pentru a mă pregăti la eșalonul superior, am spus că mă voi întoarce pe o funcție mai mare, ceea ce s-a și întâmplat. Îmi propun să mențin unitatea la standardul pe care îl are, Baza de la Bacău fiind una dintre cele mai bune din țară.”^[1]

La data de 25 octombrie 2009 am fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană. În septembrie 2010 am fost anunțat că voi fi mutat la Statul major general, iar în data de 1 octombrie am fost numit în funcția de locțiitor al șefului Statului Major General. La 1 decembrie 2010, am fost avansat la gradul de general maior.

La data de 27 decembrie 2010 am preluat de la amiralul Gheorghe Marin, Drapelul de luptă și funcția de șef al Statului Major General. A fost o onoare deosebită, fiind primul general de aviație numit pe această funcție, ceea ce făcea responsabilitatea și mai mare.

Cu ocazia „Zilei Forțelor Aeriene”, la 20 iulie 2013 am fost avansat la gradul de general-locotenent, iar la 1 decembrie 2014 am primit gradul de general.

Funcția de șef al Statului Major General a fost cea mai mare provocare căreia a trebuit să îi fac față. Nu eram pregătit pentru aceasta funcție, deoarece nu mi-o dorisem, nu aveam experiența muncii într-o structură de nivel strategic, nu aveam niciun curs de conducere care să mă familiarizeze cu noile atribuții, eram destul de tânăr (doar 45 de ani), nu cunoșteam personalul din subordine, decât de trei luni, dar știam destul de multe despre evaluare, planificarea la nivel NATO, NSIP, standardizare, elaborare de acte normative, argumentarea solicitărilor de buget, deoarece le învățasem la Statul Major al Forțelor Aeriene, fiind implicat în ele.

Mai mult, în acea perioadă principala activitate din Forțele Armate era recalcularea pensiilor, ceea ce presupunea măsuri și eforturi ce nu mai fuseseră făcute niciodată. Dacă reducerea salariilor fusese acceptată mai ușor, în urma unor măsuri compensatorii, la pensii au fost multe probleme, cu rezolvări în care nu credeam, fiind convins că este o mare eroare ideea de contributivitate pentru militari. Am făcut tot posibilul pentru revenirea la vechea lege, care determinase multe cariere de militari.

Lipsurile din unități, generate de bugetul de criză alocat MApN, au fost atât de mari, încât în 2012 am fost nevoit să semnalez că nu avem fonduri nici pentru întreținerea tehnicii existente, ce ar fi trebuit demult schimbată.

În ce privește reprezentarea internațională, a trebuit să particip la primele Comitete militare ale NATO și UE la doar trei săptămâni de la preluarea funcției. Am avut șansa de a lucra cu o echipă de profesioniști, care m-a ajutat să înțeleg repede situația. Am fost ajutat de amiralul Jim Stavridis și de amiralul Giampaolo Di Paola să mă integrez rapid în „familia ChoDs-ilor”. Conferința Comitetului Militar al NATO pe care am organizat-o în septembrie 2012, la Sibiu, ne-a oferit oportunitatea de a reprezenta interesele României cu succes, precum și un statut respectat printre ceilalți membri. Am semnalat îngrijorarea României față de politica agresivă a Federației Ruse încă din 2103, iar evenimentele din Ucraina din 2014 au confirmat poziția noastră. Credibilitatea obținută ne-a ajutat să realizăm în timp foarte scurt planurile de contingență, care reprezintă cea mai mare garanție că Alianța este pregătită să ne apere, o unitate de integrare a Forțelor NATO care vor interveni (NFIU) și un comandament multinațional de nivel Divizie, care întăresc poziția României ca membru al Alianței. Am avut onoarea de a-mi depune însemnul propriu (coinul) la fundația Bazei SUA de la Deveselu, care este parte a Sistemului NATO antirachetă balistică.

Pe 5 ianuarie 2015 am predat funcția domnului general-locotenent Nicolae Ciucă.

După predarea funcției de șef al Statului Major general, am fost numit Consilier de Stat și șef al Departamentului Apărare la Cancelaria primului-ministru al României, iar din martie 2016 până la 26 iunie 2017 am fost consilierul militar al ministrului apărării naționale.

Am primit mai multe distincții și decorații, cele mai importante fiind ordinele naționale „Virtutea Aeronautică”, în grad de comandor și „Steaua României”, în grad de cavaler și apoi de ofițer. Am primit și Ordinul „Legiunea de Onoare”, în grad de ofițer , în 2012, din partea președintelui Franței, Nicolas Sarkozy, precum și Medalia „Consolidarea Frăției de Arme”, din partea președintelui republicii Moldova, Nicolae Timofti.

---

[1] Ziarul de Bacău, „Baza Aeriana 95 Bacau are un nou comandant”, accesat la 26 februarie 2017

Am fost unul dintre primii care am susținut necesitatea instituirii Stării de urgență, ca o soluție pentru asigurarea cadrului juridic necesar pentru măsuri ferme de prevenire și de limitare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Am susținut necesitatea implicării responsabile și respectarea măsurilor stabilite de autorități. Am semnalat că „urgența” nu ar trebui anunțată și am criticat „pregătirea pentru Starea de urgență”, anunțată cu două zile înainte de semnarea Decretului. Cu atât mai puțin pot să înțeleg declarațiile și actele emise ieri de cele mai importante instituții ale statului.

Parlamentarii au aprobat Decretul de instituire a Stării de urgență în martie, cu observații și comentarii, chiar cu amenințări voalate de neaprobare a actului normativ excepțional. Desigur, situația în sine nu a permis o iresponsabilitate atât de mare, de anulare a decretului emis, deși în unele privințe observațiile erau corecte și justificate. În primul rând în privința nivelului de detaliu la care a fost redactat Decretul, chiar dacă unele măsuri nu făceau obiectul acestui act normativ, fiind mai degrabă de nivelul Ordonanțelor militare.

Așadar, cu toată vâlva făcută, parlamentarii au găsit sau au improvizat o soluție pentru a aproba Decretul, după care au intrat în izolare sau, din când în când, s-au mai făcut că lucrează. Cei mai mulți doar în spațiul public, pe la televiziuni, cu păreri, critici, dar fără nicio contribuție concretă. Ce ar fi putut să facă? Ce ar fi putut să reglementeze și de ce?

• pentru că Parlamentul este puterea legislativă, stabilită prin Constituție
• pentru că Starea de urgență nu le suspendă atribuțiile
• pentru că ne reprezintă pe noi, cetățenii României și noi ne punem speranțele în reprezentanții noștri
• pentru că au sesizat unele probleme privind Decretul de instituire a Stării de urgență
• pentru că OUG 1/1999 a fost elaborată de frica minerilor și nu a unei epidemii, chiar dacă include și această situație, iar legea 453/2004 nu a adus nici ea modificări concludente pentru o astfel de situație
• legislația putea fi adaptată la situație
• pentru că sunt plătiți, nu au intrat în șomaj tehnic.

Doar că parlamentarii au considerat că este mai important să își rezolve problemele cu justiția, în sprijinul infractorilor, mai ceva ca celebra OUG 13, profitând de restricțiile și neatenția publică. Mai mult, un lider de partid a mai și declarat public că nu a vrut să voteze cum a votat! Dacă ne amintim că a candidat la funcția de Președinte, ne trec fiorii, știind că Președintele reprezintă România în relațiile internaționale.

Un alt lider de partid, neconfirmat în vreun for statutar, critică de pe margine, ca mine, chiar dacă este și președinte al unei Camere a Parlamentului (Camera părăsită). Bineînțeles că este mulțumit de situație, deoarece poate să conducă partidul ca interimar, să se obișnuiască cu noua poziție atât el, cât și ceilalți. Profită de o situație favorabilă pentru el, chiar dacă e dificilă pentru țară.

Un alt lider neagă toate măsurile, insistând pe necesitatea redeschiderii economiei, indiferent de sacrificii, descriindu-se pe sine ca unicul salvator, pe baza rezultatelor conjuncturale din perioada în care a fost șeful guvernului. Desigur, cu toții critică guvernul pentru măsurile luate, dar nu se implică în proiecte legislative.

Guvernul a dat ordonanțe militare (denumirea lor a rămas așa cum a fost stabilită pentru descurajarea minerilor!) prin care a luat măsuri gradual, după care a fost foarte ferm, chiar cu o discutabilă scoatere a Armatei în stradă cu arme și HUMVEE. Apoi a stabilit ore de aglomerație maximă prin instituirea unui program pentru persoanele în vârstă, a organizat (sau nu!) deplasarea a mii de români la muncă în Germania, în total contrast cu măsurile restrictive, iar în final a deschis piețele, simultan cu înăsprirea amenzilor pentru cei care greșiseră să bifeze punctul pe faimoasele Declarații izbăvitoare de virus. Ce nu a făcut?

• nu a clarificat cine este plătit pentru statul acasă, de ce și în ce condiții. Profesori care stau liniștiți sau nu, fără să se implice în activitatea online, sunt plătiți la fel cu cei care nu și-au uitat elvii, care muncesc mai mult ca înainte, pentru a nu își rata rolul de educator. Personalul sanitar infectat, la izolare sau internat, este plătit la fel cu cel care lucrează în ture prelungite, din lipsă de personal. Exemple mai sunt.
• nu a pus în funcțiune aplicații care să realizeze evidența mișcărilor celor suspecți, izolați, carantinați sau testați pentru a cunoaște fluxurile de persoane și zonele periculoase
• nu a stabilit programele educaționale pe clase și discipline, deși sistemul de învățământ este centralizat. E bine că se respectă vacanța de Paște!
• nu a mobilizat unitățile economice care ar fi putut să treacă la producția de echipamente de protecție, deși legea îi permite acest lucru
• nu a rechiziționat testele și echipamentele de la unitățile medicale private, deși a preluat controlul tuturor unităților spitalicești, are situația centralizată a persoanelor care trebuie testate, pe priorități, iar numărul insuficient impune ordonarea testărilor în mod centralizat
• nu a stabilit modul în care se pot colecta/achiziționa produsele fermierilor, astfel încât să se poată aplica și măsurile de protecție
• nu a stabilit posturile, locurile care trebuie să funcționeze obligatoriu, precum și procedurile care trebuie respectate pentru a evita răspândirea virusului.

Desigur, pot fi identificate mai multe, dar aștept și părerile celor care cunosc mai bine fiecare domeniu în parte.

În aceste condiții, deși se știa că Starea de urgență stabilită prin decret expiră în 14 aprilie, nu s-a emis niciun act juridic de către Parlament, care să suplinească această stare, să stabilească cu contribuția reprezentanților noștri, valoroșii politicieni români, ce ar trebui făcut în continuare pentru a evita îmbolnăvirile, dar și pentru a nu adânci criza economică în care am intrat deja.

După petrecerea în familie a sărbătorilor pascale, Președintele a prezentat, de îndată, un nou Decret, de prelungire a Stării de urgență. Surprinzător, cu toate observațiile la primul decret, acesta conține și mai multe detalii, restrânge și mai multe drepturi, unele dintre ele chiar îngrijorător și inexplicabil (sau nexplicat, cel puțin!). Astfel, ni se restrânge dreptul la intimitate și cel al inviolabilității locuinței, fără a se stabili în ce limite, în schimb se dau foarte multe amănunte pentru aplicarea unor măsuri, în funcție de cât de multe a vrut să introducă responsabilul de domeniu care a contribuit la redactarea Decretului.

Mie mi se pare că din nou s-au depășit unele limite la utilizarea Armatei, dincolo de art. 3 a) din OUG 1/1999, iar prerogativele acordate ar trebui să genereze o pregătire adecvată a celor care sunt obligați să execute ordinul. Astfel, trebuie o minimă pregătire privind modul în care se face legitimarea persoanelor, cum se folosesc datele, în ce fel se transmit, iar celor care vor prelua îndrumarea traficului, o pregătire în acest sens, deoarece nu este o misiune specifică niciunei categorii de forțe (mai puțin Poliției Aeriene, pentru Regimul de zbor în spațiul aerian!).

După citirea Decretului au apărut reacții din partea liderilor partidelor de opoziție, mai critice față de primul decret, în mod justificat. Desigur, îl vor aproba și pe acesta, reacțiile fiind doar fumigene politice și băgare în seamă.

Surpriza cea mare a venit de la domnul Vela, care în loc de o ordonanță militară, firească în condițiile unui nou Decret, a prezentat un „acord” cu Prea-Sfinția Sa, Patriarhul Daniel. O colaborare între instituții nu este ceva negativ. Dimpotrivă, doar că Decretul stabilește niște restricții, iar acest „acord” vine în contradicție cu măsurile stabilite pentru activitățile religioase. Mai mult, în condițiile restricțiilor privind deplasările în și din alt stat, după ce unul dintre cele mai cunoscute cazuri a fost legat de o excursie în Israel, conducerea Bisericii Ortodoxe Române, cu sprijinul Guvernului își propune să aducă Lumina de la Ierusalim. Și să o distribuie cu sprijinul forțelor de ordine. După ce a trecut Paștele catolic, cu un exemplu de comportament chiar din partea Papei, o astfel de demonstrație de inconștiență gravă nu am mai văzut de la ieșirea fostului ministru al sănătății care spunea că „dacă ne luăm după reguli, nu mai facem nimic”.

Așadar, încă mai sper să le dea Dumnezeu mintea de pe urmă atât Patriarhului, cât și Prim-ministrului, să revină cu măsuri adecvate situației, pentru binele tuturor. Altfel, toate sacrificiile făcute până acum, ar putea să fi fost inutile.